Editura Humanitas Fiction vă invită la Librăria Humanitas de la Cișmigiu joi, 27 octombrie, ora 19, la o întâlnire-eveniment cu Ludmila Ulițkaia, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, prilejuită de lansarea romanului Imago, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Gabrielei Russo.
La lansare vor participa, alături de Ludmila Ulițkaia, scriitoarea și criticul literar Ioana Pârvulescu, traducătoarea romanului Gabriela Russo și Ioan Stanomir, scriitor, publicist și politolog. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.
Tradus în 18 limbi și primit elogios de presa internațională, Imago, un mare roman despre iubire, destine și caractere, acoperă peste o jumătate de secol de istorie, de la funeraliile faraonice ale lui Stalin până la moartea poetului exilat Iosif Brodski. Ludmila Ulițkaia propune o frescă a Rusiei într-o epocă în care teroarea se îmblânzise doar întrucatva, dăinuind în diverse forme: un dezgheț pervers în cultură, o acceptare de fațadă a libertății de opinie, sancționată drastic apoi cu procese și condamnări. Pe acest fundal apar portretele câtorva tineri care aderă la noile tendințe artistice, pendulând totodată între idealism și cinism, curaj și lașitate, dragoste și trădare. Destinele lor sunt urmărite cu adâncă înțelegere și pătrundere psihologică ale marii romanciere, obsedată de condiția oamenilor într-o lume strâmb croită: „oameni reali, azi dispăruți, care au stat în spatele personajelor mele, al celor care s-au purtat ireprosabil și al celor care au călcat greșit, striviți în mașina de tocat a vremurilor, al celor care au rezistat și al celor care au cedat, martori, și eroi, și victime, a căror amintire va rămâne în veci“.
„O saga scrisă cu măiestrie despre destinele retezate a trei prieteni în timpul comunismului. Un superb roman despre fidelitate și totalitarism.“ (Le Monde)
„Frumusețea și bogăția acestui roman, plin de întâmplări și personaje, în tradiția marilor prozatori ruși, constă în zugrăvirea unei lumi contradictorii, care visa la schimbare, dar s-a trezit cu milioane de destine strivite sub o stăpânire întunecată.“ (Il Mattino)
Ludmila Ulițkaia s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatură Rusă și recompensat cu premiile Médicis Étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman,Medeea și copiii ei (1996), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudeca în 2001 pentru Cazul Kukotki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006). Înmormantare veselă (1997; Humanitas, 2005), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi. De același succes se bucura volumul de povestiri Fetitele (2002; Humanitas Fiction, 2013), precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas Fiction, 2008), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolsaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania–Rusia, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011). În 2010, Ulițkaia publica romanul Cortul verde, tradus în română cu titlul Imago, iar în 2015, Scara lui Iacov. Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste două milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur și în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.
Accesul la eveniment este gratuit și se face pe baza unei rezervări prelabile prin Eventbook.
Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura