„Întreaga mea lume” sau despre cum se autodizolvă un întreg univers

Cred că e un an de când tot îmi propun să ajung să văd măcar un spectacol al Teatrului Arte dell’Anima, dar de câte ori mi-am propus să ajung se ivea câte ceva neprevăzut. Am reușit să trec peste neșansă sâmbătă, când era programată o nouă reprezentație a unui spectacol care a avut premiera la finalul stagiunii trecute și care este deja premiat – Premiul pentru Cel Mai Bun Regizor – Puiu Șerban în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Independent Constanța, 2018. Recunosc că nu mă ghidez decât foarte rar după numărul de premii atunci când îmi aleg spectacolul, așa că nici de data aceasta n-a prea contat distincția. Am ales să văd Întreaga mea lume pentru subiectul piesei – piesă contemporană, scrisă de un contemporan și care tratează o problemă majoră a zilelor noastre: cum ne mai raportăm astăzi la familie și cum se mai construiesc relațiile în interiorul ei.

Întreaga mea lume este o adaptare după piesa Things I Know To Be True de Andrew Bovell ce spune povestea lui Rosie, unul dintre cei patru copii ai unei familii obișnuite de australieni. Autorul construiește pentru fiecare copil în parte profile distincte, încărcându-le istoria personală cu drame existențiale care mai de care mai greu de surmontat: eșecul în dragoste (aparent clasic și ușor de trecut peste el, dar în realitate lucrurile sunt un pic mai complicate) al lui Rosie, eșecul în căsnicie al lui Pip – nici el redat în termeni banali -, delapidarea lui Ben care atrage automat și certuri serioase între cei doi soți, dar și între părinți și frați, transsexualismul lui Mark care-i ia total pe nepregătite pe toți membrii familiei. E o narațiune scrisă simplu, fără multe artificii, cu accent pe construcția personajelor, astfel încât să nu se piardă nota de autenticitate și să atragă cât mai mult public în sală, mai ales public nepretențios. Ce e de remarcat la textul lui Andrew Bovell e că evită tenta de vulgaritate care transpare din foarte multe texte contemporane, doar pentru că autorii acestora au simțit nevoia să trezească interesul publicului (deh, goana după senzațional își spune cuvântul și în teatru). Iar cei doi profesori coordonatori – spectacolul este o producție UNATC – au tușat această absență a vulgarității, uneori chiar prea mult, aș spune eu, riscând să cadă în extrema cealaltă, a banalității insurmontabile prin niciun mijloc scenic avut la îndemână. Și trebuie avut în vedere că sala Teatrului Arte dell’Anima este foarte mică (40 de locuri), iar spațiul scenei deloc generos cu actorii și deloc pretabil la montări cu scenografie elaborată. Destule motive ca accentul să cadă pe construcția personajelor. Ceea ce s-a și întâmplat în cea mai mare parte a spectacolului, numai că au fost mici sincope derivate din inerentele bâlbe (e text mult, orice ar fi!) combinate cu o așezare spațială destul de dificilă (de multe ori distanța dintre personaje a fost mult prea mică raportat la schimbul de replici, ceea ce a dus la pierderea efectului scenic). Dar aici vorbim deja de detalii care scapă ochiului unui spectator mai puțin familiarizat cu teatrul.

Cele șase personaje își au scenele specifice, care vin să le pună în valoare contribuția la desfășurarea tramei, dar există și destul de multe momente de grup, când se vede foarte bine că cei șase actori se cunosc destul de bine și reușesc să-și acorde unul celuilalt suport. Având în vedere că cei patru copii sunt jucați de studenți, chiar e ceva să vezi că există comunicare între ei pe scenă, una care servește textului și, implicit, spectacolului în sine. Tind să cred că cei patru vor avea ceva de spus în teatrul românesc; Claudian Șiman are destul de multă forță interioară combinată într-un mod atipic cu o ingenuitate rar întâlnită la un bărbat. Vlad Lință e deja un obișnuit al scenei, l-am văzut și în alte spectacole, pe alte scene al Bucureștiului, așa că de la el mă aștept să mă surprindă pe viitor cu ceva nou, chiar îmi doresc să văd că integrează firesc toate aceste experiențe personale și le dă valoare artistică. Irina Noaptes nu m-a convins în mod special, dar cu puțină îndrumare și cu multă muncă poate să ajungă o actriță bună. Adelina Toma este posesoarea unei charisme speciale și e de dorit să o pună în evidență jucând roluri de compoziție, care să o scoată din zona de confort și să o oblige să construiască mereu altfel.

Întreaga mea lume este un spectacol „cinstit”, în care dramele se dejoacă la vedere, fără multe artificii, ceea ce îl recomandă ca fiind o bună alegere pentru atunci când vreți să mergeți să vedeți ceva bun, dar nu foarte complicat. Așadar, mergeți pe Strada Făinari și căutați Teatrul Arte dell’Anima.

Întreaga mea lume – Adaptate după Andrew Bovell

Traducerea: Eduard Buhac și Irina Noapteș

Distribuție

Rosie – Irina Noaptes

Pip – Adelina Toma

Mark – Claudian Șiman

Ben – Vlad Lință

Fran – Anca Bejan

Bob – Dorin Enache

Scenografia: Flavia Stroe

Producție: UNATC

Profesori coordonatori