DOSARUL LĂZĂRESCU: REDESCHIS!

Proiecție de gală la 20 de ani de la lansarea în cinematografe a celebrului film „Moartea domnului Lăzărescu”

Mandragora, producătorul filmului „Moartea domnului Lăzărescu”, unul dintre cele mai cunoscute și premiate titluri din cinematografia românească, invită publicul bucureștean la un eveniment special: premiera de gală după 20 de ani de la prima prezență în cinematografe.

Marți, 23 septembrie, Cinema City AFI Cotroceni găzduiește, de la ora 19:00, întâlnirea cu o mare parte din echipa filmului, alături de invitați, vedete și spectatori cinefili. Biletele sunt disponibile online și la casieria cinematografului.

TRAILER: MOARTEA DOMNULUI LĂZĂRESCU – DIN NOU ÎN CINEMA

La 20 de ani de la succesul răsunător al lui Cristi Puiu de la Festival de Cannes 2005, se anunță inițiativa DOSARUL LĂZĂRESCU: REDESCHIS – DOUĂ DECENII DE LA UN CLASIC – o invitație la reflecție a tuturor, adresată și unei noi generații de spectatori,

dar mai ales un gest de recunoaștere a impactului său asupra cinematografiei românești și a modului în care privim societatea, o privire nouă pentru universalitatea subiectului delicat-uman revelat în film: dragostea pentru aproapele nostru, empatia îmbinată cu fragilitatea umană de care avem nevoie cu toții, în fiecare zi.

Filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, regizat de Cristi Puiu, va fi relansat, beneficiind de tehnologia prezentă de proiecție, în zeci de cinematografe din toată țara, din 24 octombrie. În mai multe orașe vor avea loc întâlniri cu publicul la care vor participa actori și membri ai echipei de producție, cu sprijinul Institutului Cultural Român, Dacin Sara și sub patronajul Ministerului Culturii.

„Moartea domnului Lăzărescu” a devenit un reper cultural care a schimbat felul în care privim cinematografia românească. Este un titlu de patrimoniu cinematografic, cu rezonanță universală, care continuă să emoționeze și să provoace reflecții atât generațiilor care l-au descoperit la premiera din 2005, cât și celor care îl vor vedea acum pentru prima dată pe marele ecran.

Descris de cei mai importanți critici ai momentului drept un „film cult”, „o capodoperă incomodă”, „marea descoperire de la Cannes”, „o satiră acerbă care nu expune doar neajunsurile unui sistem medical, ci ale umanității moderne” și devenind „unul dintre cele mai citate și apreciate filme românești”, „Moartea domnului Lăzărescu”, îi are în rolurile principale pe celebrii actorii plecați dintre noi Ion Fiscuteanu, Luminița Gheorghiu și Doru Ana.

Filmul scris de Cristi Puiu și Răzvan Rădulescu a avut un parcurs festivalier impresionant: a câștigat Premiul secțiunii Un Certain Regard la Festival de Cannes, în 2005, a călătorit peste tot prin lume și a obținut peste 50 de premii și nominalizări internaționale și naționale, a fost propunerea României pentru premiile Academiei Americane 2006, nominalizat la European Film Awards pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun scenariu. Este filmul care a născut un nou curent artistic în cinematografia mondială, Noul Val Românesc.

Inspirat de un caz real, filmul spune povestea unui bătrân pe nume Dante Remus Lăzărescu, însoțit într-o noapte de asistenta de ambulanță Mioara Avram și transportat de la un spital la altul, în căutarea unui diagnostic și a unei soluții clare care îl poate salva, toată această odisee realizată cu o „subtilitate reținută și o sensibilitate fermecătoare” așa cum îl descria Jay Weissberg in revista Variety.

Alături de Ion Fiscuteanu, Luminița Gheorghiu și Doru Ana, din distribuția filmului mai fac parte: Doru Ana, Monica Bârlădeanu, Alina Berzunțeanu, Dorian Boguță, Mimi Brănescu, Mihai Brătilă, Dragoș Bucur, Robert Bumbeș, Dănuț Chiriac, Mirela Ciobă, Laura Creț, Dana Dogaru, Bogdan Dumitrache, Alexandru Fifea, Ioan Fiscuteanu, Florina Alina Gleznea, Tudor Hristescu, Rodica Ionescu, Cerasela Iosifescu, Irina Kozsa, Iulia Lazăr, Rodica Lazăr, Șerban Pavlu, Simona Popescu, Alexandru Cristian Potocan, Călin Adrian Puia, Anca Puiu, Emil Puiu, Iuliana Puiu, Smaranda Puiu, Gabriel Spahiu, Jean Lorin Steria, Mariana Stoica, Maria Șerb, Andrei Șerban, Adrian Titieni, Cristian Turungiu, Clara Vodă, Ionel Zaharia, Florin Zamfirescu, Lorena-Andrada Zăbrăuțanu, Mircea Dinescu, Radu Moraru, Adriana Muraru.

Imaginea filmului „Moartea domnului Lăzărescu” este semnată de Oleg Mutu și camera de Andrei Butică,  iar montajul de Dana Bunescu.

Produs de MANDRAGORA prin Alexandru Munteanu, Anca Puiu și Bobby Păunescu.

Eveniment realizat cu sprijinul: Forum Film,  CNC (Centrul Național al Cinematografiei), Dacin Sara, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Cinema City, Domeniile Averești, Parcfilm, Groupama, Fundația Fan Courier, Aqua Carpatica, Clinicile Affidea România, Art Dessert, Petru.

Mai multe detalii despre programul proiecțiilor:

Facebook: https://www.facebook.com/Moarteadomnuluilazarescu
Instagram: https://www.instagram.com/moartea.domnului.lazarescu/
TikTok: https://www.tiktok.com/@mandragoraproduction

Partener media principal: KISS FM

Parteneri media: Biz, Zile și Nopți, Cinemap, Adevărul de weekend, News.ro, Revista FILM, Urban, Pagina de media, Observator Cultural, IQads, Happ.ro, Cinefan, Cinefilia, Cinestars, Din filme, Filme-carti, Movienews, The Movienator, Daily Magazine, PRwave.

Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura