Odată cu venirea vacanței, s-a încheiat și prima etapă a proiectului susținut de Administrația Fondului Cultural Național și implementat de Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa Mihai Raicu. În Teatru SMArt, din februarie și până în prezent, peste 40 de adolescenți au susținut câte 2 ateliere săptămânale de scriere dramatică și actorie, cu profesioniști din teatru. Ajutați de dramaturga Natalia Graur, aceștia au finalizat schițele a două piese de teatru pe care tot ei le vor pune în scenă cu îndrumarea actorilor Ioana Cheregi și Andrei Stan şi a coordonatorului artistic, Ovidiu Caiţa. Artiştii şi mentorii din cadrul proiectului au descoperit tineri inteligenți, talentați și foarte deschiși la provocări noi, motiv pentru care activităţile s-au dovedit a fi o reală plăcere.

Deși inițial atelierele trebuiau să se desfăşoare doar în incinta teatrului, cu diverse ocazii Natalia Graur și-a scos elevii la expoziții de artă, vernisaje sau pur și simplu în curtea Muzeului de Artă, unde au dezbătut temele proiectului într-un mod inedit şi creativ. Temele dezbătute reprezintă două probleme de interes major pentru umanitate și perioada pe care o traversează toate societățile prezente: schimbările climatice și impactul stilului actual de viață asupra mediului și provocările multietnice și multiculturale în spațiul european.

Andrei Stan și Ioana Cheregi au pus accent pe tehnicile teatrale în învățarea unor abilități cu impact pe termen lung în viața personală și profesională: comunicare eficientă, spontaneitate și adaptabilitate, lucru în echipă, deschidere spre a trata greșelile ca experiențe de autocunoaștere și progres, abilități de autoanaliză și autoevaluare, repetând totodată cu tinerii pe măsură ce textele au prins contur.

În perioada imediat următoare, schițele vor primi forma finală de scenă, urmând ca din toamnă cele două echipe de adolescenți să se reunească pentru a începe lucrul la scenă. Tinerii dramaturgi și actorii din proiect vor lucra pentru spectacolele ale căror piese le-au scris chiar ei, urmând ca în noiembrie să aibă loc ambele premiere.

„O reală surpriză pentru mine a fost să descoperim tineri interesați de ceea ce se petrece în jur și dornici să se implice activ în tot ceea ce înseamnă lumea teatrului. Pe parcursul a câteva luni am văzut tineri care s-au transformat efectiv sub privirile noastre, care s-au deschis către lume, care au ajuns să îmbrăţişeze diferenţele de opinie ca pe ceva constructiv în pornirea unei dezbateri mai ample, care şi-au făcut prieteni şi care au un scop comun bine definit. Şi cred că asta se va vedea cel mai bine pe scenă, unde ei vor trebui să se bazeze încă o dată unii pe ceilalţi.” Amarilys Pop, Manager proiect

În valoare de  aproape 100.000 lei, TEATRU SMArt este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura