În perioada 12-15 iunie, peste 2000 de copii și părinți s-au întâlnit cu personajele și poveștile Operei Comice pentru Copii (OCC) pe scena Teatrului Clasic “Ioan Slavici” din Arad. În cadrul celei de-a doua ediții a stagiunii OCC din orașul bănățean, publicul a avut ocazia să vadă patru dintre cele mai îndrăgite producții ale instituției din București: spectacolele de balet “Cenușăreasa” și “Pinocchio” și operele “Răpirea din Serai” și “Directorul de Teatru”. În fiecare seară, artiștii OCC au fost întâmpinați cu zâmbete și răsplătiți cu minute în șir de aplauze de către sute de copii și părinți prezenți în sală.

OCC_AradStagiunea Operei Comice pentru Copii a fost binevenită în municipiul Arad – am remarcat continuitate și diversitate în felul în care se propun titlurile prezentate pe scenă. Spectacolele de operă pentru copii sunt inedite pentru acest oraș, iar publicul și-a creat o rutină în a veni și a vedea evenimentele desfășurate timp de patru zile. Sala a fost plină, acesta fiind un elogiu turneului pe care Opera Comică pentru Copii l-a susținut în orașul nostru”, a declarat Bogdan Costea, directorul Teatrului Clasic “Ioan Slavici”.

OCC_Arad_pinocchio 5Stagiunea Operei Comice pentru Copii la Arad a fost organizată de Centrul Municipal de Cultură, OCC București și Teatrul Clasic “Ioan Slavici”.

OCC_Arad_Rapirea din Serai 2“Suntem onorați de primirea extraordinară pe care ne-a făcut-o, pentru a doua oară, publicul arădean. Ne bucurăm că am putut aduce în fața copiilor din acest oraș câteva dintre cele mai frumoase spectacole ale noastre și că le-am oferit întâlnirea cu opera, cu baletul, într-un cuvânt cu arta, prezentată pe înțelesul lor. Le mulțumim partenerilor noștri de la Centrul Municipal de Cultură și de la Teatrul <<Ioan Slavici>>, care ne invită și ne primesc cu multă generozitate de fiecare dată. Vom reveni cu bucurie!”, a declarat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.

 

OCC_Arad_Rapirea din SeraiOpera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10 000 de spectatori. În perioada 1-9 iulie, instituția pregătește o nouă ediție a festivalului “Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului”, care va avea loc la Ateneul Român, cu recitaluri de neuitat, și la Opera Comică pentru Copii, unde sunt pregătite întâlniri muzicale adaptate special pe înțelesul celor mici. Va fi o ocazie unică de a cunoaște îndeaproape artiști din șapte țări de pe trei continente, care se reunesc la București într-un festival deja de tradiție.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura