Recolta, de Jim Crace

Recent recompensat cu un premiu destul de generos pentru lumea scriitorilor, 100.000 Euro (International IMPAC Dublin Literary Award 2015), romanul „Recolta” al lui Jim Crace pare să aibă succesul scontat de autor. Nu e un roman pretențios sau cu nu știu ce miză, dar poate delecta chiar și pe cel mai cultivat cititor.
Subiectul este unul simplu, povestea unui sat de 20 de case de undeva din Anglia, ai cărui locuitori erau toți în slujba unui singur stăpân (conașul Kent) și care aveau ca principală ocupație cultivarea orzului. Oameni simpli fără pretenții, care-și organizează viața în jurul conacului și în funcție de principalele activități agricole.

Povestea este spusă de un venetic, pe numele lui Walter Thirsk, care se revendică al locului, că doar se mutase în sat în urmă cu 12 ani, dar care resimte mai tot timpul faptul că vecinii săi încă nu-l vedeau ca pe unul de-ai lor, deși îi murise și soția și muncea destul de bine și mult alături de ei.

„Câteodată suntem recunoscători că cea mai apropiată clopotniță e la mai mult de o zi distanță. (La fel și cea mai apropiată cârciumă, că tot veni vorba!) Nu ne putem permite să ținem un preot. Am fi prea puțini enoriași, și prea mârșavi. Ranchiuna ne-ar întrece cucernicia. Trăim mai departe, așadar, nu fără cuvioșie, ci fără nevolnicie, alegând să nu ne amintim prea des că există un Iad și un Rai și că multe dintre lucrurile pe care le facem zi de zi sunt, de fapt, niște păcate.”

Acțiunea are ca punct de plecare venirea în sat a unei familii alcătuită din trei membri, soț-soție și tatăl ei, care aleg să se așeze la marginea satului și, după obiceiul locului, ei ar trebui să fie acceptați de-ndată ce se vede al doilea fum, primul fiind semnalul că sunt noi-veniți în zonă. Momentul ales de ei nu e tocmai unul foarte fericit, e vremea recoltei și toată lumea este dedicată strângerii acesteia și sărbătoririi, după cum e în ordinea lucrurilor. Acțiunea se complică, dat fiind că unul din hambarele conașului ia foc, vina căzând exclusiv în spatele nou-veniților, deși nimeni nu cercetează dacă aceștia sunt și adevărații vinovați. De aici, cavalcada de acțiuni care se derulează cu o repeziciune ce atrage implicit pierderea lucidității și a controlului asupra celor întâmplate.

Surprinzător este modul cum alege Jim Crace să nareze toată povestea: de la bun început pare că Walter Thirsk nu e simplu țăran, are o foarte bună capacitate de analiză și de sinteză, povestește detașat (apropo, nu știu cum se face, dar în momentele esențiale ale acțiunii el lipsește și, când povestește, într-un fel, se disculpă – „eu nu am fost prezent acolo, nu știu sigur cum s-au petrecut lucrurile, dar se pare că…”), știe foarte multe despre ritualurile și obiceiurile locului, își iubește și apreciază vecinii, în special pe John Carr, îi plac animalele și nu vede cum ar arăta locurile atunci când aici ar crește oi, așa cum se întrevede situația după sosirea unui nou stăpân.

„Ce începe în flăcări sfârșește în flăcări, așa am auzit odată. La început nu văd dâra de fum care, ezitând să se ridice la cer în ziua asta fără vânt, s-a adunat deasupra acoperișului șopronului de unelte. (…) Prima dintre cele douăzeci de case locuite – sau locuite până de curând – începe să scoată și ea fum. E casa frumoasă în care cânta Thomas Rogers din fluier și unde Anne, mamă-sa, viersuia uneori ca o cinteză.”

E meritoriu pentru autor cum a reușit să creeze o poveste scrisă bine dintr-un subiect banal și cu o miză aparent inexistentă. „Recolta” se citește ușor, nu cere nu știu ce exegeză, de aceea e un roman excelent pentru deconectare de la cele cotidiene, numai bun de citit acolo unde vă duc pașii în vacanțele estivale.