Îmi plac locurile a căror existență este pusă sub semnul ambiguității; case vechi, pe străzi cu nume sonore, unde ai impresia că nu se mai întâmplă nimic, când în realitate în spatele porților se (re)compun lumi întregi. Galeria Posibilă e foarte aproape de epicentrul Bucureștiului și, totuși, dacă vizitezi zona în zile tihnite te trezești că liniștea îți dictează ritmul pașilor. Te surprinzi că-ți rămân ochii agățați de nu știu ce zid, întârzii nepermis de mult cu privirea în curtea unde sunt vădit semne de locuire (ador mirosul de pământ răscolit, e semn că primăvara e instalată cu drepturi depline), după care cauți să afli unde ești, pentru că ai trecut de mult de casa unde aveai de gând să intri. Am trecut de cel puțin trei ori pe strada Popa Petre la pas, până să mă hotărăsc să sun. Nu anunțasem pe nimeni că vin, doar m-am luat după programul afișat pe site. M-a întâmpinat un tânăr foarte prezentabil (din toate punctele de vedere), dar cum eu am sărit peste etapa prezentării (impardonabilă greșeală, mi-o asum), nu i-am cerut nici lui să se prezinte. Așa că am intrat foarte repede în subiect: expoziția lui Luca Florian.
Văzusem o fotografie cu unul din tablourile din expoziție (cea cu cizmele cazone), revelatoare pentru mine, dacă mă întrebați. Dincolo de petele de culoare, jocurile de umbre și contraste se ascunde o tehnică îndelung exersată, care se regăsește perfect într-un simț al proporțiilor, pe cât de atent gândit, pe atât de asumat. Her Boots e fix cât trebuie din punctul de vedere al mărimii și așezat pe perete lângă Cathedral, o asociere deloc întâmplătoare, dimpotrivă, una care adaugă multiple semnificații și interpretări. Dar nu aici, în această cameră e deschiderea expoziției, unde m-am trezit precum musafirul foarte curios, care vrea să vadă înainte de orice ce e pe masă și abia după se uită la pereți și mobile. Așa că m-am întors în micul hol de la intrare, care seamănă foarte mult cu un salon; ciudat, n-are decât o mică etajeră lângă ușa de intrare, unde stau pliantele galeriei. Dar întoarcerea în acest loc e gândită de artist, mi-am dat seama de asta abia după ce am plecat spre casă. Pentru că am revenit la In the Living Shadows Burn, tabloul de mari dimensiuni care dă și numele expoziției de trei ori (dacă iau în calcul și faptul că l-am privit și dinspre sala a doua a expoziției, nu doar din față). Tabloul e pus pe un perete mobil, aflat într-un du-te-vino cu ajutorul unui sistem de scripeți. M-am bucurat de acest joc cu distanțele ca un copil; e jocul cu amintirile, care se estompează pe măsură ce trece timpul, dar devin mai puternice în momentul în care ceva sau cineva din trecut revine în atenția noastră. E lecția artistului despre cum să privim un tablou, o demonstrație lipsită de orice amprentă didacticistă, pe cât de naturală, pe atât de necesară. Așa trebuie (știu, nu e cel mai potrivit cuvânt trebuie în context) privite și celelalte tablouri din sala mare, unde la prima vedere nu vezi nicio legătură între ele. Subiecte diferite, mărimi variabile, amplasări spațiale care amintesc de sufrageriile împodobite cu tot felul de reproduceri din anii cei mai negri ai comunismului românesc. Și, totuși, ceva te face să cauți sensul, de ce toate în același loc. Și-l găsești la a doua sau a treia trecere în revistă, pentru că tabloul care închide expoziția, Feding of the Embers e pe cât de hipnotic, pe atât de plin de sensuri. Ascuns într-o nișă, un spațiu pe cât de mic, pe atât de plin de semnificații; cămara casei e asemenea memoriei umane, cauți pe rafturi sau în sertare lucruri despre care știi sigur că le ai, dar nu mai ții minte prea bine unde le găsești. Umbrele sunt acolo și-și fac treaba, dau noi și noi sensuri parcursului expozițional gândit atât de firesc de Luca Florian.
Nici celelalte tablouri nu sunt mai puțin importante; subiecte și tehnici pe cât de diferite, pe atât de potrivite să releve vulnerabilități ale artistului. Povestea câinelui spusă într-un mod neașteptat, în care fotoliile de mici dimensiuni „aruncate” în cameră joacă un rol foarte important (cine ar fi crezut că vizitând o galerie de artă o să-mi aduc aminte de fotoliul fiicei mele de pe vremea când era la grădiniță?). Protrait of David Lynch, Doppelgänger Kid și Clock, nimic întâmplător în această succesiune! Dincolo de nevoia de a explora (și exersa) noi trhnici de lucru, găsim în acest microunivers și etalarea unei științe pe cât de necesară artistului contemporan, pe atât de destabilizatoare; puțini artiști reușesc să-și domine demonii, astfel încât să lase coerența să dicteze bunul mers al lucrurilor.
„La Galeria Posibilă, lucrările lui Florian sunt integrate firesc în spațiu, fiind la fel de naturale și necesare ca orice altceva din jur. Ele transmit familiaritate și se acomodează rapid cu prezența celor din jur. Nu sunt doar privite, ci reflectă, la rândul lor, intimitate, retragere și acea neliniște tăcută provocată de spațiul personal. În acest cadru, picturile ne privesc înapoi – afirmând o conștiență, o coexistență și o sfidare mocnită a impulsului de a fi reduse la simple obiecte.” (Daniela Custrin, curatoare)
Trăim în epoca în care demonstrativul și stridența impun privitorului cu o oarecare agresivitate „deconstrucția” operei de artă (interpretarea în sens hermeneutic, cu găsirea sensurilor și valorilor); în ciuda tinereții (artistul e născut în 1998), artistul nu forțează stabilirea unei relații cu privitorul de pe poziții de forță, nu-i impune nimic acestuia, dimpotrivă. De aici și ușoara derută a celui care se uită la tablouri, dar care este repede înlocuită cu o nevoie de aprofundare și cu instalarea unei intimități pe care n-o credeai posibilă într-un spațiu public (de aceea sunt absolut convinsă că numele spațiului expozițional – Galeria Posibilă – adaugă noi semnificații actului artistic în sine).
Luca Florian nu e la prima expoziție personală și are și ceva expoziții colective în portofoliul persona, dar ineditul acestei expoziții vine din faptul că va fi găzduită de două spații diferite: Galeria Posibilă din București și Galeria Zina din Cluj-Napoca. Sper să ajung să văd tablourile și în salonul clujean, cu siguranță voi avea parte de mici (și noi) revelații.
*
In The Living Shadows Burn
Luca Florian
Curatoare Daniela Custrin
06.02 – 22.03.2025
Galeria Posibilă București
*
Luca Florian (n.1998) este un artist vizual născut în București.
În 2022 și-a terminat studiile de master la Kunstakademie Düsseldorf, la clasa profesorului Thomas Scheibitz, cu titlul onorific de Meisterschüler.
A participat la expoziții de grup în București, Cluj, Timișoara și Düsseldorf, având primul solo show în 2021, la Galeria CAV. Unele dintre lucrările sale fac parte din ING Global Collection.
În prezent locuiește și lucrează în București.
*
Expoziția In The Living Room Shadows Burn face parte din programul multianual Intertwined Relationships. Contaminated Exchange, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (în perioada 2024–2025). Programul multianual (2024–2025) nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
