Poeta Carmen Tiderle este invitată să le citească copiilor în deschiderea atelierelor de lectura smARTkid, duminică, 14 octombrie, de la ora 11,30 la KALEIDOSCOPE.BOOK.AREST, bvd Mărăşti nr 35.

Lectura face parte din proiectul “10 scriitori contemporani citesc pentru smARTkid”, co-finanţat AFCN. Accesul copiilor la eveniment este GRATUIT.  Evenimentul are o pagina pe facebook, aici: https://www.facebook.com/events/1439066336210584/

Proiectul de educație prin cultură “Ateliere de lectura SmARTkid cu scriitori contemporani” este destinat copiilor cu vârste între 6 și 12 ani. În lunile septembrie, octombrie si noiembrie, în weekend, câte un scriitor contemporan, 10 scriitori contemporani în total, vor susține ateliere de lectură alături de trainerii Asociației 7 ARTE. Atelierele durează 1 oră și 30 de minute, sunt interactive și au o componentă de workshop (de arte vizuale și abilități practice), care transformă lectura textelor literare într-o activitate plăcută, reconfortantă și asumată de către copii.

În calitate de invitați, scriitorii le citesc copiilor, le răspund la întrebări, stimuleaza discuțiile libere și ajută la desfășurarea activităților, sub coordonarea trainerilor Asociatiei 7 ARTE. Prezența scriitorilor contemporani are ca scop, pe lângă promovarea lecturii și a vânzării de carte, promovarea literaturii contemporane, demistificarea statutului scriitorului și încurajarea lecturii în rândul școlarilor mici, care trebuie sa devină cititorii de mâine.

“Asociația 7 ARTE crede că, dacă nu creștem cititori, nici nu vom avea cititori. Ei nu apar din senin, ci se formează datorită lecturilor de la vârste mici, datorită interacțiunilor plăcute care au loc în mediile în care se citește, datorită percepției pozitive față de lectură, privită ca un lucru relaxant, amuzant, interesant, nu ca obligație școlară.  Mai mult, cititul este esențial pentru procesul de învățare. Copiii care înțeleg ceea ce citesc sunt cei care pot procesa și reda coerent informațiile lecturate. Din păcate, este o realitate romaânească faptul cî 42% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional, după cum au indicat datele unui studiu facut public în 2016 de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale. Mai exact, studiul sustinea că elevii în vârstă de 15 ani știu să scrie și să citească, dar nu înțeleg ceea ce citesc”, explica Livia Lucan-Arjoca, coordonatorul proiectului și Președinte al Asociației 7 ARTE.

Proiectul “Ateliere de lectura SmARTkid cu scriitori contemporani” a fost declarat câștigător în sesiunea I de proiecte, 2017, categoria Educație prin cultură de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

“Acest proiect realizat sub umbrela smARTKid de la 7 ARTE este CO-FINANTAT AFCN și răspunde celor 3 priorități impuse de această instituție promovând: dialogul cu creatorii, diversitatea și toleranța, precum și Centenarul României Moderne. Nominalizez cu mândrie scriitorii invitați în proiect, cu rezerva ca pot interveni și unele schimbări pe parcurs: CIPRIAN MACEŞARU, CRMEN TIDERLE, ANDRA ROTARU, MIHAELA COSESCU, DAN MIRCEA CIPARIU, VLADIMIR DRAGHIA, IOANA NICOLAE, ADELA CHIRICA, ANDREI CRACIUN, LAVINIA BRANISTE”, adaugă Livia Lucan-Arjoca, Președintele Asociației 7 ARTE.

Participarea la ateliere este gratuita. Inscrierile se fac la adresa: liviarosca@gmail.com şi sunt obligatorii pentru a ţine evidenţa participanţilor şi pentru a pregăti materialele necesare desfăşurării atelierului în condiţii optime.

Proiectul de educație prin cultură “Ateliere de lectură SmARTkid cu scriitori contemporani” este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, dar nu reprezintă în mod necesar poziţia acestei institutii. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării, respectiv Asociația 7 ARTE.

Asociaţia 7 ARTE este o organizaţie non-profit infiinţată în august 2015 care promovează educaţia şi cultura. SmARTkid este un proiect de educaţie experienţială care constă în ateliere creative, educative şi recreative pentru copii și tineri.Pentru mai multe detalii despre activitatea 7 ARTE și despre atelierele smARTkid, vizitați site-ul www.7arte.org și pagina de facebook https://www.facebook.com/atelieresmartkid/

 

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura