Recent, revista multimedia Crevice a publicat o selecție de poeme din volumul europa. zece cîntece funerare, de Elena Vlădăreanu, în traducerea în limba engleză a lui Florin Buzdugan. Volumul europa. zece cîntece funerare, de Elena Vlădăreanu, a apărut la finalul anului 2018 la EdituraTracus Arte, într-o ediție revizuită și adăugită, în colecția Poezia Deceniului.

Textele pot fi citite la pagina web: https://crevice.ro/europe-ten-mournful-songs-selected-poems/

Elena Vlădăreanu s-a născut în 1981, la Medgidia. A debutat în 2001 cu volumul Pagini, după un debut underground în colecţia Carmen iniţiată de un cristian (Cristian Cosma). Din 2014 este interesată tot mai mult de performativitatea discursului poetic, fiind implicată atât în proiecte editoriale individuale, cât şi în diverse proiecte teatrale şi performative. Cea mai recentă carte semnată de Elena Vlădăreanu este bani. muncă. timp liber, apărută în 2017 la Editura Nemira, în colecţia Vorpal, iar cel mai recent proiect performativ este Teatru intim, unde a lucrat împreună cu regizorul Robert Bălan. Volumul de faţă este o ediţie revăzută, comentată şi adăugită a volumului omonim din 2005, apărut la Editura Cartea Românească.

În 2005 România se pregătea să intre în UE. Politicienii se pregăteau să taie panglici, intelectualii se pregăteau să înalțe noi ode neoliberalismului, economia se pregătea să duduie, populația se pregătea să trăiască mai bine. Elena Vlădăreanu publica europa. zece cîntece funerare, o distopie intimistă în care anunța unde sfârșesc toate iluziile: în singurătatea indivizilor și în dezarticularea comunităților. Fără a fi mai puțin conceptual decât restul scrierilor ei, europa este volumul cel mai „poetic”, cel mai bogat în hituri, cel mai melodic. Dar asta nu-l face mai puțin politic sau, după 13 ani care au trecut ca fumul, mai puțin deprimant, mai puțin actual.” – Mihai Iovănel

Volumul europa. zece cîntece funerare, de Elena Vlădăreanu, poate fi achiziționat în perioada 14 – 24 februarie 2019 de pe site-ul Editurii Tracus Arte la un preț promoțional.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura