Joi, 17 septembrie, de la ora 19:00, în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București, vor citi pentru public Călin Torsan, Cosmin Manolache și un cristian. Accesul la eveniment este gratuit și se poate face cu începere de la 18:30.

Agenția AdLittera vă invită la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, la un nou eveniment de lectură publică. În cadrul Programului „Cultura pentru toți”, Biblioteca Metropolitană București organizează evenimente culturale, iar „Lectura de Joi” îşi continuă misiunea de a aduce scriitorul mai aproape de public.

Invitații ediţiei:

Călin Torsan este autor al mai multor cărți editate la mai multe edituri. „De mai mulți ani colaborez numai cu Casa de pariuri literare. În principiu, o voi mai face mult și bine. Sau măcar multișor și binișor… Puține lecturi până acum. Dintre acestea, multicele au fost făcute alături de Cosmin Manolache, însă de multicică vreme n-am mai silabisit împreună. Am și un grup muzical, multumult. De fapt, chiar mai multe. Și-am avut o multitudine de-a lungul vremii. În viață, multe și de toate: câțiva ani am cântat la colț de stradă, apoi am fost arhivar și bibliotecar. Acum fac multe și mărunte… Dar vă voi spune mai multe când ne-om întâlni, că nu mai este mult până atunci. Până atunci vă doresc multă sănătate!”

Cosmin Manolache este muzeograf la MȚR, scriitor, scenarist, fost ofițer de grăniceri în Deltă, mizilean bucureștenizat.

un cristian este personal literar auxiliar într-o țară care va intra-n Cartea Recordurilor cu numărul de scriitori pe hârtie. A făcut cam tot ce depindea de el ca să nu se mai intersecteze cu canaliile, proștii și sclifosiții literari. Redactor la Observator cultural, editor la Casa de pariuri literare, produce documentare cu și despre scriitori. A publicat în 2012 romanul Morții Mă-tii. A auzit c-ar fi prost scris, așa că s-a hotărât să se autoinvite la lectură, pentru a justifica cele 2500 de exemplare vândute fără reclamă într-o industrie care suspină dacă treci de 300.

Edițiile anterioare ale acestui an i-au avut invitați pe Florin Iaru, Anca Vieru și Cristina Andrei, Mihai Duțescu, Bianca Dobrescu și Ciprian Măceșaru, Răzvan Petrescu, Andrei Ruse și Cristian Fulaș, Ioana Nicolae, Miruna Vlada și Iulia Militaru, Sorin Gherguț, Corina Bernic și Florin Dumitrescu, Ana Maria Sandu, Adela Greceanu și Mihai Radu, Bogdan Munteanu, Alex Tocilescu și Luca Dinulescu.

Întâlnirea din această săptămână va fi moderată de Eli Bădică.

affiche#8

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura