În anul 2024, România va marca 145 de ani de la momentul când primul evreu a devenit cetățean român. O etapă fundamentală în constituirea Statului Român modern, acest proces a făcut parte dintr-un îndelungat demers național, care a creat legătura unică dintre România și Comunitățile Evreiești care există pe teritoriul său. 

În acest context, Federația Comunităților Evreiești din România și Guvernul României organizează în perioada 29-30 septembrie 2024 o serie de evenimente dedicate acestui moment unic.

Orchestra Filarmonică din Israel, una dintre cele mai importante orchestre la nivel mondial, va oferi două concerte extraordinare la București, sub bagheta Maestrului Zubin Mehta, cu participarea violonistei Lisa Batiashvili și pianistei Martha Argerich în calitate de soliste. Cele două evenimente vor avea loc în 29 septembrie la Ateneul Român și 30 septembrie, la Sala Palatului, fiind organizate de către Federația Comunităților Evreiești din România.

Duminică, 29 septembrie 2024, de la ora 19:30, va avea loc la Ateneul Român un recital de excepție susținut de Orchestra Filarmonicii din Israel la pupitrul căreia se va afla Maestrul Zubin Mehta, având-o drept solistă pe binecunoscuta violonistă Lisa Batiashvili.

Programul serii va cuprinde Concertul op. 35 în re major pentru vioară și orchestră și Simfonia a IV-a de Piotr Ilici Ceaikovski.

Luni, 30 septembrie 2024, începând cu ora 19:30, va avea loc la Sala Palatului concertul susținut de Orchestra Filarmonicii din Israel la pupitrul căreia se va afla Maestrul Zubin Mehta, având-o drept solistă pe una dintre cele mai importante și iubite pianiste din lume, Martha Argerich.

Programul serii va cuprinde Concertul nr. 1 op.15 în do major pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven și Simfonia a IV-a de Anton Bruckner.

Orchestra Filarmonicii din Israel a fost înființată în 1936 de Bronislaw Huberman, iar concertul de inaugurare, care a avut loc la 26 decembrie 1936, a fost dirijat de Arturo Toscanini. IPO – Israel Philharmonic Orchestra este una dintre cele mai renumite orchestre filarmonice la nivel mondial. De-a lungul timpului, orchestra i-a avut alături pe cei mai mari dirijori și soliști din lume.

Zubin Mehta (n. Bombay, 1936), este unul dintre cei mai importanți dirijori ai lumii. Cu o carieră internațională de peste 65 de ani, Mehta a fost invitat din 1961 să dirijeze Orchestrele Filarmonicilor din Viena și din Berlin, cât și Filarmonica din Israel, orchestre cu care se mândrește cu o colaborare de peste 50 de ani.

Director muzical al Orchestrei Simfonice din Montreal (1961-1967) și al Filarmonicii din Los Angeles (1962-1978), a fost numit, în 1977, director muzical al Filarmonicii din Israel, al cărei director muzical a devenit, din 1981, pe viață.  În octombrie 2019 a părăsit conducerea după mai bine de 50 de ani și a fost numit director emerit. În 1978 și timp de 13 ani, cea mai lungă perioadă din istoria orchestrei, Zubin Mehta a devenit director muzical al Filarmonicii din New York, iar din 1985 până în 2017 a fost numit dirijor principal al Orchestrei del Maggio Musicale Fiorentino, al cărei director onorific pe viață este până în prezent. Maestrul Zubin Mehta este Președintele onorific al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.

Martha Argerich este născută în Buenos Aires (Argentina), și a luat primele lecții de pian la vârsta de cinci ani cu Vincenzo Scaramuzza. Considerată un copil minune, nu a trecut mult timp până când a început să susțină concerte și recitaluri regulate. În 1955, s-a mutat în Europa și a continuat studiile la Londra, Viena și Elveția cu Bruno Seidlhofer, Friedrich Gulda, Nikita Magaloff, Dinu Lipatti și Stefan Askenase. În 1957, a câștigat atât Concursul de pian de la Bolzano, cât și cel de la Geneva, iar în 1965 a continuat cu Concursul Internațional Chopin de la Varșovia. De atunci, a fost considerată una dintre cele mai proeminente pianiste din lume, atât ca abilitate, cât și ca popularitate.

În ciuda faptului că firea ei a condus-o adesea spre capodoperele virtuozității din secolele XIX și XX, Martha Argerich păstrează un repertoriu extins, care include, dar nu se limitează în niciun caz la operele lui Bach, Bartók, Beethoven și Messiaen, precum și Chopin, Schumann, Liszt, Debussy, Ravel, Franck, Prokofiev, Stravinski, Șostakovici și Ceaikovski.

Martha Argerich a înregistrat pentru EMI, Sony, Philips, Teldec și DGG, multe dintre interpretările sale fiind difuzate la televiziuni din întreaga lume. De asemenea, a primit numeroase premii Grammy dar și Premiul Gramophone  pentru Artistul anului.

Lisa Batiashvili este una dintre cele mai mari violoniste ale lumii.  Aclamată pentru virtuozitatea sa atât de public cât și de către criticii de specialitate, multiplu premiată, Batiashvili a dezvoltat relații de lungă durată cu orchestrele, dirijorii și muzicienii de top din lume.

A fost artistă rezidentă a Filarmonicii din Berlin, iar acum agenda sa de concerte include colaborări cu Orchestra Tonhalle Zürich (dirijor Paavo Järvi), Orchestra Regală Concertgebouw Amsterdam (dirijor Klaus Mäkelä), Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia (dirijor Daniel Harding) și London Symphony Orchestra (dirijor Antonio Pappano).

Biletele pentru aceste evenimente se pot achiziționa online, de pe platforma www.eventim.ro, dar și în format fizic, din Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, magazinele Carrefour sau Good2Go.

Pagina cu ambele evenimente: https://www.eventim.ro/ro/artist/orchestra-filarmonicii-din-israel-2809/profile.html

Pagina eveniment 29.09.2024: https://www.eventim.ro/ro/bilete/orchestra-filarmonica-din-israel-bucuresti-ateneul-roman-645042/event.html

Pagina eveniment 30.09.2024: https://www.eventim.ro/ro/bilete/orchestra-filarmonica-din-israel-bucuresti-sala-palatului-645041/event.html

————–

Organizator: Federația Comunităților Evreiești din România

Co-organizator: Guvernul României

Producător: ARTEXIM, instituție în subordinea Ministerului Culturii

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune

Partener: Filarmonica “George Enescu”

Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura