REGINA NOPȚII la Alba Iulia | START VOT PUBLIC UNITER

Povești în renovare la Noaptea Muzeelor

Vineri, 22 mai, 2026, Regina nopții călătorește la Festivalul Internațional de Teatru Povești, Alba Iulia, ediția a XIX-a. Reprezentația este sold out și se va juca la Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 18.30.

 „Regina nopții”, al treilea spectacol din Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan, după VRABIA și BUJOR, pe care Leta Popescu și Bogdan Spătaru îl montează la Galați, un spectacol dedicat bunicilor. În același timp, „Regina nopții” face parte din programul de regie de teatru popular contemporan la care Leta Popescu lucrează din 2021.

Povestea: Într-un sat anonim dintr-o zonă anonimă dintr-o țară anonimă, un străbunic își cheamă întreaga familie alături, simțind că va muri în 3 zile. Nepoți, strănepoți și animale îl înconjoară pe Moș Grigore, iar întreaga gospodărie e organizată și ținută de fiica acestuia, Valeria. Severă și tandră în același timp, Valerica face echipă bună cu soțul Lămbiță. Cei doi devin personaje centrale în așteptarea ludică a morții de la țară.

𝗖𝘂: Oana Mogoș, Ciprian Brașoveanu, Dan Căpățână, Petronela Buda, Cristina Uja, Carmen Albu, Ama Beschieru, Vlad Volf, Răzvan Klop, Radu Horghidan, Elena Ghinea, Tamara Constantinescu, Ștefan Forir, Flavia Călin, Mihai Păun, Elena Emandi, Elena Anghel.

Text și regie: Leta Popescu / scenografie: Bogdan Spătaru / mișcare scenică: Elena Anghel / muzică: Csaba Boros / versuri: Oana Mogoș / preparator muzical: Monica Măciuceanu / regie tehnică: Gigi Busuioc / asistență regie: Lavinia Eiler / operator sunet: Dan Nedelescu / operator lumini: Marian Tarazi, Foto/Afiș: Tudor Neacșu

Premiera: 28 spetembrie, 2024

  • Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal – Oana Mogoș pentru rolul „Valeria”, mamaia, fiica lui Grigore din spectacolul 𝐑𝐄𝐆𝐈𝐍𝐀 𝐍𝐎𝐏𝐓̦𝐈𝐈, regia Leta Popescu, în Festivalul Național de Comedie Galați, 2024;
  • Premiul CUPLU COMIC: Horghidan Radu-Andrei pentru rolul „Doru”, fiul Aurorei și Răzvan Clopoțel pentru rolul „Călin”, fiul Aurorei din spectacolul 𝐑𝐄𝐆𝐈𝐍𝐀 𝐍𝐎𝐏𝐓̦𝐈𝐈, în Festivalul Național de Comedie Galați, 2024;
  • Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal – Oana Mogoş pentru rolul Valeria (mamaia, fiica lui Grigore), Gala Premiilor UNITER 2025.

Vineri, 22 mai, Teatrul din Galați, în lumina reflectoarelor la UNITER!

Votul publicului va fi deschis pentru:

  • Elena Emandi, nominalizată la categoria Cea Mai Bună Actriță în Rol Secundar, pentru rolurile Izabela, narator și îngerul din ,,Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu’’;
  • Radu Horghidan, nominalizat la premiul pentru Cel Mai Bun Text Dramatic Românesc Montat în Premieră Absolută, „Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu”.

Publicul este invitat să-ți susțină actorii preferați cu un vot pentru fiecare dintre cele două categorii! Se poate vota până pe 25 mai. Orele de start și închiere vot, dar și linkul prin care se poate vota vor fi anunțate curând de către organizatori. Mai multe informații AICI.

  • Gala UNITER va avea loc luni, 25 mai 2026 la Teatrul Odeon București.
  • 19:00 – evenimentul de COVOR ROȘU

Evenimentul va fi transmis în direct pe www.uniter.ro, Facebook și YouTube UNITER, unde se vor putea urmări sosirea artiștilor și a invitaților, dar și declarațiile lor, în scurte interviuri realizate de artistul Răzvan Omotă.

  • 20:00 – premiile teatrului românesc, în direct pe uniter.ro, conturile de Facebook (https://www.facebook.com/UNITERoficial); (https://www.youtube.com/@UniterRomania) ale UNITER, dar și pe TVR 1, TVR Cultural, tvr.ro și pe undele Radio România Cultural

 Vă invităm să fiți alături de artiștii gălățeni!

Sâmbătă, 23 mai, de la ora 18.00, clădirea Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, din Domnească 59, se deschide la Noaptea muzeelor cu „Povești în renovare” și tururi ghidate de actorii: Ana Maria Ciucanu, Aureliu Bâtcă, Maria Niță, Mihaela Lecca, Oana Preda și Lică Dănilă.

Publicul va avea ocazia să-și întâlnească actorii preferați și să afle de la ei povești nespuse!

Vor face tururi din 30 în 30 de minute, grupuri de 15 persoane, între 18:00 și 22:00.

Un eveniment parte din stagiunea aniversară, 70 de ani de teatru gălățean.  

Biletele la spectacole pot fi cumpărate online de pe bilete.fanitardini.ro sau de la Agenția Teatrală din Științei nr.115. Informații și rezervări: 0336 423025/0758 049 850.

Programul de spectacole al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” poate fi consultat pe fanitardini.ro/program.

Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura