Apărut la Polirom, în anul 2025, în traducerea din limba bulgară a Marianei Mangiulea Jatop, romanul de debut al scriitoarei Ioanna Elmy este cartea unei generații și a unui spațiu cultural, din spatele Cortinei de Fier, a celor pentru care anii ’90 au însemnat atât tranziția către adolescență și tinerețe, cât și tranziția către un alt regim politic și social. Pentru protagonistă, Iana/Jane, este și tranziția către un alt mod de viață, o rupere de trecut, pe care, de altfel, ajunge să-l înțeleagă și să-l ierte. Este aspectul pe care autoarea îl accentuează în această carte, anume felul în care tânăra, pe atunci, generație sparge un model familial perpetuat de-a lungul timpului, și care, pentru mine, transformă romanul în oglinda cititorilor de vârsta mea. Aceasta este povestea generației mele.
Sunt trei perspective din care se conturează universul ficțional, reunite în vocea Ianei, aceea care caută și dă un sens suferinței pe care a trăit-o și violenței la care a fost martoră. Pentru că aici este vorba de femei, mame care s-au descurcat cum au putut, care s-au sacrificat pentru binele copiilor lor, care și-au arătat iubirea stângaci, pe ascuns, cu asprime, care știu mai bine decât copiii ce e bine pentru ei, iar aceștia trebuie să le asculte întocmai, fără a li se împotrivi, care aplică un model de familie și de educație pe care l-au respins cu vehemență la vremea lor. Sunt concepții care o împovărează pe Iana, vinovată dinainte de a se naște de neputința de a îndeplini aspirațiile netrăite ale mamei și ale bunicii sale, fixate atât de sus, absolutizate într-atât încât au devenit de neatins. Iana și mama ei, Lili, sunt nu numai vinovate, ci și datoare față de respectivele lor înaintașe, datoare să trăiască viața la care acelea nu au avut acces. Și nici una, nici cealaltă nu înțelege de ce mama nu sparge tiparul, de ce nu se revoltă, de ce nu ascultă cu adevărat ce au de spus cei tineri. Însă numai Iana se salvează în final, în mod real.
Se observă de asemenea cum ideea de viață de familie evoluează de la resemnare și acceptarea violenței, la împotrivirea fără șanse de reușită autentică, până la desprinderea totală de ambele modele. Eva, cea mai în vârstă dintre femeile romanului, este victima abuzurilor soțului și ale soacrei sale. Le acceptă și chiar le găsește justificare, fiindcă are convingerea că totul ar fi putut fi mult mai rău. Lili, fiica sa, este victimă a alcoolismului soțului ei. Iubirea care la început o determină să caute soluții și să-l ajute nu mai este suficientă, certurile ce degenerează în aceeași violență, dar de ambele părți de această dată, sfârșesc în divorț. Victoria lui Lili nu este autentică deoarece circumstanțele în care-și duce viața nu o permit: gura lumii, sărăcia, lipsa oportunităților reale, propriile traume nerezolvate, permanenta nevoie de a se descurca atât cu viața ei, cât și cu viața fiicei sale, zbuciumul și zbaterea continuă, generând frustrări și incapacitatea de a-și arăta sentimentele față de Iana și față de Eva. Iana, cea mai tânără dintre ele, alege libertatea și, până la un punct, singurătatea, dat fiind că trebuie mai întâi să facă pace cu trecutul.
O altă componentă importantă a romanului constă în reacțiile copiilor la acțiunile adulților asupra lor. Viața fiecăreia dintre femei este decisă, până la un punct, de părinți, într-un mod ce se simte dictatorial, lipsit de empatie și de afecțiune. Copiii sunt timorați, traumatizați, cu reacții fizice și emoționale descrise cu acuratețe. Din nou, cea care se revoltă este Iana, sintetizând în același timp tarele a trei generații din familie. Depărtarea o ajută să-și schimbe perspectiva asupra propriei vieți și să-și găsească o direcție. Este vorba mai întâi de plecarea mamei sale în Germania, unde lucrează ca medic, o dată ce depășește cât de cât bariera limbii. Iana rămâne în Bulgaria, motivând că nu urăște țara, cu nimic vinovată de greșelile ei, așa cum apare pentru Lili. Apoi, plecarea fetei în Statele Unite înseamnă confruntarea tuturor demonilor trecutului.
Viața emigranților este un alt plan al romanului. Prin Iana, în Statele Unite, scriitoarea pune în evidență imensa distanță dintre Europa ieșită din comunism, din spatele Cortinei de Fier, și Occidentul care fusese ținta tuturor aspirațiilor timp de cincizeci de ani. Confruntarea dintre vis și ideal, dintre țara dorită și țara din realitate, ideea că emigranții sunt cetățeni de mâna a doua, forță de muncă ieftină pentru ceea ce nativii refuză, necesară, dar de care poți dispune după bunul plac, precum și lipsa de înțelegere a celor de acasă – cei mai buni dintre tineri trebuiau să plece, pentru a profita de șansa ce le fusese refuzată părinților și a le îndeplini visele, dar nu s-au mai întors, iar cei lăsați în urmă nu au simțit nici o îmbunătățire – toate acestea sunt aspecte pe care Iana le experimentează în mod direct. Germania reprezintă pentru Lili o a doua șansă la viitorul pe care și-l dorește și la siguranța materială pe care nu a avut-o niciodată. Contrastul dintre cele două fețe ale plecării în Vest este subliniat de episodul în care o fată deshidratată, cu arsuri provocate de expunerea prelungită la soare este adusă de urgență la spitalul în care lucrează Lili. Se dovedește că fata nu are acte, că este angajată la cules de căpșuni, că se află la mila angajatorului și, mai ales, că situația ei nu e deloc excepțională, dimpotrivă, este acceptată tacit de toată lumea.
Și pentru că romanul vizează un tablou complet al respectivei epoci, este de remarcat fundalul social sumbru care se conturează în spatele poveștilor pe care le împărtășesc personajele: sărăcia cu care se confruntă familiile, inegalitatea dintre femei și bărbați, dezolarea, nevoia de a se descurca, de a face față zilei de mâine cu mijloace precare. Toate acestea se strecoară în țesătura narativă, dar sunt simbolizate în același timp în două feluri: prin „papara” de care Iana îi povestește Americanului, constituind mâncarea principală din copilărie, și prin mania celor în vârstă de a strânge obiecte pe care le-ar putea folosi mai târziu, la nevoie, de a face provizii pentru un mâine dominat de nesiguranță.
Alternarea perspectivelor și a perioadelor narațiunii îi permite cititorului să fie conștient de meandrele poveștilor și să-și dea seama de felul în care își răspund una alteia, într-un dialog cu replici ce, aparent, nu sunt auzite și ascultate decât atunci când este prea târziu. Arborescența aceasta și oglindirea poveștilor una în alta reflectă în egală măsură evoluția Ianei, drumul său de la teamă, către revoltă, respingere și, în cele din urmă, înțelegere. Aș adăuga lumina directă, crudă, în care apar faptele de violență la reușita unei construcții epice care expune direct, obiectiv, angajând cu atât mai mult întreaga afectivitate a cititorului în receptarea textului. De fapt, aceasta pare a fi cea mai mare dificultate a cititorului de o anumită vârstă: după ce se recunoaște în roman, să se detașeze suficient încât să-i aprecieze reușita.
„Viața e mucegăită de sărăcie, mucegaiul se simte în mâncare, în cearșafuri, în pantofi, în conducte. (…). Și tuturor le este foarte foame. Prin anii ’90, în Bulgaria nici gândacii de bucătărie nu aveau ce mânca, mi-a spus ea o dată. (…) Mama deschide gura și de acolo iese maică-sa: am văzut cum au făurit primul viitor luminos, roagă-te să nu-l apucăm acum și pe-al doilea (…) întrucât cel mai mare erou al revoluției este stomacul gol”.
*
„Acestea sunt cele două Americi: una a fericirii din staţiune, a outlet-urilor, a hipermarketurilor pline, a sălilor de jocuri de pe plajă şi a minigolfului, a celor o sută două arome de îngheţată, a popcornului cu caramel şi a cartofilor prăjiţi cu oţet pe aleea de lângă plajă, a hotelurilor luxoase şi a jeepurilor uriaşe… Şi cealaltă, a creditorilor, a Americii Made in China, India, Bangladesh, a ghetourilor, a pământului neroditor, a fanaticilor din bisericile-barăci, a supradozelor din budele McDonald’s- urilor de pe autostrăzi”.
*
„Îţi mulţumesc, mamă, şi iartă-mă pentru tot ceea ce nu am putut să îţi spun, cugetă mama mea.
Nu mai pot locui cu voi. Nu mai pot şterge sângele. Nu mai pot să fac curat, să gătesc, să spăl, în timp ce tu stai întinsă în dormitor. Să mă aplec deasupra ta ca să văd dacă mai respiri. Să te rog să-l părăseşti, să încerc să te conving că vom găsi noi o soluţie. Vreau să merg acolo unde nu eşti tu. Nu-ţi pot scuza răbdarea. Mi-e teamă că dacă rămân voi deveni exact ca tine. Mor de vinovăţie că te urăsc. Dar cine eşti tu să mă înveţi ce fel de femeie să fiu? Mamă, vreau să fiu ca celelalte fete, vreau ca tu să fii ca celelalte femei; să fim frumoase şi să râdem, să ni se ofere flori, să mergem la cofetărie duminica, să ne uităm fără grabă la fotografiile din vacanţa de vară ghemuite pe canapea în timpul sărbătorilor de iarnă şi să râdem, oare ţi-am mai spus, şi să râdem, să râdem… Mama, m-am săturat să tot plângi. Sunt vinovată că te las singură, mămico. Iartă-mă, pentru că eu nu mă voi ierta”.
*
„Să-ţi fie teamă că tatăl tău te va omorî.
Să-ţi fie teamă că tatăl tău îţi va omorî mama.
El şi-a ascuns faţa în palme, mâinile îi sunt însângerate şi murdare, stă pe un teanc de hârtii ude şi de cioburi. Ei i se face milă. Ar vrea să-1 îmbrăţişeze, să-1 ajute, să-1 facă s-o iubească, s-o iubească pe mama, să se iubească pe sine. Îşi doreşte să nu stea înmărmurită de frică înaintea acestei umbre – o amintire din trecut, sau poate a fost invers, tatăl era umbra omului de acum. El ridică ochii spre ea – nişte ochi trişti, beţi, are faţa murdară, a fost pe-afară”.
*
„Pentru prima dată în viaţa ei urăşte. O urăşte pe mama ei care îi tot zice cât de mult îşi detestă părinţii, şi, cu toate astea, vară de vară o trimite să stea la ei. Îi urăşte pe bunici pentru regulile lor tâmpite şi pentru faptul că parcă nu o aud când le vorbeşte. Urăşte, pentru că permanent o învinuiesc pentru lucruri pe care nu le-a făcut, care nici măcar nu i-au trecut prin minte. Urăşte frica de pericole inexistente şi de bârfele oamenilor, nimănui nu-i pasă de nimeni, toţi sunt excesiv de ocupaţi cu persoana lor. Nu a minţit niciodată, dar pentru că sunt nişte mincinoşi, toţi se văd pe sine în ea. Niciodată nu face nimic rău, dar deoarece ei nu-şi recunosc greşelile, ea poartă vina lor. Absorbiţi de zarzavaturi şi fructe, ei îşi închipuie că pot face compot şi din ea, că pot s-o închidă cu un capac la a nu ştiu câta utilizare, s-o fiarbă în cazan şi ea va ieşi exact aşa cum o doresc ei, apoi o vor pune în pivniţă cu restul borcanelor, unde va aştepta să-i vină rândul să fie mâncată”.
Născute din vinovăție de Ioanna Elmy
Editura: Polirom
Colecția: Biblioteca Polirom. Actual
Traducerea: Mariana Mangiulea Jatop
Anul apariției: 2025
Nr. de pagini: 320
ISBN: 978-630-344-125-2
Cartea poate fi cumpărată de aici.
