În virtutea parteneriatului generat anul trecut între Teatrelli București și Fundația Culturală „Camil Petrescu”, ce a avut ca rezultat masterclass-ul regizorului austriac Felix Hafner, toamna aceasta Teatrelli, cu sprijinul Institutului Italian de Cultură București, împreună cu Fundația Culturală „Camil Petrescu” și Revista Teatrul azi, revin cu o nouă propunere teatrală internațională pentru publicul bucureștean: Spotlight Teatrelli: Virginia Landi.

Virginia Landi – photo by Laura Simone

Prezența regizoarei Virginia Landi, în premieră pe scena românească, va fi marcată de două evenimente care vor avea loc la Teatrelli în primele zile ale lunii octombrie.

Astfel, în data de 1 octombrie, de la ora 19:00, compania Teatro delle Donne (Italia) prezintă spectacolul „Witch Is”, o investigație artistică a corpului feminin, în regia Virginiei Landi.

După spectacol, publicul este invitat la o sesiune de Q&A cu echipa spectacolului și cu regizoarea Virginia Landi, discuție moderată de criticul de teatru Irina Wolf, în limba italiană și română.

Biletele s-au pus în vânzare astăzi, 16 septembrie 2025 pe www.eventbook.ro.

Whitch Is – photo by Alessandro Botticelli

„Witch Is” investighează arhetipul femeii vrăjitoare — demonizată, marginalizată, stăpână totuși a propriului corp — și felul în care corpul feminin a fost și încă este un teren al conflictelor sociale și politice. Spectacolul folosește corpul, narativitatea și designul sonor pentru a construi o experiență teatrală tensionată și vizual puternică. Un ansamblu de trei actrițe se află pe scenă simultan, schimbând roluri și susținându-se reciproc într-un cadru care facilitează fluiditatea identităților și colaborarea artistică.

Virginia Landi:

„în Witch Is am investigat ce înseamnă să te afli într-un corp feminin. A fost nevoie, din punct de vedere istoric, să discriminăm acest corp și trecutul său. Discriminarea există și astăzi, este ceva ce nu s-a încheiat încă. În acest caz a fost foarte interesant să lucrez cu corpul feminin ca și corp politic, dar tema corpurilor, în general, indiferent de gen, este pentru mine o temă foarte largă, o temă încă de explorat.” (din interviul cu Irina Wolf, publicat în Teatrul azi nr. 11-12/2024, accesibil și online aici).

În zilele de 2 și 3 octombrie, tot la Teatrelli, Virginia Landi va susține un atelier dedicat tinerilor regizori și coregrafi care explorează dorința (desire) ca forță declanșatoare a actului artistic.

*

WITCH IS

Proiect finalist la competiția „Under 35 Directors” a Bienalei de Teatru de la Veneția 2022

Un proiect de Landi/Mignemi/Paris

Dramaturgia: Francesca Mignemi

Regia: Virginia Landi

Cu: Giorgia Iolanda Barsotti, Eleonora Paris, Cristiana Tramparulo

Costume: Rossana Gea Cavallo

Muzică și sound design: Andrea Centonza

Light design: Laura De Bernardis

Tehnician sunet: Brando Nencini

Producție: Teatro delle Donne – National Center for Dramaturgy

Cu sprijinul: Toscana Armunia-CapoTrave/Kilowatt Residence Center and Z.I.A. – Zona Indipendente Artistica

*

Regizoarea italiană Virginia Landi este una dintre cele mai interesante voci emergente din teatrul și performance-ul european. A absolvit regia de teatru la Civica Scuola di Teatro Paolo Grassi din Milano în 2017 și artele vizuale la Universitatea IUAV din Veneția în 2014, iar în anul 2018 a fondat împreună cu autoarele Eleonora Paris și Francesca Mignemi compania independentă de teatru Landi/Mignemi/Paris. Din 2023, compania beneficiază de spațiul propriu ZIA (Zona Independente Artistica) la Milano.

În 2020, Virginia Landi a montat piesa „Testament” de Radu Popescu prin proiectul Fabulamundi. Unul dintre nucleele centrale ale investigației sale scenice este corpul politic feminin, analizat în „Conchita Conchita” (2021) și în „Witch Is” (2022), ambele spectacole fiind în finala Bienalei College Teatro – regizori sub 35 de ani – de la Veneția.

*

Teatrelli este un proiect al Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – creart. Ca spațiu cultural alternativ dedicat artelor spectacolului, Teatrelli se dezvoltă, din punct de vedere al strategiei curatoriale, într-un laborator artistic cu public, axat pe producții inovatoare de teatru și dans, serii de performance-uri work in progress, precum și de dialoguri culturale. 

Vă așteptăm la evenimentele noastre din Piața Alexandru Lahovari, nr.7 și online, aici: https://teatrelli.com/, https://www.facebook.com/teatrelli

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura