Luna martie vine cu o nouă serie a tururilor ghidate Harta senzorială a Bucureștiului. Din cartierele Evreiesc și Dorobanți, unde am început să completăm Harta în toamna trecută, cu casele Bacovia, Mușatescu, Pop-Sturza și Bercovici, ajungem acum în cartierele Armenesc și Cotroceni. Traversăm orașul pe o axă care ne leagă de evenimente istorice – de la Revoluția din 1848, la Mica Unire din 1859 și la Marea Unire din 1918, trecând prin cele două războaie mondiale.

Ne oprim de data aceasta în casele locuite cândva de scriitori pe care cu toții i-am studiat în școală și pe care acum îi coborâm din manuale ca să vi-i prezentăm așa cum erau în viața de zi cu zi, vizităm un loc de care se leagă strâns istoria presei românești și cunoaștem avatarurile a patru vechi familii nobile românești prin vocea urmașului lor contemporan cu noi. Și nu, nu ne referim la avatarurile din jocurile video, deși două dintre tururile din această primăvară vor fi destinate în special copiilor, care însă vor plonja în realitatea istorică reală, nu în cea virtuală.

Tururile Harta senzorială a Bucureștiului # 2 vor avea loc în zilele de 2,3,4,5, respectiv 15,16,18 și 19 martie, cu începere de la ora 19.00. Participarea la tururi este gratuită și se face pe baza unei înscrieri prealabile pe  http://hartasenzoriala.com/tururi/  sau prin email la adresa povesti@hartasenzoriala.com. Numărul maxim de participanți la fiecare tur este de 15 persoane.

Harta Senzorială a Bucureștiului este un proiect cultural care constă într-un tur ghidat performativ prin istoria recentă și mai puțin recentă a unor locuri relevante pentru oraș. Utilizând conceptul site-specific, Harta Senzorială a Bucureștiului pune în evidență clădiri pe lângă care locuitorii orașului trec, în goana cotidină, fără să le acorde mare atenție, ratând șansa de a le cunoaște trecutul.

Ca și la prima ediție a Hărții senzoriale, conceptul Cristinei Modreanu, curatoare de artele spectacolului, a fost pus în practică de o echipă care a lucrat colaborativ pentru fiecare stație a turului ghidat. Casele vizate au fost documentate imersiv, prin mijloace specifice, cu accent pe o serie de interviuri cu cei care au locuit în acestea și cu cei care le locuiesc sau le folosesc în prezent.

Echipa proiectului: Cristina Modreanu, coordonator proiect; Paul Dunca, ghid și performer; Maria Draghici, video artist; Mara Mărăcinescu ( Ear to Bucharest), sound architect; Ioana Gonțea, comunicare.

Detalii și informații suplimentare sunt disponibile pe www.hartasenzoriala.com

Ne puteți urmări și pe Instagram sau pe pagina de Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/harta.senzoriala.bucuresti/?fref=ts

 

Producător: Asociația Română  pentru Promovarea Artelor Spectacolului

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura