Prez este un copil care vrea să se bucure de tot ceea ce înseamnă copilărie. Numai că pentru el această bucurie vine la pachet cu grija pentru un bunic care, pe zi ce trece, uită din ce în mai multe; zilnic se îngrijește și de casa în care locuiesc cei doi și nu-și neglijează deloc școala. Dar vine și momentul când nu se mai poate descurca singur, așa că ajunge peste vară la familia Blythe, cu a cărei fetiță, Jessie, se va împrieteni. Am uitat un lucru foarte important: Prez nu vorbește; nu pentru că nu poate, ci pentru că necazurile l-au făcut să nu poată scoate un sunet.

Dar cine e Sputnik și ce caută el în toată povestea asta? Ei bine, peste vară, pe când stătea la ferma familiei Blythe, apare și un …. cățel, care este și nu este cățel. Toată lumea îl vedea ca fiind un cățel obișnuit, cu patru picioare și care latră de bucurie sau de tristețe. Numai Prez îl vede ca fiind posibil cel mai bun prieten al lui. Și dacă vor ajunge să se iubească reciproc, ei bine, va trebui să citiți cartea.

De ce trebuie să citiți Lista lui Sputnik cățelul extraterestru? Sau de ce cred eu că n-o să o lăsați din mână până când nu o terminați de parcurs? Pentru că veți cutreia câmpurile unei ferme, veți ajunge la Palatul Vacilor, sau într-un parc de rulote; veți cunoaște oameni ciudați sau obișnuiți, veți reuși să vă dați seama cum de reușește un copil să vorbească cu un cățel – chiar așa, oare în ce limbă or vorbi ei între ei?

«— Acum, că le‑am dovedit că Pământul există, zise Sputnik, trebuie să le dovedesc și că Pământul ar trebui să existe. Orice planetă trebuie să aibă și o rațiune de a fi.

„Dar o planetă nu e, pur și simplu, o planetă și atât?”

— Uită‑te în sus, la stele.

Am privit din nou spre stelele care păreau de zahăr candel. Păreau a fi și mai multe. Tot cerul strălucea.

— Spațiul cosmic e aglomerat. Nebuloasele pompează mereu duzini de stele noi, zi și noapte. Cineva trebuie să le facă loc. Acel cineva este Comisia de Epurare Planetară. Cei de acolo scapă de stelele și de planetele vechi și inutile pentru a face loc noilor corpuri cerești. Se numește decongestionare pangalactică. Așadar, imediat ce le voi transmite că am găsit magicul și misticul Pământ, vor zice: „OK, venim imediat să‑l micșorăm.”

 „POFTIM!? Păi, nu ai cum să micșorezi o planetă.”

Singura mea experiență legată de micșorări a fost atunci când am pus puloverul bunicului în mașina de spălat la programul greșit și a ieșit ceva care semăna cu un pulover pentru bebeluși.

— Planetele inutile sunt micșorate peste tot pe cer. Soarele lor se reduce până la dimensiunea unei planete — numită pitică albă; ia să cauți informații despre asta — iar planetele lui se micșorează până la dimensiunile unei mingi de golf.

„Dar planeta asta nu e inutilă. E chiar foarte utilă.”

— Așa am zis și eu. Iar ei au spus: „Planeta Pământ a fost mistică atâta timp. Cum ar putea să fie un loc util dacă este mistic?”

„Dar nu e mistic! Tu ai dovedit asta.”

— Exact. Dacă o planetă merită păstrată, atunci merită și vizitată. De aceea a scris Laika ghidul

acela. Dar acum am șters tot din el, e gol. Asta înseamnă că Pământul nu merită vizitat.

„Dar trebuie să facem ceva!”

— Am putea scrie un nou Ghid al Pământului. E doar o listă. Trebuie să găsești zece lucruri pe care merită să le vezi sau să le faci aici, eu le voi scrie în agendă, iar apoi Pământul își poate continua valsul în jurul soarelui său micuț. Sunt sigur că vei putea scrie un ghid grozav.»

Prez are liste; multe liste; din cauza bunicului. Și pe una din listele lui veți găsi următoarele, exact în această ordine: Aripioare picante de pui; 28 iunie — ziua lui Annabel; Săbii laser; Noduri marinăreşti; Laika; Ghidul; 1 kg de făină, 1 cutie de margarină, 500 g de ciuperci; Lapte; Plăcintă cu pui și ciuperci; Lecții de spaniolă; Ouă; Fond de ten; Bilețele „Post‑it”; 31 iulie — petrecerea câmpenească de Sfântul Petru; Telecomanda televizorului; Perdele; Evadare din pușcărie; Gâște; Fii amabil; Spaghete; Exercițiu de evacuare în caz de incendiu; Shangri‑La; Scaun automatic pentru scări; Dinți; Muzicuța bunicului; Cărți poștale; Cufărul.

Nu-i așa că e o listă ciudată? Că nu e nici o listă de cumpărături, dar nici una cu lucruri de luat în călătorie. Și, cu toate acestea, veți vedea că tot ceea ce face parte din lista asta are legătură cu Sputnik și cu Prez. Ba, câteva dintre cele enumerate vă vor ajuta să-l îndrăgiți foarte mult pe Prez. Și, dacă stau bine și mă gândesc, cred că și pe Sputnik o să vreți să-l luați cu voi acasă.

Lista lui Sputnik cățelul extraterestru este cartea prieteniei. Prez vă va ajuta să înțelegeți mai bine lumea din jurul vostru și să scăpați de orice frică. Căci, nu-i așa, n-ajungi în Cosmos dacă îți este frică.

Editura: Corint Junior

Colecția: Smart Age

Traducerea: Cătălin Georgescu

Anul apariției: 2018

Nr. de pagini: 352

ISBN: 9786067933192

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura