„Salut voios! O istorie a literaturii române pentru copii și tineri din perioada stalinistă 1948-1953”. O analiză

Cristian Iscrulescu este absolvent de studii de biochimie, completate ulterior cu studii de limbi străine la Universitatea din București. A obținut doctoratul în lingvistică la University of Southern California din Los Angeles, unde a predat cursuri de lingvistică engleză și suedeză. În 2025, la Editura Vremea, în colecția Fapte, Idei, Documente, a publicat volumul Salut voios! O istorie a literaturii române pentru copii și tineret din perioada stalinistă 1948-1953, care a atras încă de la apariție atenția unui public larg.

Pentru o mai ușoară înțelegere a conținutului și a demersului analitic al cărții, se impune o contextualizare istorică a perioadei cronologice alese de autor. Regimul comunist din România, instaurat imediat după înlăturarea ultimului monarh al României, regele Mihai I, poate fi structurat în două mari perioade, fiecare cu propriile nuanțe: 1948-1965 – perioada stalinismului în România, sub conducerea politică a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, și 1965-1989 – perioada național-comunismului în România, sub conducerea politică a lui Nicolae Ceaușescu. Dincolo de această împărțire mai degrabă didactică, primii ani ai noului regim de la București au în vedere schimbări radicale pentru a prinde rădăcini, iar sursa principală de inspirație, din toate punctele de vedere, este Uniunea Sovietică, inclusiv din punct de vedere constituțional. Aceste împrumuturi, dacă le putem numi astfel, sunt scoase în evidență și de Cristian Iscrulescu în cuprinsul volumului său, tocmai pentru a demonstra că nici domeniul cultural nu a scăpat de sufocanta influență a Moscovei, nici măcar literatura pentru copii.

Volumul de față se întemeiază pe o amplă documentare, rezultatul unor ani întregi de cercetare în arhive și biblioteci, sursele folosite fiind redate în notele de subsol, alături de clarificările necesare pentru a facilita lectura. Scopul principal care a stat la baza scrierii acestei cărți, așa cum îl amintește autorul este acela că având convingerea că umplu un gol însemnat, m-am decis să scriu o istorie a literaturii pentru copii și tineret din perioada 1948-1953, o epocă ce coincide cu prima etapă a dezvoltării socialismului în țara noastră, de la abolirea monarhiei până la moartea lui Stalin. O analiză a modului în care se scria literatură pentru copii în acest interval cronologic lipsea, în mod evident, sau era tratată într-o manieră mult prea lacunară, ceea ce a generat un gol istoriografic ce afecta înțelegerea regimului comunist în ansamblu. Dificultățile întâmpinate de autor în etapa documentării se explică prin faptul că multe dintre volumele de literatură pentru copii scrise în perioada respectivă au dispărut din fondurile bibliotecilor, ca urmare a numeroaselor epurări din diverse perioade ale regimului dejist sau ceaușist. Astfel, Cristian Iscrulescu subliniază faptul că

dacă situația literaturii primare este precară, lucrurile nu stau cu mult mai bine nici în cazul literaturii secundare. Bibliografiile, instrumente de lucru esențiale în studiul unei epoci sau teme, dau dovadă de multă parcimonie atunci când vine vorba despre literatura pentru copii și tineret a epocii în chestiune.

Cartea este structurată în șapte capitole, dintre care primul intitulat Preludiu, constituie o introducere esențială în subiectul lucrării, urmând ca celelalte să se ocupe de anii cuprinși în intervalul cronologic enunțat chiar din titlul cărții. În felul acesta, se pot observa schimbările aduse de fiecare an în parte, evoluția și o imagine de ansamblu a raportării regimului la un domeniu devenit de interes – literatura pentru copii și tineri.

La baza volumului se găsesc câteva întrebări cheie, la care Cristian Iscrulescu răspunde detaliat și analitic: Cine erau până la urmă scriitorii care au publicat cărți pentru copii și tineret între 1948 și 1953? Răspunsul la această întrebare va ridice multe alte semne de întrebare, deoarece unii dintre aceștia (încă) sunt autori canonici, opera lor se regăsește în bibliografia școlară pentru examenele naționale, iar poeziile altora se regăseau în manualele școlare postdecembriste până în urmă cu puțini ani, ceea ce ridică problema moralității, de altfel o problematică ce merită pusă în dezbatere la un moment dat în spațiul cultural românesc. Care sunt genurile și temele ilustrate de aparițiile primilor ani de regim democrat popular? În mod evident, se cerea o rupere față de literatura pentru copii din interbelic și, de multe ori, asta înseamnă a transforma aspecte ale vieții din interbelic în teme critice în noua literatură pentru copii. Temele erau, în general, în spirit sovietic, bazate, în principal, pe realismul socialist, pe laitmotivul orfanului de război, pe realizările tehnice și industriale al noii conduceri. De asemenea, o altă provocare pentru autor a fost să înțeleagă delimitarea din acea perioadă a literaturii pentru copii de literatura pentru tineret, motiv pentru care recurge la termenul-umbrelă de «literatură juvenilă», care se referă la întregul spațiu conceptual al literaturii pentru copii și tineret.

Pe lângă aspectele interne, un alt subiect care merită toată atenția și care se regăsește analizat în carte este cel al locului pe care îl găsea literatura pentru copii scrisă în spațiul românesc între influențele occidentale – în special americane – și cele sovietice. Literatura occidentală este considerată otrăvitoare, violentă, nocivă, pervertitoare a caracterului copilului și tânărului. Pe de altă parte, literatura rusă devine modelul absolut. Traduceri, reeditări, opere de inspirație, teme staliniste de impact, toate vor constitui o busolă pentru schimbările pe care autoritățile trebuiau să le facă rapid și cu impact în Republica Populară Română. De asemenea, se cerea imperios o contestare și o ruptură definitivă cu literatura pentru copii, decadentă, din interbelic, apărea urgența indexului.

Nocivă, otrăvitoare, violentă și corupătoare, vechea literatură burgheză pentru copii și tineret trebuia nu doar demascată și revelată ca atare, ci și eliminată într-un mod cât se poate de concret. Înainte de a putea începe procesul edificării unei noi literaturi, cea veche trebuia supusă unui proces de purificare, de punere la index și eliminare a vechilor ei reprezentanți, printr-un proces asemănător în definitiv cu cel practicat și în alte epoci istorice pentru eliminarea operelor neconvenabile ideologic.

Apar și mențiunile legislative, se pun bazele unui cadru legal ale cărui pedepse sunt de netăgăduit. Editurile particulare, atât cât vor mai exista, sunt îngrădite și aservite autorităților, iar

tipografiilor li se interzicea în mod expres tipărirea de materiale ale unor persoane care nu îndeplinesc condiția respectivă. Abaterile de la lege erau sancționate cu închisoare între 2 și 5 ani și amendă între 50.000 și 5.000.000 lei.

Cenzura, sub paravanul Comitetului pentru Presă și Tipărituri, funcționa cu acribie, perfecționându-se.

Astfel, anul 1948 se constituie în anul de graniță sau

un interval de tranziție între vechea literatură pentru copii și tineret, atâta câtă era, moștenită din perioada interbelică, cu accente specifice puse de războiul antisovietic în perioada 1941-1944, și noua literatură juvenilă care avea să înflorească mai ales în deceniul următor.

Nu sunt mulți cei care îndrăznesc să scrie cărți pentru copii în noul context, fie și pentru că nu înțeleseseră întrutotul direcția. Însă nu va mai dura mult până vor prinde curaj, iar printre primii se numără A. Toma, care publică în 1947 Sună ghiocel, sună clopoțel, un album de cântece pentru cei mici, după cum menționează Cristian Iscrulescu. A. Toma venea pe noul val, plutește pe culmile gloriei sale literare și politice și își îndreaptă atenția spre literatura pentru preșcolari și elevii din primele clase. O altă scriitoare care publică în 1947 este Otilia Cazimir, care colabora cu Editura Cartea Rusă, fiind vorba despre Stăpânul lumii și Catinca și Catiușa, două fete din vecini, din seria Bucuria copiilor. Per ansamblu, 1948 este un an editorial destul de modest și nici editurile care publică o astfel de literatură nu sunt cu mult mai multe. În principal, este vorba despre Editura de Stat-Literatura pentru copii și câteva de nișă. Începe să se acorde o mai mare atenție librăriilor, ajungând să fie popularizate în paginile Scânteia, iar printre acestea se numărau: Librăria noastră, Cartea Rusă, Librăria C.G.M.

În 1949, lucrurile se vor schimba radical, mai ales pentru că, pe 30 aprilie 1949 […] ia ființă Organizația Pionierilor din Republica Populară Română. Noua realitate cerea o deschidere și mai mare a literaturii pentru copii și tineri, o mai mare vizibilitate: mai vechea revistă «Licurici» devenea «revista pionierilor din RPR», iar «Universul copiilor», «organul central al pionierilor din RPR». Pionierul va deveni personajul pozitiv prin excelență în noua literatură pentru copii, se va insista în cele mai multe apariții editoriale pe ceremonialul intrării în pionierat, pe importanța accesoriilor noului statut și pe respectul față de această transformare. În acest fel, manipularea ajunge la un nivel incontrolabil, copiii, mulți dintre ei, năzuind să atingă acest statut al perfecțiunii. Pionierul întruchipează „omul nou”, un reper al devenirii. Astfel, asistăm la apariția unor noi teme în literatura dedicată celor mici: nu mai e vremea narațiunilor triste, cu copii striviți, fatalist, de greutăți, ci a cărților stenice, cu participanți puternici și deciși, în spiritul transformărilor de după 23 august 1944. O temă preferată și generic regăsită în noile scrieri este demascarea de către copii a unor răufăcători.

Pe 1 iunie 1950, într-un cadru festiv solemn, de Ziua Internațională a Copilului, se inaugurează la București Palatul Pionierilor în localul fostului palat regal Cotroceni, adaptat pentru noua utilizare. Totuși, anul 1950 marchează și accentuarea cultului personalității lui Stalin. Mărturie stă povestirea Otiliei Cazimir, Bădița Stalin, publicată în 50.000 de exemplare; o adevărată întruchipare a manifestării cultului personalității în literatură. În aceeași linie, se înscrie și povestirea Pionierul viteaz a lui Eusebiu Camilar. În aceeași măsură, se pune accent și pe tema vinovăției burghezo-moșierimii pentru purtarea războaielor, iar conflictele internaționale sunt convertite mai degrabă în conflicte de clasă. Cu toate instrumentele necesare, literatura pentru copii este chemată să îndeplinească o sarcină precisă și să joace un rol important în formarea omului nou, ceea ce devenea din ce în ce mai evident.

1951 este anul bivalenței tematice în literatura pentru copii. Pe de o parte, continuă preluarea modelelor din literatura sovietică, mai ales a eroilor, pe de altă parte, sunt fructificate realizările naționale în materie de tehnică și realizări industriale. Realitățile de pe șantiere, augmentate sau chiar hiperbolizate, devin subiecte pentru cărțile celor mici. Electrificarea, hidrocentrala, Casa Scânteii, toate aceste mari progrese nu puteau fi trecute cu vederea, așa că își găsesc locul și în literatură. Copiii trebuiau puși la curent despre aceste realizări și educați să preamărească pe cei care le-au făcut posibile.

Anul 1952 aduce cu sine un moment de exacerbare a presiunii ideologice exercitate asupra oamenilor de litere și angajaților editurilor. Critica la care erau expuși redactorii duce la întârzierea multor noi apariții. Cultul de azi al unei personalități din înaltul cerc al puterii putea să dispară a doua zi prin căderea acesteia în dizgrație, motiv pentru care deși erau obligatorii, astfel de scrieri erau riscante. În continuare se propagau marile realizări ale partidului, dar și categoriile incriminate. În plin proces de colectivizare, ura împotriva chiaburilor este regăsită și în literatura pentru copii. Chiaburul întruchipând antieroul, personajul negativ care trebuia doborât.

Un an mai târziu, în 1953, literatura pentru copii imortalizează moartea dictatorului Stalin, dar se dovedește a fi o chestiune efemeră pentru că se va trece mai departe destul de repede. Apar noi genuri literare, unele recosmetizate, printre care basmul științific, inspirat tot de sovietici.

Dacă în arta sovietică basmul științific căpătase un statut bine conturat, fiind reprezentat de numeroase opere, în mai tânăra literatură română pentru copii și tineret el se afla încă la început.

De asemenea, apar romane polițiste și romane istorice, dar cele polițiste sunt mai degrabă de aventuri. Scopul acesteia este vădit unul educativ în ansamblu noilor valori. Romanul istoric avea misiunea de a readuce în atenția publicului cititor eroii trecutului, iar printre primii exponenți ai acestui gen literar a fost Constantin Ignătescu, care publică în acest an Niculai călărașul – a cărei acțiune se petrece pe fondul mișcărilor țărănești din 1888, preludiu al marii răscoale din 1907).

Cartea Salut voios! O istorie a literaturii române pentru copii și tineret din perioada stalinistă 1948-1953 este o contribuție istoriografică valoroasă, mai ales datorită subiectului cercetat, relativ necunoscut, dar extrem de important. Cristian Iscrulescu reușește să analizeze literatura pentru copii din primii ani ai comunismului în România din perspectiva rolului pe care aceasta l-a avut la consolidarea regimului dictatorial.

Salut voios! O istorie a literaturii române pentru copii și tineret din perioada stalinistă 1948-1953 de Cristian Iscrulescu