În ultimii ani se remarcă nevoia poeților de a se cantona în urban. De a fi parte din universul cotidian cu și prin intermediul poeziei. Sacrifică ritm, sacrifică rime, fac orice doar pentru a încerca să arate cititorilor că și ei fac parte din agora, că nu sunt într-atât de aerieni sau rupți de realitate, încât să nu se poată conviețui cu și împreună cu ei. E și un fel de legitimare a rostului lor aici: răspunsul la întrebarea „mai avem nevoie de poezie?” aici îl găsim, în subiectele uneia sau alteia dintre poeme.
Nici Cristian Pavel nu face excepție de la acest fals canon. Și el ne vorbește despre cum e cu viața în urbe, dar o face în felul lui caracteristic; lipsit de vulgaritate, fără gratuități, cu accent pe redarea stărilor și făcând apel la excelente combinații de trăsături umane și fragmente de acțiuni. Ritmul poeziilor lui Cristian Pavel e ritmul cetății: știi când se trezește lumea la viață, simți cum crește pulsul societății (văzută ca un singur și imens organism social), îți dai seama de cât de mult efort depun unii sau alții dintre noi ca să facă parte din viața cetății, simți cum crește și decade o relație de iubire, știi ce se mai cumpără de la supermarket sau din mall etc.
până la tine
până la tine nimeni n-a citit mai atent/foaia mea de observație -/temperatura, tensiunea, colesterolul/răspândirea mea în geografie:/nici profesorii-doctor nici/laboratoarele de analize nici spitalul întreg/cu douăsprezece etaje.//până la tine, nimeni nu a știut/de ce curg pereții/cum se scoate umezeala/din camerele unde eu dorm/și visez de dragoste.//până la tine, nimeni nu a trecut /cu atâta delicatețe peste/ejacularea mea precoce:/nici măcar mireasa mea,/nici femeile adolescenței/nici profesionistele din reviste/după prima masturbare.//Până la tine, nimeni nu m-a dus/în parc, la locul de joacă, /la scrânciob și leagăne fără să mă certe/că am dat înghețata pe mine/că n-am șiretul legat/că am scăpat baloanele la cer.
Dar nu te plictisești citind „Cotropitor”. Chit că e vorba despre viața ta între coperțile cărții, citești poem după poem ca și cum ți-ai citi jurnalul tău abandonat cândva, în adolescență, și înveți să te redescoperi. Ba uneori accepți cu greu că defectele acelea îți aparțin sau că minunatele sentimente tu nu le-ai trăit cu o asemenea intensitate niciodată. Dar sfârșești prin a ți le dori, ceea ce e minunat.
cum să îi spun eu
mamei mele fermecate
că, uite, mamă,
mai există minuni:
m-a mai născut cineva!
(cui?)
Luați „Cotropitor” și citiți-l încet, fără grabă; degustați poezie după poezie, așa cum ați degusta din propriile voastre amintiri. Întâlniți-vă cu eul vostru abandonat, recuperați-l și dați-i un rost. Și nu uitați să-i mulțumiți în gând autorului: un ghid mai bun în această excursie prin propria voastră viață nici că puteați avea.
Cotropitor” de Cristian Pavel
Editura: Neuma
Colecția: Ipostaze
Anul apariției: 2017
ISBN: 978-60694340-3-1
Sursa foto: arhiva fb a autorului
Cartea este disponibilă pe Libris.ro