Duminică, 30 noiembrie, ora 18.00, în sala Atelier a Teatrului Naţional, Editura Vellant vă aşteaptă la un eveniment special: lansarea cărţii „Miroirs”Gigi Căciuleanu.

Gigi Căciuleanu, o personalitate mondială a dansului contemporan dezvăluie în volumul Miroirs o faţetă mai puţin celebră a personalităţii sale artisitce: lirismul. 44 de poezii şi 28 de desene sunt cuprinse într-un volum care aminteşte de graţia dansului, însă surprinde prin precizia cu care autorul stăpâneşte nu doar gestul ci şi cuvântul şi linia culorilor.

La lansare, alături de Gigi Căciuleanu pe scenă vor fi dans-actorii din Gigi Căciuleanu Romania Dance Company iar volumul va fi prezentat de doamna Ludmila Patajnoglu.

 Intrarea liberă.

 

 

„Gigi Căciuleanu – dansator, coregraf, pedagog cu vocație, conducător de companii reputate este o voce originală și profundă a dansului contemporan. Un destin artistic de excepție, modelat de întâlniri cu personaje ilustre: Miriam Răducanu, Pina Bausch, Rosella Hightower, Pierre Cardin, Jean Michel Jarre, Murray Louis, Maina Gielgud, Maia Plisețkaia. Protagonist și creator al unor capodopere scenice, unde sunt împreună cercul ridicat la pătrat, focul vulcanilor, briza primăverii, zborul mut al îngerilor.

Teluric și celest, senzual și spiritual, Gigi Căciuleanu este un virtuos al formei și al ideii prin dans. În Miroirs 44 de poeme și 28 de desene ne dezvăluie o față tainică a artistului. Gigi Căciuleanu dansează pe foaia albă cu aceeași grație ca pe scenă, compunând un chip „cioplit din frânturi de viață, din frânturi de corp, din zdrențe de vis, din picături de hău”.

Ludmila Patlanjoglu

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura