Dramaturgia conflictului, cred că ar trebui vorbit serios pe tema aceasta. Cum construiești astăzi un conflict cu mijloace teatrale, care sunt sursele acestuia, cât de mult contează resursele (pe care le ai la îndemână sau nu, a se citi „ești obișnuit să lucrezi cu ele, îți place să lucrezi cu acestea”), dacă sunt importante ierarhiile acestor resurse atunci când vorbim de potențarea unui conflict dramatic (sunt actorii mai importanți decât celelalte resurse?) și încă alte câteva întrebări îmi vin în minte acum, când mă gândesc la montarea Teatrului Excelsior, Oleanna. E important să menționezi teatrul unde se joacă spectacolul, pentru că în București, în stagiunea curentă, mai există o montare a aceluiași text, dar care face parte din repertoriul unui teatru independent (Teatrul de Artă, altă distribuție, alt regizor, dar aceeași traducere). Nu intru aici în discuții cu privire la alegerea textului pentru un nou spectacol, în condițiile în care nu s-a împlinit un an de la precedenta premieră a acestuia, dar îmi place să cred că există spectatori suficient de curioși să vadă ambele spectacole, chiar dacă Bucureștiul nu are un public foarte numeros de teatru, fidel și consumator predilect de producții teatrale (nu mă las amăgită de viteza cu care se vând biletele la unele spectacole, realitatea din teren e cu totul alta). În altă ordine de idei, există la ora actuală în repertoriile multor teatre din București (despre provincie vorbim altă dată) destul de multe spectacole cu subiecte asemănătoare, îmi vine în minte acum Bazinul de Nord de la ARCUB, dar mai pot enumera cel puțin cinci alte spectacole de la teatre bucureștene. Abuzul, depresia și conflictul de putere sunt doar trei din temele preferate ale regizorilor care au montat în capitală în ultimii ani și dacă adăugăm și insistența unora sau altora pentru „teatrul social” sau „teatrul politic”, începem să realizăm că s-ar putea să vorbim în curând fie de o inflație de astfel de montări, fie de o suprasaturare. Nu știu câți dintre spectatorii fideli sunt amatori de comparații și analize la firul ierbii cu privire la importanța subiectului pentru comunitate(a din care fac parte), după cum nu știu câți dintre aceștia contribuie activ la schimbarea în bine a societății. Activismul social este bun și eficient, dar relația dintre acesta și artă rămâne discutabilă atunci când se observă schimbarea paradigmei discuției, mutând polul discuției departe de orice înseamnă dimensiune estetică.
Credit foto Volker Vornehn
Revenind la Oleanna, recenta premieră a Teatrului Excelsior, mă număr printre cei care am vrut să văd spectacolul pentru… distribuție. Textul, recunosc cinstit, nu e printre preferatele mele, îi găsesc destule hibe atât din punctul de vedere al structurii/construcției, cât și din punctul de vedere al personajelor. Tipare sociale, schițate la limita neglijenței, fără multe detalii și tușe; nu știi nimic despre anturajul profesorului, nu ai detalii despre soția acestuia (deduci că e insistentă din cât de des sună telefonul), știm în schimb că e nevoie de o casă mai mare; despre elevă deduci din context că are o situație școlară proastă, dar nu înțelegi prea bine dacă această situație se datorează neputinței personale, unui context sociale nefavorabil sau, pur și simplu, dezinteresului față de școală în general. Privind din perspectiva regizorului, acesta poate nuanța conflictul dând anumite indicații, astfel încât actorii să îmbrace mai ușor haina acelui personaj, a celui care contribuie în mod decisiv la deznodământul tragic din finalul spectacolului. Elementele de costum devin esențiale când avem de-a face cu o sărăcie a detaliului de personaj, la fel și cele de scenografie.
Credit foto Volker Vornehn
În cazul montării semnate de Mădălin Hâncu biroul pare a fi a unui profesor elitist, spatele scenei e dominat de celebra Școala din Atena, fresca lui Rafael. Să fie asta o trimitere directă la conflictul dintre vechi și nou în domeniul educației sau să fie aici o nevoie de a ancora profesorul într-un context profesional fără echivoc: profesor de școală veche, profesor conservator, opac la schimbare (evident, rostogolesc intenționat niște prejudecăți)? Bâlbâiala și fâstâceala care ilustrează șocul avut de profesor când înțelege ce așteptări are eleva de la el, denotă ieșirea din zona de confort; dintr-odată biroul pare un loc străin, nevoia de ordine ascunde nesiguranța și, pe alocuri, frica. Agitația fără rost a profesorului e semn de căutare de soluții și nevoia de a înțelege ce se află, de fapt, în spatele cererii de a schimba nota pe lucrare. Amânarea deznodământului vine la pachet cu consecințe nefaste pe toate planurile: casa nu mai poate fi cumpărată din cauza reclamației elevei, aceasta nu vrea sau nu poate să învețe pentru schimbarea notei, profesorul își pierde cumpătul și se aruncă cu furie asupra ei. Marius Turdeanu e suficient de charismatic, încât să se joace cu spectatorul, așa că-i mută acestuia atenția pe amănunte insignifiante, creând astfel loc elementului și/sau momentului surpriză. Sunt câteva ruperi de ritm în parcursul spectacolului, care-mi indică nevoia actorului de a-și ancora personajul mai bine într-o realitate dată. El are puține date la îndemână, din care să construiască situațiile de joc, de aici și aceste ruperi de ritm. Ce face aici e departe (îmi asum afirmația) de ceea ce face în Mass, spectacolul coproducție unteatru – Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, dar chiar și așa impresionează. E fascinant felul cum construiește relația cu eleva, cum își ajută partenera să intre în joc, în ciuda faptului că Ioana Niculae are tendința să-și construiască rolul folosindu-se (prea mult) de niște clișee, prejudecăți care dau o notă de artificialitate personajului. Pe alocuri îi lipsește tupeul specific vârstei, în alte momente pare că nu știe să simuleze indiferența sau aparentul dezinteres. Să joci nepăsarea nu e chiar simplu și mă refer aici la indiferența omului care-și dorește cu orice preț ceva, inclusiv cu prețul „călcării pe cadavre”, să afișezi disprețul față de reguli și valori morale. Nu e nimic moral în atitudinea elevei, dar mă așteptam să fie mai evident faptul că pentru această atitudine a ei ea-l consideră responsabil tot pe profesor, ceea ce schimbă felul cum ne raportăm la deznodământ, în ce cheie îl judecăm.
Credit foto Volker Vornehn
Faptul că în final profesorul o acuză explicit pe elevă, punând conflictul profesional (nu e nimic personal între cei doi) pe seama corectitudinii politice pare rupt de context și, pe alocuri, așa și este. Putea foarte bine să lipsească replica respectivă și tot ar fi rămas valabilă discuția despre conflictul dintre cei doi și felul cum s-a ajuns la escaladarea lui. Dincolo de toate acestea, păstrez din această nouă montare a textului lui David Mamet profesionalismul lui Marius Turdeanu, un actor foarte bun, care nu-și neglijează deloc rolul și partenera. Un actor căruia i se datorează mult din evoluția partenerei de scenă, dar și atmosfera spectacolului în sine.
Credit foto Volker Vornehn
OLEANNA – Teatrul Excelsior București
de David Mamet
Traducerea Andreea Vulpe și Cristi Juncu
DISTRIBUȚIA
Carol: IOANA NICULAE
John: MARIUS TURDEANU
ECHIPA DE CREAȚIE
Regia: MĂDĂLIN HÎNCU
Scenografia: RĂZVAN BORDOȘ
Producător: VASEA BLOHAT
Lumini: TRAIAN MARIN
Sunet: ROBERTO GAE
