Lecturi în paralel (recomandări de lectură)

Anul care tocmai trecu a fost, în materie de citit cărți, cel al volumelor de proză scurtă. Semnate, majoritar, de scriitori români contemporani, debutanți și/sau consacrați. Recunosc, deja am, de ani buni, o slăbiciune pentru astfel de exerciții epice; chestie (și) de vârstă cred, dacă țin seama de faptul că, în adolescență, ca toți începătorii într-ale scrisului, visam neconsolat la mari ansambluri narative, la romane în care, potrivit definiției din dicționarele de termeni literari și din manualele școlare, „viața este surprinsă în toată complexitatea ei”.

Între timp, experiența de lectură, conjugată cu aceea a omului care scrie mai mult sau mai puțin constant, m-a educat să apreciez ca atare reușitele prozastice pe spații mici, „ghinda” sănătoasă din care, cu puțin noroc și cu mult har, poate răsări ulterior „stejarul”. Complexitatea vieții poate fi surprinsă și în astfel de texte care decupează și condensează, care (îți) lasă acele necesare linii de forță – atmosferă, acțiune, personaje – după care se pot reconstitui o lume, un destin, o direcție…

Două astfel de volume de proză scurtă mi-au reținut atenția în ultimele săptămâni din 2025: Împărăția cerului și a eclerului, cartea de povestiri a lui Codruț Baciu, câștigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom – 2025 și Revărsatul zorilor (opt povești de dragoste și dorință), volum semnat de Iulian Bocai, autorul a două romane deja premiate între timp, dintre care primul, în 2018, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu, este probabil și cel mai cunoscut, beneficiind, la momentul apariției, de recenzii favorabile, marcând astfel un debut editorial promițător (a primit, la vremea respectivă, Premiul pentru debut al revistei Observator Cultural).

De vârstă apropiată, cei doi prozatori (își) exploatează în scris (explicit la Bocai, implicit la Baciu) propriile experiențe de viață, fără însă ca exercițiul autoreferențial să forțeze limitele ficțiunii literare sau ale receptării. Naratorii și personajele își conservă bine autonomia și trăsăturile, folosirea persoanei întâi fiind mai degrabă atributul subiectivității narative decât semnul intruziunii auctoriale.

Fundalul social-politic și cultural pe care se desfășoară povestirile din ambele volume este acela al României postdecembriste, anii nouăzeci, dar și cei ulteriori, cu bine-cunoscutele elemente de tranziție care își pun amprenta pe viața și alegerile oamenilor, în special alegerile oamenilor tineri și foarte tineri, aflați la început de drum, într-o continuă neașezare și căutare a identității.

O trăsătură comună ambelor cărți este aceea a vocii narative: deși „îmbracă” diverse ipostaze, specificul ei este același: un băiat sau un tânăr bărbat care traversează crize și experiențe, care decupează din memoria afectivă chipuri, întâmplări, replici care nouă, cititorilor, ne pot părea banale, dar care pe el l-au format sau doar l-au bucurat/întristat/îngrijorat la momentul respectiv. În acest sens, prima parte a cărții lui Codruț Baciu îmi place mai mult, căci reconstituie anii cvasi-inocenți ai copilăriei și adolescenței, atât cu ochiul proaspăt, cât și cu spiritul ludic și critic al adultului de mai târziu. Sunt savuroase povestirile în care, pentru a obține abțibildul cu fotbaliști care îi lipsește din album, un băiat ar face totul, apelând la „învățăturile” unui bunic pe care adolescentul îl va descoperi (și) altfel. Sau cea în care amorul platonic, apoi încărcat de tandră senzualitate, trăit în preajma profei de franceză, reprezintă o amintire reactivată peste ani, la o reîntâlnire de generație. Înduioșătoare, dar în egală măsură comică și savuroasă, este și imaginea bunicii care face, inclusiv după moarte, cele mai bune eclere din lume (de aci, probabil, titlul volumului, în semn de omagiu pentru bunică și pentru eclerul cu rol de madlenă proustiană).

Volumul lui Bocai este mai unitar; subtitlul „Opt povești de dragoste și dorință” trimite explicit la unitatea tematică. Aparent opt naratori și protagoniști deopotrivă, în fapt același, ipostaziat în relații erotice mai mult sau mai puțin diferite, naratorul lui Bocai are atribute specifice: neașezat, tulburat erotic și câteodată identitar (inclusiv în ceea ce privește propria sexualitate), solitar în mod asumat, o singurătate de cele mai multe ori fertilă introspecției, un observator atât de detașat, încât ai sentimentul unei dedublări voite. În acest sens, nu este deloc deplasată asocierea cu Salinger și Camus, menționată de Adi Schiop pe coperta a patra a cărții.

Cele opt povestiri se citesc, de fapt, ca opt capitole ale unui roman. Un roman de formare și un roman de atmosferă, în care căutarea de sine se intersectează permanent cu căutarea și exprimarea propriei sexualități, a bisexualității, căci băiatul și apoi tânărul bărbat experimentează diverse relații cu femei și cu bărbați, asumându-le ca atare; deși aceste relații eșuează parțial sau rămân la stadiul de promisiune, cumva ființa celui care experimentează își păstrează inalterată lumina și, da, inocența despre care face vorbire același Adi Schiop, o ingenuitate care nu ține niciodată de vârstă, ci de spirit, care îi permite să observe, să o ia de la capăt, să trăiască în prezent și să se bucure de el atât cât poate, deși împlinirea prin iubire nu vine niciodată cu adevărat. Fie că sunt iubiri reale sau virtuale, aceste experiențe îl ajută să își descopere pasiuni livrești, culturale, să își conștientizeze laturi și limite, dar și să accepte despre sine că, oricât ar fi de dorită și de frumoasă, iubirea nu (te) salvează de la condiția de ins tulburat, neașezat, inadecvat uneori, în anumite circumstanțe.

Codruț Baciu și Iulian Bocai scriu proză scurtă de calitate, cu o dezinvoltură stilistică deja exersată, în care directețea și firescul dialogurilor se combină cu elemente de confesiune și de autoscopie.

Zilele acestea, în timp ce îmi notam câteva impresii de lectură pe marginea cărților de mai sus, am început și volumul de proză scurtă al Ramonei Boldizsar, Fete bune. Fete cuminți; pe autoare o știam ca poetă, ne mai „intersectăm” în mediul virtual, unde scrie despre cărți; volumul de povestiri este o surpriză plăcută, una deja în desfășurare, ca să zic așa. Am parcurs doar câteva dintre cele, cred, aproximativ treizeci de texte, scurte și foarte scurte, dar scrise cu mână sigură, în care am recunoscut teme prezente și în poeziile ei, precum condiția delicat-precară a femeii, maternitatea, relațiile de familie, dorința de independență etc. Aparent decupaje din realitatea imediată, din cotidianul banal, textele surprind un moment semnificativ și tensionant din viața naratoarei, regăsibil și în viața oricăreia dintre noi.

După lectură, revin cu impresii într-o prezentare, aici, pe site-ul nostru…

Împărăția cerului și a eclerului de Codruț Baciu