Cea de-a treia zi a fost dedicată promovării, comunicării și programelor pentru categoriile de persoane defavorizate. Când ajungem într-un muzeu (sau orice altă instituție culturală) căutăm (aproape instinctiv) pliantele și cataloagele de prezentare ale expozițiilor și evenimentelor conexe, iar vizita se încheie în același loc de unde a început, numai că de această dată atenția este concentrată pe obiectele scoase la vânzare. Dacă vizita este în scop turistic, atunci magneții, vederile și alte materiale promoționale vor fi cele mai căutate. Dacă este o vizită de specialitate, atunci cataloagele și albumele, studiile de artă și alte cărți vor fi cele „vânate”. Îți dai seama relativ repede dacă muzeul acordă atenție acestui aspect și dacă are fonduri pentru programele de conservare, restaurare și cercetare care au în atenție obiectele din muzeu. Monografii, istorii locale și studii de specialitate, toate ar trebui să fie la raft în orice muzeu serios din lume, în ediții critice, cu note și ilustrații de calitate. Nu există librărie sau muzeu în care să găsiți aceste materiale la prețuri mici, decât în cazul (puțin probabil) al unor reduceri. De ce? Pentru că hârtia e de calitate superioară, fotografiile sunt realizate de profesioniști, iar notele critice și studiile sunt făcute de specialiști în domeniu, angajați sau colaboratori ai instituțiilor în cauză.
La Nationalmuseum Stockholm sunt patru fotografi angajați, semn că se alocă atenția cuvenită relației cu vizitatorii, dar și promovării imaginii. Să nu uităm, Stockholm e un oraș cu o istorie de câteva sute de ani, iar muzeele sunt multe, ceea ce înseamnă concurență, nu doar o bună reflectare a culturii și civilizației locului. Noi am stat de vorbă cu Anna, fotografa care ne-a povestit câte ceva despre lucrul la cataloagele expozițiilor și la cele de produse care se vând în magazinul muzeului. Am adus în discuție și partea de documentare a procesului de restaurare și/sau conservare a unui obiect din patrimoniul muzeului, pentru că fiecare etapă trebuie fotografiată atent, astfel încât să reflecte calitatea procesului în sine. Impresionante dotările – aparate foto, stative, lentile, mese și rafturi pe care stăteau tot felul de instrumente de care se folosesc fotografii în munca lor. Un scurt popas în curtea interioară cu statui ne-a oferit prilejul să aflăm că aici adesea se oficiază căsătorii, iar restaurantul muzeului găzduiește petreceri de nuntă sau de altă natură, ceea ce contribuie la creșterea vizibilității muzeului în comunitate.
credit foto Cristina Bobe
După întâlnirea cu Anna, a urmat cea cu Mattias Robertson, angajat la departamentul de promovare și marketing al Nationalmuseum Stockholm. Un profesionist care a venit pregătit cu o mică prezentare, din care am aflat câți angajați are departamentul (o cifră impresionantă, dacă ne raportăm la realitatea din muzeele românești, unde o singură persoană se ocupă de comunicatele de presă, de relația cu partenerii, de conceperea și transmiterea buletinelor informative și alte câteva activități, sfârșind prin a nu face nimic cum trebuie și/sau sporadic, în funcție de prioritățile momentului). De la el am aflat că site-ul muzeului e în lucru, după perioada de renovare prin care a trecut clădirea muzeului (am amintit despre ea în articolele precedente) s-a regândit și tot ceea ce înseamnă promovare și marketing, iar site-ul muzeului este nou. Chiar dacă nu e actualizat (încărcat cu toate informațiile) și chiar dacă nu găsești tot ce te-ar interesa, dacă intri la secțiunea Explore art and design o să rămâi surprins de numărul rubricilor, de dinamica site-ului (găsiți clipuri de prezentare realizate la cel mai bun nivel tehnic) și o să-ți seama ce programe destinate publicului au în derulare. Se evidențiază cele destinate copiilor și familiilor, dar în același timp sunt puse în valoare și colecțiile importante ale muzeului, conservându-se în cuvinte și imagini specificul muzeului (Mattias a făcut o mică glumă pe seama denumirii instituției – suntem muzeu național, dar ce fel de muzeu, totuși?). Se acordă și aici o importanță mare prezentării studiourilor pentru atelierele cu copiii și adulții, din punctul meu de vedere unul din punctele tari ale managementului instituției.
credit foto Cristina Bobe
Discuția cu Sara Borgegård Älgå mi-a readus aminte de importanța studiilor pedagogice și a voluntariatului responsabil. Ea însăși artistă, responsabilă cu programele educative din cadrul muzeului, Sara Borgegård Älgå a venit foarte bine pregătită, cu portofolii și prezentări ale principalele proiecte pe care le coordonează. M-au impresionat profund cele dedicate copiilor cu dizabilități (copii cu sindrom Down sau cu alte afecțiuni) și cele dedicate adulților afectați de demență senilă. Două programe menite să pună în evidență rolul artei în creșterea calității vieții, dar și rolul acesteia în creșterea și conservarea calității memoriei. Toate activitățile propuse de ea denotă studii pedagogice serioase (pe care le-a parcurs și de care se folosește din plin) și o reală preocupare pentru integrarea acestor persoane în comunitate. Să nu uit: programele destinate persoanelor nevăzătoare m-au lăsat fără cuvinte și cred că și la noi s-ar putea implementa astfel de activități, dacă s-ar înțelege că investițiile în cultură nu sunt un moft, ci o necesitate. Nici persoanele surde nu sunt neglijate, pentru ele fiind dezvoltate activități specifice. Sara Borgegård Älgå ne-a povestit puțin și despre Slow Art Day 2026 și care au fost activitățile muzeului dedicate acestei zile în acest an, moment în care m-am gândit câte șanse ratează societatea românească ignorând sectorul cultural și dezvoltarea acestuia. Când a fost întrebată care este lucrarea ei preferată din muzeu, ne-a răspuns zâmbind că în fiecare săptămână are alta și fiindcă n-a scăpat așa ușor de noi ne-a condus în muzeu și ne-a arătat un obiect creat de Naum Slutzky, un artist de origine ucraineană, ale căror obiecte se vând în licitațiile de artă pentru sume considerabile, semn că a fost atentă la componența grupului nostru (două dintre beneficiarele mobilității Erasmus+ sunt din Ucraina, venite în România din cauza războiului; ambele sunt voluntare ale Muzeului Hărților și participă activ la activități cu copii și adulți).
La discuția de final de stagiu Erasmus+ learning agreement – Learner mobility in adult education, Lena Eriksson a realizat cu rezumat al activităților și programelor educative ale Nationalmuseum Stockholm, aflând date suplimentare despre The Oculus Walk, un program gândit special pentru familiile venite în vizită la muzeu. De asemenea, am vorbit în detaliu despre The Little Birds’ Art Tour!, un volum apărut în mai multe limbi și la care au contribuit mai mulți specialiști ai muzeului, inclusiv Lena Eriksson. Cartea am cumpărat-o pentru fiica mea, care s-a declarat interesată de conținut încă de la prima răsfoire. Intrați pe link și vă dați seama din cuprins cum au gândit specialiștii muzeului să atragă copiii și familiile la muzeu, ceea ce spune multe despre gândirea strategică și perspectivă.
Un stagiu de formare de care am beneficiat și de care m-am bucurat, un schimb de informații foarte prețioase și un prilej de a vizita și alte muzee din capitala Suediei. Mulțumesc, Muzeul Hărților și toată gratitudinea se îndreaptă spre Ioana Zamfir, coordonatoarea acestei mobilități.
credit foto Cristina Bobe
Activitatea a făcut parte dintr-o mobilitate Erasmus+ learning agreement – Learner mobility in adult education, stagiu de job shadowing la Nationalmuseum Stockholm, coordonat de Ioana Zamfir, muzeograf la Muzeul Hărților București.
