În data de 31 iulie, orele 19:00, Teatrul Arte dell’Anima vă invită la premiera spectacolului Ludwig Van Bethy, scris și regizat de Andrei Adam. Spectacolul este o producție Breasla Actorilor, găzduit de Teatrul Arte dell’Anima.

Unde începe şi unde se termină familia? Unde începe şi unde se termină dorinţa de a avea un copil? Cât înseamnă dorinţa şi cât înseamnă ego? Societatea oferă un cadru ideal sau cadrul existent dă notă unei societăţi care se vrea ideală? Întrebările acestea dau naştere unei poveşti care, la rândul ei, dă naştere unor alte întrebări. Spectacolul LUDWIG VAN BETHY înseamnă alăturarea unor principii psihologice în sfera unor oameni cu anumite trăiri, traume şi bagaje, fiecare cu imaginea sa distinctă despre copilărie şi familie.

Lumea, după cum ştim cu toţii este o perspectivă a adultului, însă spectacolul apasă şi pe perspectiva copilului. Ce anume îşi doreşte copilul? Cât din ce îşi doreşte copilul este şi ce îşi doreşte adultul? Oare adultul se asigură că e pregătit să întâmpine copilul? Avem copii pentru că ne dorim să construim alături de ei sau ei sunt produsul unei construcţii individuale? Iată o altă serie de întrebări asupra cărora se apleacă povestea unei piese care nu şi-a propus doar urmărirea unui fir epic a personajelor!

Personajele sunt construite pe scheletul unor evoluţii diferite ca perspectivă, însă asemenatoare ca statut existenţial. Un doctor generalist care a devenit un specialist în profesia sa tocmai pentru a da o notă pozitivă dramatismului propiei vieţi. Este un om care nu face alegeri de dragul de a le face, ci doar după ce se asigură că totul are substanţă demnă de luat în seamă. Copilul, pentru el, nu e o prioritate, dragostea însă e. Bethy, un psiholog care îşi doreşte un copil cu orice preţ şi care nu vede structurarea unei familii că esenţa, ci ca o urmare a unei direcţii formate în jurul unui copil. Ludwig, un artist care îşi orientează toată viaţa către un concert foarte bine pus la punct. Sloganul şi ideea pe care îşi formează viaţa este „De la do la do sunt două opriri!”. Asta e şi ideea centrală a spectacolului! În orice linie a lumii sunt două puncte, două opriri, două începuturi.

Distribuție: Robert Poiană, Massimiliano Nugnes, Teodora Colţ

Regie și Text: Andrei Adam

Proiecţii video: Dorel Mihăilă

Durată: 1h15 min fără pauză

Preț bilet: 35 lei

Adresă: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București

Rezervările se fac pe pagina de Facebook: Teatrul Arte dell’Anima, la nr. de tel.: 0733060033 sau prin e-mail: teatru@artedellanima.ro.

*Biletele sunt disponibile în rețeaua MyStage aici: https://www.mystage.ro/spectacole/ludwig-van-bethy-1834?af=41și la Casa de Bilete a Teatrului Arte dell’Anima.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura