Între Faust și Prospero – Silviu Purcărete, Doctor Honoris Causa al UNATC I.L. Caragiale

Credit foto: Dragoș Ivan

Abia revenită de la Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății” (Ediția a IV-a), care a avut loc la Costanța, am participat la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al UNATC I.L. Caragiale marelui regizor Silviu Purcărete. Un festival care există datorită lui Silviu Purcărete. Pentru că el a avut ideea de a se juca teatru printre ruinele cetăților antice, de a face teatru antic, până la urmă. E aici mai mult decât o reîntoarcere la origini și o rememorare de istorii. E un respect acordat înaintașilor, respect de care Silviu Purcărete se face vinovat în tot ceea ce face. El nu construiește pe nimic, sau din nimic; nu neagă trecutul, pentru că altfel viitorul ar fi lipsit de rădăcini, deci n-ar rezista. Silviu Purcărete n-a dat lumii artistice doar spectacole unice (adevărate lecții de teatru), n-a avut ideea unor festivaluri, ci a ridicat și o școală [absolvit IATC-ului în 1974, la clasa profesorului Valeriu Moisescu și, după Revoluția din 1989, a revenit la facultate pentru a forma viitorii regizori (promoția 1990-1995), alături de regizorul Dan Micu], a înființat școala lui de teatru, după cum, la fel de bine, i-a reușit să polarizeze în jurul lui mari actori. Pentru toate acestea și încă alte câteva merite, mediul academic bucureștean l-a recompensant cu una dintre cele mai mari distincții – titlul de Doctor Honoris Causa.

Credit foto: Dragoș Ivan

Ceremonia în sine a fost una încărcată de emoții, Sala Ileana Berlogea fiind plină ochi de colegi, prieteni, colaboratori sau actori, care-l iubesc pe Silviu Purcărete și care-i apreciează măiestria și talentul de a converti în artă orice idee, de a găsi mereu noi și noi moduri de transpunere scenică a unor texte „vechi de când lumea”. Dragostea lui nemăsurată pentru Thalia capătă plusvaloare atunci când văd luminile rampei noile lui montări. Silviu Purcărete a ascultat pledoariile membrilor Comitetului de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa (în opinia mea, dezamăgitor laudatio) vizibil încurcat de propriile emoții, dar smerit, mulțumind audienței în cuvinte simple, dar pline de miez. Căci altfel nici că s-ar fi putut!