Ghimpl-Netotul – Bunătatea: o calitate sau un impediment?

Maria-Mădălina Stîlpeanu, clasa a IX-a D, Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, Buzău

Bunătatea este o calitate esențială pentru fiecare persoană. Se spune că dacă ești bun și empatic, vei primi același răspuns (așa cum zice și celebra zicală „bine faci, bine găsești”). Dar există mari șanse ca acest lucru să se întâmple numai dacă cei din jur reușesc să se ridice la nivelul gândirii tale. Altfel, bunătatea va fi privită ca un punct slab. Va fi asociată cu o țintă ușor de atins, în care arcul și săgețile sunt deja în mâinile celorlalți. Și ce alegi să faci în acest caz? Rămâi așa cum ești, acceptând ce ți se întâmplă și păstrându-ți speranța, sau lași de o parte bunătatea, alegând calea dură a răzbunării? Ei bine, fiecare are propriul răspuns la această întrebare, justificat sau nu. Și Ghimpl-Netotul a ales să ne împărtășească perspectiva lui, punând-o în scenă.

În sală, întuneric. Beznă. Și, după câteva clipe de suspans, o apariție spontană: un bărbat în scaun cu rotile. Și luminile reflectoarelor din diverse unghiuri ațintite, pe rând, asupra lui. Sunet de fundal comic. Se prezintă drept Ghimpl-Netotul, nume dublat de gesturi caraghioase. Avea toate trăsăturile specifice unui spectacol destinat copiilor.

În spatele unui chip aparent naiv, stătea un copil orfan care, încă din școală, era numit „nătâng”, „prostuț”, „tont” și „netot”- iar ultima însușire a rămas parte din personalitatea lui. Era omul perfect de care cei din jur puteau râdea.

Când a venit momentul însurătorii, femeia cu care i s-a făcut cunoștință era orfană, la fel ca el. Dar ceva îi diferenția – temperamentul, limbajul și comportamentul. Cu toate acestea, avea „farmec”- un farmec neconform cu standardele. După ceva timp, sarcina „de 5 luni” îl determină pe bărbat să își pună câteva semne de întrebare, Elke inventează o poveste cu care îl convinge că nu are motive de îngrijorare. Certurile continuau, iar lui nu îi mai este permis să treacă pragul casei.

După ceva timp, Ghimpl se întoarce acasă cu sufletul la gură, găsind-o pe Elke împreună cu ucenicul care pleacă nevăzut. Cu toate acestea, după o discuție cu „frățiorul din flori”, bărbatul constată că este vina lui, implorând-o pe femeie să îl ierte. După alți 20 de ani în care „nu a văzut/ auzit nimic” și 6 copii, Elke se îmbolnăvește, mărturisindu-i lui Ghimpl, înainte să moară, că niciunul nu este copilul său.

Diavolul îi apare în vis, încercând să îl determine să se răzbune pe clienții brutăriei și, când aproape căzuse în plasă, un alt vis i-a dezvăluit-o pe Elke. Femeia i-a mărturisit că ea plătește pentru tot ce a făcut și se oferă să-i arate, moment în care bărbatul își dă seama de greșeala pe care era pe cale să o facă. „Uitați c-a existat un Ghimpl”, a spus el când, în urma viselor, și-a împărțit banii agonisiți între copii.

Finalul spectacolului este total neașteptat, întrucât Ghimpl-Netotul se ridică din scaunul cu rotile, spunând că pleacă „în lumea largă”. Astfel, el s-a detașat de vulnerabilitatea adusă de bunătate, transformând-o într-o calitate. Pentru că, așa cum am spus mai devreme, fiecare face alegerea lui – iar el a ales să rămână neschimbat.

Luminile creează un efect aparte, reflectorul fiind pus în permanență desupra lui Ghimpl, dar și a lui Elke, în momentele apariției. Totodată, lumina mov o dezvăluie pe femeia apărută în vis.

Piesa scurtă și aparent amuzantă i-a făcut pe spectatori să se gândească la diferența dintre „bun” și „netot”. Reacțiile sălii s-au diferențiat în funcție de vârstă, un semn al valorii spectacolului accesibil și deopotrivă complex. Copiii din public s-au concentrat pe părțile amuzante ale spectacolului, râzând din plin, în timp ce adulții s-au concentrat preponderent pe mesajul din spatele piesei.

Așadar, în mai puțin de o oră, spectacolul „Ghimpl-Netotul”, după Isaac Bashevis, în regia, adaptarea scenică și scenografia lui Daniel Iordan, de la Teatrul Tânăr din Piatra Neamț, reușește să aducă pe scena Teatrului „George Ciprian”, din Buzău, o poveste care ne determină să reflectăm asupra gândirii noastre. În ciuda faptului că piesa a vizat, cu precădere, publicul foarte tănăr, Andrei Merchea și Cătălina Eșanu, doi actori de excepție, ne ajută să înțelegem că bunătatea, uneori înțeleasă ca un impediment, ne va ajuta să primim, cândva, ceea ce merităm – empatia și aprecierea celor din jur.