Am citit „Madlena” cu o mare grijă, cu o mai multă grijă decât în mod obișnuit: grija de a nu mă amesteca prea mult în relația de prietenie dintre cele două – Aurora Liiceanu și Pusi Cocea. O poveste frumoasă despre o relație cu adevărat altfel, genul de evocare la care vrei să revii periodic. Am construit întrebările din unghiul celei care a reușit să pătrundă în miezul relației, fără să strice prea mult din atmosferă și se pare că am obținut răspunsurile din partea prietenei Aurora Liiceanu, ceea ce mi-am și dorit. Vă doresc să citiți cartea ca și cum ați fi pe malul mării, cu nările invadate de mirosul de briză marină și să vă simțiți asaltați din toate părțile de … amintiri. Madlenele fiecăruia dintre noi ne aparțin și le luăm cu noi oriunde avem nevoie.

«Madlena este numele generic al detaliului. Este acel element declanșator care are putere mnemonică. Ea însă funcționează în mod paradoxal, dovedind că involuntarul poate învinge voința. Sau poate se alătură ei, se bagă în față, venind cu lumea lui largă. Căci farmecul și splendoarea detaliului sunt nemăsurate, magice. Simplu spus, am putea s-o asociem banal proverbului „buturuga mică răstoarnă carul mare”.» (pag. 64)

Întrebarea este, plecând de la cele scrise de dvs., cum facem să nu ne pierdem în acele amănunte atât de nesemnificative, dar de care ne trezim agățați de multe ori, acele amănunte care ne par atât de importante la un moment dat, când, de fapt, ele joacă în planul secund al nesemnificativului?

Cred că trebuie menționat caracterul fluctuant, întâmplător al acestor amănunte care ne colorează trăirile, dar fără a le da un caracter de fixitate, de permanență sau chiar de obsesie. Devine ceva nefiresc, ceva care se asociază cu o semnificație pe care trebuie s-o descoperim. Aici putem intra în psihologia traumei uneori, pentru că trauma este legată de urmă, de ceva care lasă urme.

Madlena prieteniei dintre dvs și ea este tabloul descris cu atâta afecțiune și precizie a detaliului încă din primele pagini. Recunosc că n-am făcut imediat asocierea dintre faptul că ea este sculptoriță și semnificația artistică a madlenei – tabloul. Prietenia cu Pusi Cocea s-a fundamentat datorită cărui ingredient esențial? Această atât de frumoasă relație a rezistat în timp datorită cărui element? Ce nu trebuia și nu a lipsit niciodată acestei lungi prietenii?

Ingredientul esențial era discreția amestecată cu libertatea de a nu-l constrânge pe celălalt. Nu e nevoie să ne punem întrebări, să ne lăsăm pradă unei curiozități care devine un interogatoriu. Fiecare spune ce vrea despre el. Când am scris cartea mi-am dat seama că nu știam multe lucruri despre Pusi, dar când am trăit această relație, această prietenie, nu am întrebat-o, mi se părea suficient ce spune ea și, la fel, ce spuneam eu.

Personal, plec de la ideea că fiecare timp trăit sau nu de om, are un ceva al lui, special, acel ceva care pe care îl regăsim in situ la nivelul relațiilor interumane, la nivelul obiceiurilor, ritualurilor comune pe care le dezvoltăm. Credeți că o astfel de relație, atât de specială și atât de semnificativă pentru fiecare dintre protagoniste ar fi fost posibilă în alte timpuri?

Da, cred că prietenia este o relație specială, pentru că nu antrenează subiectivități legate de sânge – rudenia, părinți-copii, frați-surori – și nici sexualitatea. Aceste lucruri fac ca prietenia să însemne o alegere liberă, care conferă libertate relației.

Menționați, la un moment dat, că Pusi are un psihic exotic. Și mă gândeam dacă o iubiți tocmai pentru exotismul ei, sau nu cumva, înclinația dvs spre studiul acestei componente a personalității fiecăruia dintre noi v-a determinat să v-o apropiați? Cât din această relație se datorează pregătirii dvs. profesionale și cât întâmplării de a vă fi cunoscut la un moment dat, afinității, pur și simplu?

În mod sigur, componenta psihologică a profesiunii mele a contat mult. În general, sunt mulți oameni banali care, totuși, au în fond ceva interesant. Când prietenia este o relație de alegere, bănuiesc că ar trebui să ne întrebăm ce similarități există între cele două persoane și ce disimilarități există. Sau, simplu spus, ce asemănări și ce deosebiri îi fac pe oameni să se apropie, să se aleagă. Interesant este cum se împletesc similaritățile cu disimilaritățile, pentru ca nimeni nu este identic cu altul. Suntem unici.

Ați descris de-a lungul a pagini întregi, în amănunt, atmosfera vacanțelor de la Vama Veche (vacanțele unor persoane care aveau copii mici). Ați surprins din interior obiceiurile stranii ale locului (mă refer aici la ritualul gazdei legat de protecția împotriva farmecelor), ați redat milimetric detaliile casei Matrionei și curții aferente acestuia. Regăsesc în toate cele pomenite mai mult nevoia dvs. de a reface cumva acel paradis pierdut, asociat invariabil cu tinerețea și cu timpul suspendat specific vacanțelor de vară. Recitiți cele scrise de dvs. cu gândul că reintrați astfel în acea bulă a perfecțiunii unei relații de prietenie sinceră?

Într-adevăr, amintirea cere o reconstrucție a ceva care a existat. Un romancier englez, L.R. Hartley (1895-1872), a spus un lucru interesant: „trecutul este o țară străină”, lăsând să se înțeleagă că multe lucruri reapar în mintea noastră ca și cum n-au existat. Cred că asociațiile între ce ne apare repede și ce apare mai târziu au loc în mod firesc și de aici se naște reconstrucția trecutului. Pentru mine nu a fost un efort și cred că detaliile precise care apar nu sunt ficțiuni, ci descoperiri, revelații ca într-un laborator de fotografii. Uneori recitesc ceea ce tocmai am scris, gândindu-mă că pot aduce încă un detaliu, o culoare, un obiect.

Madlena-Aurora Liiceanu 2017

Evocarea obiceiului scuipatului cojilor de semințe aproape că m-a făcut să aud zgomotul specific și să vizualizez mormanul. Nu credeți că v-ați asumat un risc prin evocarea unor astfel de episoade? Nu v-ați gândit niciodată că veți fi „judecată” pentru că dați dovadă că sunteți om, în primul rând, înainte de a fi persoană publică, profesionistă sau autoare? Nu v-ați gândit niciodată ce-ar zice Pusi Cocea după citirea acestor rânduri?

Cred ca s-ar amuza și cred că poate a și uitat cum mâncam semințe. În fond, amintirile nu sunt identice. Ne amintim lucruri diferite, memoria este un proces personal.

Este splendid scris pasajul în care faceți legătura dintre frumusețe și maternitate, aceasta fiind o adevărată compensație pentru femeile urâte. Recunosc că nu m-am gândit niciodată la această legătură, dar citind rândurile scrise de dvs m-am gândit automat la consecințe. Deci, care sunt consecințele care decurg din această compensație?

Frumusețea rămâne ceva dezirabil și mult mediatizat. Voltaire spunea că frumusețea este o carte de vizită dată în alb de natură, o favoare. Femeile care fac copii au fost considerate atractive de cei cu care au făcut copii. Cel puțin în majoritatea cazurilor.

Referirile la N.D. Cocea sunt, pe cât posibil, imparțiale. Regăsesc în spatele rândurilor un efort de detașare vizavi de statutul lui de tată al celei mai bune prietene. Și, totuși, cum era el în relațiile cu anturajul fiicei sale?

Nu știu, nu am fost deloc curioasă să știu acest lucru. El a fost pentru mine doar tatăl lui Pusi, mai departe, m-am documentat. Nu l-am dorit personaj în carte. Am lăsat ca cititorul să gândească cum e să ai un asemenea tată, dar să nu uităm că Pusi a rămas de timpuriu orfană.

Foarte important este felul cum se raportează o femeie la bărbatul său. Am în vedere aici felul în care descrieți dinamica cuplului Amin – Pusi. Cât de mult credeți că a schimbat această raportare a lui Pusi la tatăl copiilor ei (posesivă, plină de accese de gelozie) dinamica relațiilor ei sociale? Cum era ea privită de către cei din jurul său?

Nu știu, relația lor era oarecum tangentă la prietenia noastră. Bărbații nu intrau în jocul nostru relațional.

Legat de întrebarea anterioară, un scurt intermezzo – ne alegem lecturile în funcție de gen? Există lecturi feminine și lecturi masculine?

Cred că da. Cred că bărbații citesc mai mult ceea ce scriu bărbații și sunt mai interesați de ceea ce Simone de Beauvoir numea „tematica masculină”. Nu știu ce scriitor român spunea că atunci când se plimbă cupluri în parc femeile merg în spate și vorbesc despre modă, bărbații merg în față și fac politică.

În relațiile dvs personale, implicit cele de prietenie, ce este mai important să conservați: libertatea sau diversitatea?

Ambele.

Se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic este o femeie. Dar în spatele unui femei cine este? De unde vă luați puterea de a răzbate în viață și de unde vă trageți seva, energia de a iniția și duce la capăt proiecte noi și frumoase?

Adesea mi se pare că bărbatul puternic are în spate o femeie puternică, el fiind, de fapt, mai slab decât credem noi și că în spatele unei femei se află adesea un bărbat cu bani. Nu se spune adesea că X, o femeie, este fiica, soția, amanta lui Y? Feministele franceze chiar se plâng de biografii care, scriind despre o femeie scriitoare, de la început se referă la statutul ei de „aparținătoare” a cuiva de sex masculin, lucru rar sau deloc când se refera la un bărbat scriitor.

Sursa foto: TVR 2

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii.

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura