În condițiile prelungirii stării de urgență instituite din cauza pandemiei de coronavirus, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” anunță cu regret suspendarea pregătirilor pentru prima ediție a Festivalului de Teatru și Arte Performative pentru Adolescenți (FTAPA), care urma să aibă loc în perioada 11-12 mai 2020 la Galați.

Toți candidații care s-au înscris la festivalul-concurs până la data de 31 martie 2020 au fost declarați admiși de către comisia de selecție, iar intenția lor de participare a fost reținută de către organizatori.

În schimb, proba următoare, cea a interviurilor individuale cu fiecare candidat, precum și celelalte etape din calendarul Festivalului sunt amânate până la o dată ce va fi comunicată ulterior.

„Din păcate, criza sanitară pe care o traversăm acum ne pune în imposibilitatea de a avansa în pregătirea ediției pilot a Festivalului de Teatru și Arte Performative pentru Adolescenți și de a respecta calendarul anunțat. Vom relua pregătirile doar după ce starea de urgență va fi ridicată și vom avea certitudinea că evenimentul poate avea loc în condiții de siguranță pentru toți cei implicați – organizatori și concurenți”, declară Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

FTAPA este un festival-concurs de teatru și arte performative deschis adolescenților. Evenimentul este inițiat de către Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, care are sprijinul Primăriei Municipiului Galați și are ca parteneri Facultatea de Arte a Universității „Dunărea de Jos” și Inspectoratul Școlar al Județului Galați.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura