Două cărți care au apărut recent și care pot fi citite și de mai micii cititori, interesați despre cum a evoluat omul sau despre ce se mai întâmplă prin univers.

Sapiens. Cele mai recente descoperiri de Silvana Condemi și François Savatier

O carte captivantă pentru toți cei care vor să afle mai multe despre istoria profundă a speciei noastre. Este la zi și detaliată – și foarte bine scrisă pentru nespecialiști. – Eric Delson, profesor de antropologie la City University of New York și director al New York Consortiumin Evolutionary Primatology

Capacitatea cognitiva a lui Sapiens – o stim cu totii – ii serveste inainte de orice la supravietuire. Dar unde? In natura, sau in societate? Singur in natura, Sapiens este fragil si moare repede; organizat in grupuri, in cete de vanatori, in schimb, devine cel mai mare pradator care a existat vreodata. […] Vom incerca sa elucidam aceasta enigmatica saga evolutiva. Istoria unui animal cultural: istoria dumneavoastra. – Silvana Condemi, Francois Savatier

Este destul de greu să ne ținem la curent cu fluxul de noi informații despre originile speciei noastre. Este deci o minune că Silvana Condemi și Francois Savatier au reușit să condenseze totul atât de elegant și de competent în această carte scurta, dar care se citeste cu atâta placere. – Ian Tattersall, coautor al volumului The Accidental Homo Sapiens

«Vedem că succesiunea de tipuri (pre)umane confirmă existența feedback-ului: mai mult mers biped → teritoriu accesibil mai mare → talie, cogniție și mobilitate superioare pentru a-l exploata → caracter biped mai accentuat etc.

Un alt indiciu atestă existența acestei bucle și arată că bună parte din cogniția primatelor servește adaptării sociale a individului. În 1993, Leslie Aiello și Robin Dunbar de la Universitatea din Londra au pus în evidență o proporționalitate între dimensiunea grupului social la primate și grosimea stratului cerebral considerat drept sediu al cofniției: stratul extern, neocortexul. Pentru a funcționa, un grup de primate trebuie într-adevăr să depună eforturi constante în îngrijiri corporale reciproce (despăducherea, de pildă), care stabilesc și mențin legăturile între îndivizi. La cimpanzei, această îngrijire socială ocupă mai mult de 16% din timp. După ce au dedus o lege empirică din datele privind toate primatele actuale, cercetătorii au elaborat un model care descrie fenomenul în cadrul speciei umane. Au ajuns astfel la concluzia că îngrijirea socială depășește 20% din timp la australopiteci, apoi crește până la 45% la H. neaderthalensis și H. sapiens. Or, o știm bine, nu ne petrecem jumătate din timp curățându-se unii pe alții de păduchi, mai ales că grupul social cu care comunicăm include în mod obișnuit sute de persoane (fiind vorba de relațiile pe care le întreținem), ba chiar mult mai multe (dacă le includem și pe cele pe care nu le întreținem)! Prin ce am înlocuit această îngrijire socială? Prin limbaj, mijlocul de „a curăța de păduchi în mod simbolic” mulți oameni în același timp!»

«Implicațiile izbucnirii războiului permanent în evoluția umană sunt imense, întrucât schimbă mediul natural în care trăiesc triburile. Înainte, natura putea fi plină de pericole pentru individ, dar rămânea mai degrabă sigură pentru grup dacă membrii săi o cunoșteau suficient pentru a evita primejdiile care i-ar fi putut amenința în habitatul lor. După izbucnirea războiului, s-a transformat într-un mediu care trebuie împărțit cu concurenții ostili, reprezentând un risc mortal pentru grup și pentru fiecare dintre membrii săi.

Într-un mod aproape sistematic, etnografia triburilor din ultimele patru sute de ani ne învață că majoritatea îndurau și practicau războiul pandemic. În cartea sa War before civilization, antropologul Lawrence Keeley de la Universitatea din Illinois prezintă mortalitățile estimate de etnografi în cadrul diverselor triburi practicând războiul endemic: aflăm astfel că la Yanomami, o mare cultură tribală din pădurile amazoniene, 36% din populația masculină decedează în războaie, în comparație cu 0,1% la națiunile care au practicat războiul industrial în Europa în secolul XX. Realitatea este că societățile de astăzi, oricât de violente ne pot părea, sunt mai puțin violente decât cele din trecut!

De asemenea, în societatea tribală din trecut, a agresa celelalte triburi, ceea ce este evident distructiv pentru corpul social, a devenit totuși un mod de viață, astfel încât personajul „războinicului” a devenit o referință universală durabilă. Aidoma migrațiilor sau marilor evenimente climatice, războiul a introdus noi presiuni selective atât asupra grupurilor umane, cât și asupra indivizilor, care, în opinia noastră, era imposibil să nu aibă consecințe genetice. Într-adevăr, ca urmare a operațiunilor de război, a luării de prizonieri, a formării de noi grupuri rezultând din cuceriri, anumite gene s-au multiplicat în cadrul populațiilor sau, dimpotrivă, s-au rărit, ajungând uneori chiar să dispară. În general, genele s-au amestecat.»

Sapiens. Cele mai recente descoperiri de Silvana Condemi și François Savatier

Editura: Humanitas

Colecția: Știință

Traducerea: Nicoleta Neagoe

Anul apariției: 2020

Nr. de pagini: 140

ISBN: 978-973-50-6868-4

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Călătorie pe valuri de galaxii. Laniakea, noua noastră adresă în Univers de Hélène Courtois

Prefață de Françoise Combes, membra a Academiei Franceze de Stiinte

Premiul „Ciel and Espace” pentru carte de astronomie / Premiul „Eureka” pentru comunicare științifică

Cosmografii, cei care alcătuiesc hărțile cosmosului, sunt adevărații exploratori ai zilelor noastre. Ei studiază structura universului, nașterea și evoluția galaxiilor, iar pe această cale a fost obținută în 2014 prima hartă dinamică a universului, cu zone vide și cu imense „continente” extragalactice.

Hélène Courtois s-a folosit de cele mai mari telescoape din lume, a măsurat lumina a mii de galaxii, a determinat distanțele până la ele și efectele lor gravitaționale. Prelucrarea și analiza datelor au condus în cele din urmă la o imagine tridimensională a super-roiului de galaxii din care face parte Calea Lactee, un continent extragalactic întins pe 500 de milioane de ani-lumină, numit Laniakea. Călătorie pe valuri de galaxii este o fascinantă introducere în astronomie adresată publicului larg.

„Dincolo de producerea de noi cunoștințe, misiunea cercetătorilor este de a transmite aceste cunoștințe restului societății. Dorim să informăm, să explicăm, să stârnim curiozitatea și să-i facem pe oameni să viseze…”- Hélène Courtois

«GRAVITAȚIA INTRĂ ÎN SCENĂ

Ce poate pune în mișcare galaxiile dacă nu expansiunea Universului? Răspunsul e simplu: este vorba despre aceeași forță care face ca Luna să se învârtă în jurul Pământului, iar mărul lui Newton să cadă: gravitația. În orice caz, la scară astronomică, ea este întotdeauna resposanbilă! În 1984, Sandra Faber se alătură altor experți din domeniu (George Blumenthal, Joel Primack și Martin Rees) pentru a publica un articol de referință cu privire la mișcarea galaxiilor. Cercetătorii evocă rolul important jucat de materia „întunecată” în cadrul acestor procese. Iată un nou mister în Univers: materia întunecată. E vorba despre particule cu masă semnificativă, care nu emit lumină, neputând fi, prin urmare, observate cu ajutorul telescoapelor; materia întunecată este adusă drept argument atunci când gravitația provocată doar de către materia luminoasă nu este suficientă pentru a explica vitezele importante ale galaxiilor.

Munca de observație și de analiză care duce la alcătuirea de hărți ale vitezelor este îndelungată și monotonă. La sfârșitul anilor 1980, Faber reunește alți șase colegi pentru a o asista în proiectul său. Ei sunt „cei șapte samurai” americani care vor colabora timp de opt ani pentru a alcătui un catalog ce redă pozițiile, dimensiunile și vitezele a 400 de galaxii eliptice! Datorită acestei munci de cercetare ample, ei localizează regiunea care pare să atragă cu foarte mare putere galaxia noastră și pe cele din vecinătate într-o direcție suerată de dipolul radiației cosmice de fond. Cei șapte realizează cu surprindere că roul de galaxii Centaurul, considerat a fi cauza atracției exercitate asupra Grupului nostru Local, pare și el să se îndepărteze. Centrul de atracție dominant ar fi situat încă și mai departe…»

«VREAU TOT MAI MULT

Dar să revenim la fizică. Am aflat acum că trăiam într-un super-roi de galaxii de o sută de ori mai mare decât ceea ce se credea de cincizeci de ani încoace. În cercetare, un răspuns este mereu sinonim cu noi întrebări. Spre exemplu, dimensiunea super-roiului Laniakea, de aproximativ 500 de milioane de ani-lumină, este una tipică? Sau ne aflăm mai degrabă într0un mic sau într-un mare super-roi de galaxii? Pentru a răspunde, ar trebui să putem măsura dimensiunea a cel puțin o sută de alte super-roiuri. Iar simularea noastră cu constrângeri, care are aceeași dimensiune precum cea a hărții noastre observate, nu ne poate oferi informații asupra acestui aspect…

Am văzut că galaxia noastră este situată aproape de linia de separație dintre Laniakea și super-roiul de galaxii învecinat, Perseu-Peștii. Acesta pare că aibă o dimensiune asemănătoare cu cea a super-roiuluiLaniakea, poate ceva mai mare. „Centrul” său este inclus în volumul cartografiat, însă nu reușim să vizualizăm liniile de separație cele mai îndepărtate de noi. Într-adevăr, vitezele galaxiilor celor mai îndepărtate pe care le-am putut măsura, situate cu puțin dincolo de centrul super-roiului de galaxii Perseu-Peștii, sunt un indiciu în acest sens. Încă nu observăm suficient de departe ca să vedem galaxiile care s-ar îndepărta de Perseu-Peștii pentru a intra în bazinul hidrografic următor. Ce sentiment de frustrare! Eșantioanelor noastre de galaxii le lipsește încă profunzimea.

(….)»

Călătorie pe valuri de galaxii. Laniakea, noua noastră adresă în Univers de Hélène Courtois