Să ascunzi efortul care stă în spatele frumuseții e arta supremă. (Dominique Loreau)
În sociologie pentru a discuta despre sărăcie, una din problemele sociale care afectează serios o mare parte a populației globului, se folosesc două concepte, sărăcie absolută și sărăcie relativă. Primul desemnează categoria de populație care trăiește sub pragul subzistenței (indivizii nu-și pot asigura traiul zilnic, nu au venituri care să acopere „coșul zilnic”); cel de-al doilea concept desemnează indivizii care nu se cred bogați, pentru că se raportează la milionari sau la marii oameni de afaceri, care figurează în orice top Forbes (ei au venituri suficiente, încât își pot permite cel puțin o călătorie pe an, de exemplu). De ce a fost nevoie de această clarificare conceptuală? Pentru că într-o epocă dominată de consumerism, acumularea de valori (materiale) dictează moda/trendul și schimbă cu o viteză uluitoare prioritățile. Dacă totul ține de superficial, unică folosință și durată cât mai scurtă de viață – care toate vin la pachet cu o creștere alarmantă a poluării mediului înconjurător – atunci se pune și problemă setului de valori la care trebuie să ne raportăm, astfel încât dezechilibrele care au ajuns să marcheze aproape orice aspect al vieții sociale să fie limitate/diminuate/îndepărtate. Globalizarea și libera circulație (în orice colț de lume), la care se adaugă raportul dezechilibrat dintre timpul dedicat muncii/profesiei și timpul liber dezechilibrat, au contribuit și ele la dispariția unor seturi clare de norme sociale, iar seturile de valori au devenit din ce în ce mai perisabile, instabilitatea și lipsa siguranței personale fiind două efecte devastatoare. Să vorbești în aceste condiții despre rafinament pare a fi o toană a unora, exclusiviști sau excentrici, nicidecum ceva ce ar trebui să ne intereseze pe toți. Și dacă realitatea e cu totul alta?
Iar pentru a continua să se îmbogățească au tot interesul să-i facă pe ceilalți să se creadă fericiți cu hainele lor de unică folosință. Când li se uzează mocheta, pun o mochetă nouă, dar o lasă pe cea veche dedesubt: mai multă moliciune și confort nu strică niciodată. Nu le e rușine să-și pună un pled peste fotoliile vechi și roase. În schimb, „falșii bogați” se înconjoară cu obiecte noi. Chit că trăiesc… pe credit! (p. 39)
*
Aici, la confluența dintre lux, mărci și produse artizanale, e greu uneori să-ți dai seama cât reprezintă valoarea comercială, cât calitatea și cât etica. Pentru că luxul, marele lux, e aproape întotdeauna artizanal, chiar dacă nu poartă nicio marcă sau niciun logo.” (pp. 49-50)
Dominique Loreau s-a stabilit de peste douăzeci de ani în Japonia, unde a adaptat principiile și valorile vieții cotidiene, ceea ce înseamnă că s-a integrat în viața comunității din care a ales să facă parte. Călătorește în continuare, dar alege pentru fiecare plecare din spațiul de adopție să ia cu ea și să cultive în orice loc ajunge seturile de valori după care se orientează de mai bine de două decenii. Stilul de viață cotidian al japonezilor ar putea părea multor europeni auster, deși, paradoxal, toți mai mulți sunt adepții stoicismului ca mod de viață (nu discutăm aici despre câți dintre acești adepți cunosc bine principiile filosofiei stoice care a apărut în opoziție cu filosofia epicureică). De la modul de organizare a vieții sociale – locuința și decorarea interioarelor acesteia – și până la valorile care stau la baza relațiilor sociale, toate concură la creșterea calității vieții japonezilor, dar și a speranței de viață a acestora (despre îmbătrânirea accentuată și scăderea natalității nu e rostul să vorbim aici).
Dominique Loroeau reușește să adune într-un volum de dimensiuni reduse o întreagă filosofie de viață și să exprime cu o concizie demnă de invidiat principii și reguli asupra cărora merită să medităm, dacă nu reușim să le și punem în practică. Ea pleacă de la câteva lămuriri conceptuale și ajunge să pună în centrul atenției o valoare despre care puțini dintre noi mai avem curajul să vorbim: rafinamentul. Când ați caracterizat ultima oară o persoană ca fiind rafinată? Ce înseamnă pentru voi, cititorii obișnuiți, rafinamentul? De ce astăzi satisfacerea nevoilor (inclusiv a celor de lux, sau mai ales a acestora) este prea puțin însoțită de rafinament? Când și cum s-a pierdut apetența pentru stil, delicatețe și, iarăși, rafinament? Există emisiuni la televiziunile comerciale în care suntem învățați despre stil, dar dacă ne uităm la cine sunt invitații sau amfitrionii acestor emisiuni, ne cam dispare interesul față de aceste emisiuni. Accentul pe creșterea gradului de confort și pe obținerea (și menținere) cu orice preț a stării de fericire a anulat discuția cu privire la rafinament și stil, care adesea sunt percepute ca fiind însoțite de abținere, limitare și consum minim de resurse. Cu alte cuvinte, în mintea oamenilor obișnuiți, rafinamentul vine la pachet cu celebrul set de etichetă care încă mai era prezent în viața publică în anii ’50-’60 ai secolului trecut.
Designul, acest cuvânt provenit din engleză, este printre cele mai folosite în lumea de azi, dar oare știm ce înseamnă el cu exactitate? Să luăm, ca exemplu, o cană de cafea: toarta ei e utilă, când cana e fierbinte. O prindem cu degetele în mod natural: iată o primă modalitate de a aprecia designul. Apoi așezăm palma pe suprafața cănii, pentru a anticipa, prin căldura ei, plăcerea cafelei pe care o vom savura. Aceasta este a doua modalitate prin care corpul nostru resimte ceva plăcut. Dacă e frig, o putem cuprinde cu mâinile, ca să ne încălzim. Astfel putem să-i apreciem textura și forma. Ochii noștri îi admiră culoarea și motivele. O cană ne arată că de designul ei depinde felul în care apreciem băutul cafelei. (p. 65)
Dominique Loroeau își centrează discursul pe aceste concepte, dar le „umanizează”, le apropie de cititorul obișnuit, astfel încât la final nu mai sperie pe nimeni ideea de simplitate, care este însoțită de rafinament, lux și calitate. Pentru autoare, omul simplu și stilul lui de viață sunt în centrul preocupărilor sale și tot discursul său – deloc patetic și nicidecum atins de emfază – se soldează cu distrugerea unor prejudecăți: luxul nu ține de bani și de accesul la anumite resurse, dimpotrivă!
Cam din același motiv eu detest bufetele: nu știi ce e mai bun, vrei să guști din toate, iar pofta asta îți strică plăcerea mesei. Un mic-dejun pentru care nu ai de ales decât între ceai și cafea sau dulceață de portocale și dulceață de căpșuni e mult mai plăcut! În zilele noastre, absența opțiunilor aproape că a devenit o formă de lux… (p. 109)
Ce s-a pierdut odată cu dezvoltarea tehnologiilor? Simplitatea! De ce am ajuns să ne îmbrăcăm ieftin, fără? Pentru că economiile sunt sub asediul dezvoltării sectorului terțiar, al serviciilor, ceea ce înseamnă că obiectele trebuie înlocuite după un ciclu de viață foarte scurt, altfel (ni se induce ideea că) oamenii și-ar pierde locurile de muncă. Consumăm și ce nu avem nevoie, adesea din cauza unei concurențe aberante întreținută intenționat de producătorii economici: n-ai nevoie de un telefon mobil cu nu știu câte funcții, pentru că nici le folosești – nici măcar accidental – dar îl cumperi pentru că e la modă, în trend și pentru că-l are și colegul de muncă sau nu știu ce rudă apropiată. Despre lux, calitate și raportul dintre aceasta și reclamă, despre discernământ și cumpătate, despre spațiul natural și liber alege să vorbească autoarea într-un mod uluitor de simplu, dând adesea exemple dintre cele mai comune. Conștientizăm, astfel, că viețile noastre sunt complicate inutil de alegeri de care n-avem nevoie să le facem, dar pe care suntem forțați să le facem.
Plăcerea e aliatul indispensabil al spiritului, care trebuie să înfrunte dificultățile cotidiene cu energie și curaj. (p. 129)
Cum de-am ajuns să vorbim despre fericire și să dăm bani grei pe terapii și cărți în care căutăm rețete magice de fericire eternă? Pentru că ne-am dezis de spirit, am exclus din viețile noastre orice preocupare spirituală, ceea ce a venit la pachet și cu alte dificultăți, adesea insurmontabile. Traiul simplu este asociat în mentalul colectiv cu sărăcia, dar în realitate ele nu prea au ce căuta în aceeași propoziție; să duci un trai simplu înseamnă să-ți dedici viața cultivării spiritului, ceea ce înseamnă renunțarea la multe lucruri nefolositoare și adoptarea unui stil de viață conservator. Dar conservator în acest context n-are nicio conotație negativă. Relația dintre eleganța unui stil de viață adoptat în mod conștient – care este însoțită întotdeauna de simplitate – stă la baza rafinamentului.
HARE ȘI KE, ZILELE SFINTE ȘI ZILELE DE MUNCĂ
La fel cum odinioară, în Occident, oamenii trăiau în ritmul unui calendar cu zile de sărbătoare și zile sfinte, și în Japonia viața era ritmată de hare și de ke (hare fiind zilele de sărbători, de aniversări, de comemorări, iar ke, trecerile de la un astfel de moment excepțional la un altul). Munca era interzisă în zilele de hare, iar zilele de ke erau intervale de tihnă, lipsite de festivitățile sau de extravaganța specifică perioadelor de hare. Ritmul natural al vieții umane pretinde alternanța liniștită dintre sacru și profan. Odată cu declinul practicilor religioase, dispare treptat un întreg echilibru din arta de a trăi. Relaxarea, luarea de pauze la intervale regulate n-ar trebui să fie un lux. Din păcate, lucrurile stau din ce în ce mai mult pe dos. (p. 148)
Arta rafinamentului este mai mult decât o lectură plăcută într-o zi de vacanță. Mi-ar fi mai ușor să spun ce nu este, decât ce este, dar nu spun aici decât că e cartea pe care o puteți face oricând cadou, fără să riscați să primiți reproșuri. O puteți da și celor bogați (la propriu), dar și celor care și-au pierdut orice speranță de mai bine; sunt ferm convinsă că o puteți da și celor care nu citesc în mod obișnuit cărți – pasajele scurte și așezarea în pagină facilitează răgazul pentru o lectură „așezată”. În loc de încheiere, o concluzie personală: stilul despre care se vorbește în emisiunile televiziunilor comerciale din România n-are nimic în comun cu stilul despre care alege să vorbească Dominique Loreau; cred că ne-ar fi mult mai bine nouă, tuturor, dacă am vorbi mai mult despre eleganță, rafinament și cumpătare, în dauna opulenței și luxului de moment.
Arta rafinamentului de Dominique Loreau
Editura: Baroque Books and Arts
Colecția: Savoir-vivre
Traducerea: Maria Zoicaș
Anul apariției: 2024 (ediția a II-a)
Nr. de pagini: 184
ISBN: 978-630-6522-48-4
Cartea poate fi cumpărată de aici.
