Ghimpl-Netotul

Deși în aparență este o comedie, spectacolul excelent al Teatrului Tâneretului din Piatra Neamț stârnește în spectator o strângere de inimă și dorința de a reflecta la cele două opțiuni morale pe care le avem cu toții: binele și răul.

Există în popor un proverb dezarmant: „S-a-ntâlnit hoțul cu prostul”. Vorba asta spune în subsidiar că și prostul își dă acordul la mișelia ce i se întâmplă. Între cel păcălit și cel care-l trage pe sfoară există un acord implicit, de-ai zice că nu se poate unul fără altul.

Ghimpl își povestește viața cu seninătate. Nu e deloc trist, este mai curând resemnat cu situația în care se află de multă vreme: lumea îl consideră lipsit de inteligență și se distrează pe seama lui, făcându-i diverse farse. El este dispus să creadă necondiționat, prin natura lui candidă, că a venit să-l vadă împăratul sau că părinții lui, ieșiți din morminte, au plecat prin oraș să-l caute. S-ar zice că Ghimpl nu are deloc filtrul suspiciunii și de aceea ajunge „Netotul” târgului.

Cel bun e singur, n-are rude, nici familie adevărată. Are doar o nevastă care-l înșală și șase copii pe care îi crește, spre hazul comunității, ca și cum ar fi ai lui. Cei care-i fac rău lui Ghimpl, râzând de el, sunt mulți.

Ghimpl ar putea săvârși răul, la rându-i, nu-i deloc cel mai greu lucru cu putință. Există un asemenea moment când Ghimpl se răzbună, ascultând sfatul diavolului: „Toată lumea te prostește. Prostește și tu pe toată lumea!” În somn, îi apare însă nevasta, plecată la cele veșnice cu destule pe suflet, care-i explică în felul ei bolovănos, dar fără dubii, că pentru o faptă rea, oricât de neînsemnată, va trebui să răspundă pe lumea cealaltă. Vestea bună e că răul moare și el, nu trăiește la infinit, cel puțin nu trăiește cât Ghimpl. Cel drept se va vindeca prin credință.

Fața foarte albă a soției lui Ghimpl se zărește în întunericul sălii. Când lumina e proiectată pe chipul femeii, înfățișarea stranie capătă prim-plan. Când lumina dispare, dispare și personajul care, de fapt, rămâne statornic doar în mintea lui Ghimpl, așa cum minunat și-a scris regizorul partitura.

„Pe nimeni n-am înșelat, strigă din iad nevasta cea rea, numai pe mine m-am înșelat!” Replica este un avertisment, în maniera moralizator-filosofică a spectacolului, la adresa celor care râd cu ușurință de răul provocat altuia.

Poate că lui Ghimpl îi convine să lase lucrurile așa cum sunt, fiindcă nu le poate schimba. El este cu adevărat înțelept, preferând să creadă până la capăt, până la ridicol, în bunătatea unor oameni care, de frică, doar înaintea morții își recunosc păcatele. „N-am văzut și n-am auzit nimic”, mărturisește Ghimpl confruntat cu natura umană imundă. Are dreptate, el a învățat să trăiască așa, orb la păcatele altora. În fond, fiecare se vede pe sine în ceilalți.

La final, Ghimpl se ridică din scaunul său cu rotile, pregătit să plece departe de locul pătimirii sale. Pare vindecat, dar nu de seninătatea sa de om încrezător, ci de toate cele ale lumii, revărsate în viață asupra sa.

Teatrul „George Ciprian” Buzău, Săptămâna Teatrului Tânăr, ediția a XII-a, 18-24 octombrie 2025