De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți lansează luni, 18 mai, concursul național de scriere creativă „Înnoiește o poveste”, dedicat copiilor cu vârste între 7 și 12 ani din întreaga țară. Organizat în cadrul proiectului de intervenție culturală „Cu cărțile pe toți pereții”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), concursul își propune să readucă în atenția noilor generații personaje emblematice precum Dl. Goe, Fram, ursul polar, Apolodor, elevele și elevii din Recreația mare, Arpagic, Harap-Alb, Ninigra și Aligru sau Cățelușul șchiop, oferindu-le o nouă viață prin reinterpretări contemporane.
Proiectul „Cu cărțile pe toți pereții” își propune să readucă în atenția celor mici poveștile clasice prin descifrarea sensurilor și a epocii în care au fost create.
Într-un context în care poveștile clasice își pierd treptat locul în universul copiilor, proiectul contribuie la redescoperirea valorilor universale pe care acestea le transmit, prin metode creative și actuale care îi apropie pe cei mici de lectură și imaginație.
Astfel, în cadrul atelierelor ghidate de scriitoarele Adina Rosetti, Andreea Iatagan, Carmen Tiderle, Cristina Beatrice Preda, Iulia Iordan, Laura Grünberg, Luminiţa Corneanu și Victoria Pătraşcu, elevii vor descoperi, prin sesiuni de întrebări și răspunsuri, exerciții de gândire critică și de imaginație că aceste personaje nu și-au pierdut din farmec și valoare, putând fi aduse cu ușurință în zilele noastre prin reinterpretări scrise chiar de ei. Mai mult, în workshop-urile susținute de artiștii vizuali Alexandru Ciubotariu și Wanda Hutira, copiii vor avea prilejul să privească personajele cu și mai mare atenție, să studieze ilustrațiile epocii în care au fost create și să le aducă în timpurile moderne prin tehnici de artă grafică urbană.
Inițiativa își propune să încurajeze reinterpretarea literaturii clasice pentru copii prin metode creative și participative, oferindu-le celor mici oportunitatea de a readuce în prezent personaje și universuri literare celebre.
Lansarea concursului național „Înnoiește o poveste” vine în completarea atelierelor de scriere creativă din biblioteci, aducând copiii mai aproape de lumea cărților prin interacțiune directă și ghidaj specializat.
Atelierele de scriere creativă și ilustrație din cadrul proiectului se desfășoară în filialele Bibliotecii Metropolitane București, precum și în 4 biblioteci din țară – Conțești, jud. Dâmbovița, Giurgiu, jud. Giurgiu, Roșiorii de Vede, jud. Teleorman și Titu, jud. Dâmbovița, unde copiii participă gratuit la activități dedicate lecturii, imaginației și reinterpretării creative a personajelor clasice. Prin implicarea bibliotecarilor și a spațiilor culturale de proximitate, filialele BMB și bibliotecile partenere din țară, contribuie la apropierea copiilor de literatură și la transformarea bibliotecii într-un spațiu activ de dialog și creație.
Pentru Biblioteca Metropolitană București, proiecte precum «Cu cărțile pe toți pereții» reprezintă mai mult decât o serie de ateliere culturale, ele sunt o continuare firească a muncii pe care bibliotecarii noștri o desfășoară zi de zi în comunitate, alături de copii și familii. Filialele de cartier sunt spații vii, în care lectura devine dialog, imaginație și descoperire, iar întâlnirea copiilor cu literatura și cu creatorii contemporani poate schimba modul în care aceștia privesc cărțile și propria creativitate. Ne bucurăm să fim parteneri ai Asociației De Basm într-un proiect care readuce personajele clasice mai aproape de noile generații și le oferă copiilor șansa de a deveni, la rândul lor, autori, ilustratori și povestitori. Credem că astfel de inițiative contribuie nu doar la dezvoltarea gustului pentru lectură, ci și la formarea spiritului critic, a imaginației și a legăturii dintre copii și bibliotecă, un spațiu cultural deschis și prietenos pentru întreaga comunitate. – Ramona Ioana Mezei, Director General Biblioteca Metropolitană București
Toate informațiile privind concursul, regulamentul și modalitatea de participare pot fi consultate pe site-ul Asociației De Basm:
https://debasm.ro/innoieste-o-poveste-concurs-de-scriere-creativa-pentru-copii/
Prin acest concurs, ne dorim să le dăm copiilor libertatea de a se juca cu literatura clasică și de a aduce personajele dragi din trecut în universul lor de zi cu zi. Atelierele pe care le-am început deja în biblioteci ne-au arătat cât de multă imaginație și entuziasm au cei mici atunci când sunt provocați să creeze. Suntem convinse că poveștile trimise ne vor surprinde și vor demonstra, încă o dată, că lectura poate fi un spațiu viu, dinamic și extrem de conectat la realitatea noilor generații. – echipa De Basm
Reușita acestui proiect este posibilă datorită partenerilor De Basm, care contribuie la apropierea copiilor de literatură și arta vizuală: Primăria Capitalei prin Biblioteca Metropolitană București, Biblioteca Comunală Conțești (jud. Dâmbovița), Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” Giurgiu (jud. Giurgiu), Biblioteca Municipală „Gala Galaction” Roșiorii de Vede (jud. Teleorman), Biblioteca Orășenească Titu (jud. Dâmbovița), Muzeul Național al Literaturii Române, Editura Muzeul Național al Literaturii Române, Seneca Anticafe, EduCaB, Asociația Comunitățile Viitorului, ARCCA – Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor, Grupul Editorial ART (Arthur), Cărturești, Editura Casa Radio, Editura Frontiera, BookHub, Radio România Cultural și Agerpres.
__________________________________________________________________
De Basm – Asociaţia scriitorilor pentru copii şi adolescenţi este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în 2018, din dorința de a promova cât mai eficient literatura naţională contemporană pentru copii şi adolescenţi. Asociația își propune să reprezinte la nivel instituţional interesele autorilor de literatură pentru copii, dar şi să deruleze activităţi şi programe în zona cultural-educativă, prin care literatura contemporană de profil din România să fie promovată, încurajată şi racordată la circuitul internaţional. Una dintre prioritățile De Basm este difuzarea literaturii contemporane în rândul copiilor și părinților în zone defavorizate din punct de vedere cultural.
„Cu cărțile pe toți pereții” este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.