Galeria Sector 1 are plăcerea să prezinte expoziția de grup Mother’s Nature, curatoriată de Maya Økland și Cristina Bută, cu vernisajul joi, 13 iulie 2023, între orele 18:00-21:00, str. Băiculești nr. 29, București, în cadrul Combinatului Fondului Plastic. De la ora 19:00, în cadrul evenimentului de deschidere, va avea loc performance-ul „Paction drawing”, de artista Monica Winther.

Kiyoshi-Yamamoto, 2023

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 13 iulie – 24 august 2023 și va include un program de performance-uri. Pe 22 iulie, artistul norvegian de origini braziliene Kiyoshi Yamamoto pune în scenă „It Takes No Compromise to Give People Their Rights”, 2023, iar pe 28 iulie tânăra artistă Ștefania Crișan prezintă pentru prima dată în București performance-ul „Reverse the Entropy”, parte dintr-un proiect mai amplu în jurul satului Geamăna, înghițit de deșeurile rezultate din exploatarea de cupru din zonă.

Kiyoshi-Yamamoto,-It-Takes-No-Compromise-To-Give-People-Their-Rights,-2023

„În limba norvegiană, cuvântul „føde” înseamnă atât hrană, cât și a naște. Natura este adesea denumită Mama Natură, așa cum este înfățișată în aproape fiecare cultură: pentru azteci, Pământul era numit Tonantzin – „mama noastră”; pentru incași, Pământul era numit Pachamama – „mama pământ”, cuvântul „pacha” în quechua însemnând și „spațiu-timp” sau „univers”. Zeița chineză a Pământului, Hou Tu, este similară cu Gaia, zeița greacă care personifică Pământul. Cu alte cuvinte, mama este simultan simbolul întregii noastre existențe și femeia de zi cu zi la care trebuie să ne raportăm cu toții, indiferent dacă o iubim sau nu. Ea poate fi el, ea, ei sau ele, biologică, culturală sau spirituală. Absentă, prezentă, bună sau rea. Visăm la iubirea ei necondiționată, dar simțim și nevoia de a o controla. Venerată și învinuită, multitudinea de atitudini ambivalente față de ea nu are limite. Ea ne poate distruge și ocroti, totul în același timp.

În scrierile sale, filosoafa în domeniul științei Isabelle Stengers numește Gaia/Pământul o putere devastatoare care poate modifica tiparele noastre de gândire. Mama Natură nu este cea mereu dătătoare de viață și hrană, sau, la polul opus, paradoxal, terenul resurselor pe care societățile noastre capitaliste continuă să le exploateze. Titlul expoziției face referire atât la Mama Natură dincolo de o personificare romanticizată, cât și la relațiile și non-relațiile pe care le avem cu mamele noastre și cu alte figuri și construcții materne. Într-o societate care încă manifestă prejudecăți față de gen și rasă, în care anumite povești și istorii sunt reduse la tăcere sau rămân invizibile, ne îndreptăm atenția spre o manifestare a grijii. Cum negociem relația dintre îngrijire și emancipare? Cum putem să creștem și să co-existăm împreună cu celălalt? Expoziția combină lucrări de o natură conceptuală și emoțională, propunând să repare o relație care a fost adesea dezechilibrată în artele vizuale. Făcând referire la ambivalența față de propria creație, întinzându-se de la celălaltă parte a cordonului ombilical, până la existența într-un Univers. Din perspective queer și feministe, lucrările și performance-urile artiștilor și artistelor din Norvegia și România Cristina David, Jasmina Al-Qaisi, Kiyoshi Yamamoto, Monica Winther și Ștefania Crișan cartografiază afecțiunea existențială, puterea, anxietatea și iubirea, invocând Mama.” (extras din textul curatorial al expoziției de Maya Økland și Cristina Bută)

Prin amabilitatea artistului Kiyoshi Yamamoto

Maya Økland (n. 1980, Bergen) este artistă și curatorare. Deține un MFA în fotografie de la Colegiul Național de Arte din Bergen în 2005. Maya Økland a co-fondatgaleria de artă independentă KNIPSU din Bergen și a co-curatoriat programul acesteia în perioada 2010-2015. În perioada 2015-2017 a lucrat pentru Directorul Hanne Mugaas în calitate de Asistent Curator, Director Interimar și Coordonator la Kunsthall Stavanger. În 2021, a fost consilierul de artă pentru sculptura publică “Benkene til Kim” realizată de artistul Lina Viste Grønli, în onoarea activistei pentru drepturile pentru drepturile persoanelor queer, Kim Friele (1935-2021). În perioada 2013-2023, Økland a făcut parte din echipa editorială a revistei feministe Fett, unde a publicat frecvent texte despre artă și feminism.

Prin amabilitatea artistei Monica Winther

Cristina Bută (n. 1992, Timișoara) este curatoare și scriitoare. Are o diplomă de licență în Studii Literare și Analiză Culturală, Univ. din Amsterdam, obținută cum laude și un master în Curating Art & Cultures, Universitatea din Amsterdam și Vrije Universiteit. A fost curator în formare la Stedelijk Museum Amsterdam și scriitor și editor independent, publicând în reviste ca Third Text. Colaborează în calitate de curator cu Galeria Sector 1, unde este și director artistic, iar în 2023 a fost parte din colectivul curatorial al Bienalei de artă Art Encounters 2023 „My Rhino is Not a Myth. art science fictions” și este una dintre editoarele catalogului cu același nume.

Stefania-Crisan,-Geamăna,-2017-2021

Înființată în 2017, Galeria Sector 1 a dezvoltat un program bazat în principal pe expunerea artiștilor contemporani formați în contextul puternicei comunități artistice de la Cluj și pe reprezentarea patrimoniilor câtorva artiști români post-avangardiști. În prezent, galeria se concentrează pe dezvoltarea unui program divers care să (re)prezinte talentele emergente, precum și artiști consacrați, români și internaționali.

Contact: Andreea Stănculeanu  andreea@sector1gallery.com

Alina Doroș info@sector1gallery.com

Website Instagram Facebook

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Bugetul total al proiectului este 217.146 euro, din care valoarea sprijinului financiar nerambursabil este 195.431 euro. Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro. RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura