Ochiul lupului și ochiul omului – ochii cunoașterii – „Ochi de lup” de Daniel Pennac

Povestea lui Daniel Pennac e la a doua ediție în limba română, una cu o copertă mult mai pe placul meu decât prima (ambele apărute a Editura Paralela 45). E genul de poveste fără vârstă și pentru orice vârstă, o narațiune construită după toate regulile. Din ce în ce mai greu să introduci copilul contemporan în lumea necuvântătoarelor, copiii de astăzi privesc animalele fie ca pe niște companioni, bune de dresat și de ținut locul unui frate/soră, fie ca pe niște ciudățenii demne de vizitat la Grădina Zoologică sau de urmărit în documentarele TV. Copiii spațiului contemporan trăiesc în lumi din care animalele lipsesc, animal înțeles ca sălbăticiune, ca parte firească a unui mediu natural echilibrat, din care animalele și plantele fac parte și dau nota de echilibru și firesc. Copiii noștri au ajuns să le studieze din atlase, compendii și să le admire atunci când merg în parcurile naturale, ceea ce e spune multe despre dezechilibrele lumii contemporane. De aceea, cred în forța poveștilor cu și despre animale, a celor scrise cu nerv, pentru că ajută enorm la schimbarea perspectivei; copiii nu vor mai privi animalele ca pe niște intruși sau ca pe niște ciudățenii bune de studiu, ci ca pe niște viețuitoare fără de care nouă ne-ar fi mult mai rău.

Daniel Pennac iubește copiii, cărora le-a dedicat cea mai mare parte din viața sa (cred că și astăzi le predă copiilor și-i învață despre frumusețea literaturii). Dar, dincolo de această iubire se ascunde multă înțelegere, în sensul de cunoaștere profundă a naturii umane. O știință convertită în povești, iar Ochi de lup este povestea în care lumea se construiește în jurul a două personaje – puiul de om (Africa) și lupul (Lupul Albastru). O lume cât un continent cuprinsă în două personaje atât de diferite: om și animal.

„Uite-așa s-a întâmplat. Când se trezi, nu deschise decât un ochi. Nu îl omorâseră.Blana îi fusese distrusă în încăierare, așa că n-o mai puteau vinde. Prin urmare, ajunse la grădina zoologică. Mă rog, grădinile. Trecu prin cinci sau șase, în anii care urmară. Podea de ciment și acoperiș de tablă. Podea de pământ bătucit și cerul deschis. Cuști mici și bare groase. Cuști și grilaje. Carnea pe care ți-o aruncă de departe. Pictorii de duminică. Puii oamenilor cărora le este frică de tine. Anotimpurile care trec…” (p. 47)

Cunoașterea este reciprocă, prin intermediul ochilor. Ochiul lupului se deschide primul, cel al omului un pic mai târziu. Diferența dintre instinct și rațiune nu mai există, căci se contopesc ambele într-o mare iubire de celălalt. Ca să înțelegi trebuie să cunoști, iar ca să ajungi în posesia cunoașterii trebuie să te lași purtat de poveste. Exact asta fac cei doi, se lasă ghidați de proprii ochi, astfel încât calea cunoașterii devine poartă spre univers, spre lumea cea mare. În felul acesta frica devine trecut și prezentul aparține înțelegerii, prieteniei și iubirii. Cei doi ajung să se cunoască după o lungă serie de zile de tatonare, în care ambii au învățat să scape de frici și să treacă peste bariere și prejudecăți.

„Cu Ghepardul, Africa avu o conversație mai lungă. Într-o seară când Ghepardul se apropia cu mare grijă de turmă, târându-se pe burtă, Africa spuse:

– Nu te da drept șarpe, Ghepardule, că te-am auzit.

Uimit, Ghepardul ridică capul din iarba uscată.

– Cum așa, Păstorule? Pe mine nu m-aude nimeni niciodată!

– Eu vin din Africa Galbenă. Acolo nu-i decât liniște, asta-ți face auzul fin. Uite, pot să-ți spun că pe umărul tău se ceartă doi purici.

Ghepardul îi crănțăni pe cei doi purici pe-o măsea.

– Bine, spuse Africa, trebuie să vorbim.

Impresionat, Ghepardul se așeză și ascultă.

– Ești un bun vânător, Ghepardule. Alergi mai repede decât toate animalele și vezi până hăt departe. Astea sunt și calitățile unui păstor.” (p. 78)

O carte pe care copiii o pot citi singuri sau împreună cu bunicii ori părinții lor. O carte din care răzbate umanitatea, așa cum trebuie înțeleasă ea în esența ei: un amestec de respect, toleranță și bunătate față de tot ceea ce ne înconjoară. Dacă copiilor noștri le va fi mai bine este doar pentru au învățat la timp ce-i face mai buni și ce e cu sufletul. O carte a cărei ediție în limba română este îmbogățită cu niște ilustrații excelente, semn că autorea acestora a înțeles perfect mesajul cărții, a intrat în pielea personajelor și le-a adus în aceeași poveste: Ochi de lup de Daniel Pennac.

Ochi de lup de Daniel Pennac