Ghimpl-Netotul cel Înțelept

prof. Gabriel Nicolae, C.N. „Mihai Eminescu” Buzău

Teatrul Tineretului din Piatra Neamț aduce pe scena Festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr de la Buzău un spectacol care vizează analiza mentalităților sociale, de la dimensiunea emoțională la cea etică.

Pe scena care rămâne, în mare parte întunecată, simbolizând obscurantismul în care trăiește o parte din societate, într-un con de lumină apare Ghimpl. Lumina este de partea acestui bărbat care, în douăzeci de ani de căsnicie, a crescut șase copii, niciunul al lui. Scenografia este simplă, ritmul destul de alert al piesei fiind fixat mai curând prin efectele sonore – coloană muzicală excelentă.

Ghimpl este așezat într-un scaun cu rotile, din care trimite zâmbete și bezele publicului. Pare fericit. Niciun moment personajul nu face referire la condiția sa de invalid. Ulterior, devine limpede că Ghimp întruchipează, ca personaj, zona vulnerabilă a societății, oamenii stigmatizați, discriminați, cei asupra cărora, din motive nejustificate, se abate răul, în diverse forme.

Binele și răul există în natura umană și orice încercare de a găsi o explicație a manifestării lor în anumite conjuncturi este superfluă. Din acest punct de vedere, regizorul propune un inspirat exercițiu de reflecție referitor la alegerile care sunt în puterea noastră.

„Parcă mi se trăgeau palme!” spune Ghimpl vorbind deschis despre cum se simte ca țintă a batjocurii generale. Soluția rezistenței la agresiune este să accepte tot ce vine spre el, la nivel de atitudine, limbaj, comportament ostil. Nu este vorba despre resemnare, ci despre conștientizarea faptului că nu e nimic de făcut. Lui Ghimpl i se spune în față că este diferit: „Ție îți lipsește o doagă!”

Pe Ghimpl nu-l cruță nimeni, nici oamenii, nici viața. Cu toate acestea, pe chip nu i se citesc tristețea, disperarea, mânia. Astfel de trăiri sunt disimulate cu o permanentă expresie de bucurie, atitudine care intrigă, stârnind și mai tare râsul. Omul ajunge să râdă și el de propriile experiențe, autoironia fiind semnul acceptării condiției sale de paria: „Eu, ca un dobitoc, credeam!” Nu e nimic rău în a te încrede în ceilalți.

Elementele comice abundă, Ghimpl însuși fiind un personaj histrionic. „I-am vorbit între doi ochi!” spune brutarul Ghimpl despre discuția cu ucenicul, cel care-i stricase liniștea căminului, devenind amantul soției sale. Obișnuit să nu fie ascultat, nici auzit, Ghimpl se resemnează cu singurul lucru pe care-l poate face: să se plângă constant rabinului despre nedreptățile trăite.

Gestul de ridicare din scaunul cu rotire din final păstrează interpretarea deschisă. Poate să fie vorba despre o vindecare miraculoasă ori despre o înălțare în alte sfere, rarefiate, oricum, despre o depășire de nivel, în sensul transcenderii lumii obișnuite.

Andrei Merchea-Zapotoțki face un rol excelent, menținând în piesă echilibrul dintre comic și dramatic. Personajul său este un înțelept.

Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr”, Buzău, ediția a XII-a, 18-24 octombrie 2025