Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat de Aurora Liiceanu, apărut de curînd la Editura Polirom, şi în ediţie digitală.

Astăzi, cînd celebritatea este considerată ca fiind echivalentă cu succesul în viață, cine mai vrea să fie anonim? Oamenii își postează opiniile și fotografiile pe rețelele de socializare, în speranța că le vor vedea cît mai mulți și că vor ajunge astfel vedete, chiar dacă la nivel micro. Cînd o asemenea mentalitate devine dominantă, o atitudine ca a Gretei Garbo poate părea de neînțeles. Artista care strălucea pe ecrane în anii 1920-1930 era renumită pentru insistența cu care își apăra viața privată de indiscreția jurnaliștilor și a fanilor: nu dădea interviuri și nici autografe, nu participa la premierele filmelor sale, nu permitea să fie fotografiată pe stradă. Intrigată de personalitatea ei, Aurora Liiceanu face o analiză a fenomenului celebrității, de la imaginea pe care vedetele aleg să o prezinte publicului pînă la avantajele materiale și costurile psihologice ale faimei. În seria de personaje celebre îl regăsim pe Jack Spintecătorul, cel căruia nimeni nu i-a văzut vreodată chipul, dar întîlnim și vloggeri de succes ca Zoella sau Selly.

Din cuprins: Cine era Greta Garbo? • Singurătatea: realitate sau strategie publicitară? • Un dublu mister: imaginea pe ecran și anonimatul în viață • Sindromul eroului și Jack Spintecătorul • Misterul și cultura imaginarului • Costurile psihologice ale celebrității • Microcelebritățile și efemerul

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Madlena (2017), Putere și sînge. O aventură indiană (2018), Tînăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019) și Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020).

FRAGMENT

„Există povești după care, în copilărie, Greta Garbo mergea în cartierele bogate și cerșea. Dar informația aceasta, ca și aceea că tatăl său, muncitor necalificat, curăța latrine nu apar în biografiile ei, ceea ce poate însemna că sunt invenții ale jurnaliștilor sau comentatorilor pentru a dramatiza copilăria ei și a crea un efect de senzațional.

Keta sau Gurra, cum i se zicea, cea mai mică din familie, a crescut ca un copil nerăsfățat. Familia ei avea o grădină închiriată la care ajungeau cu mijloace de transport, mergând apoi și doi kilometri pe jos. În grădină aveau legume și fructe, care le asigurau traiul pentru anul întreg, mama fiind pricepută la conserve și dulcețuri. A și lucrat de altfel ca muncitoare într‑o fabrică de marmeladă.

Tatăl făcea munci necalificate. Era un bărbat frumos, cu trăsături armonioase, pe care Greta le‑a moștenit. A moștenit și ochii albaștri ai mamei sale. La un moment dat tatăl s‑a îmbolnăvit, iar Greta îl însoțea la spital. Își dădea seama că sunt strâmtorați și că viața e mizerabilă. Își aștepta tatăl pe culoarele spitalului, venind regulat cu el la tratament. Sigur a simțit umilința de a fi sărac.

Poate că acest lucru a făcut‑o, când a devenit celebră, să ceară și obțină contracte fabuloase la Hollywood, nerenunțând niciodată la pretențiile ei, cărora directorii studiourilor de filme le cedau până la urmă.

Poate de aceea a fost, mai târziu, foarte atentă cum cheltuia banii, lucru care i‑a făcut pe biografii ei s‑o considere zgârcită, uneori chiar meschină.

Poate de aici se trage îmbrăcămintea ei modestă, în totală opoziție cu ostentația pe care o afișau actrițele celebre.

Și poate că tot această sărăcie, lipsa jucăriilor pe care probabil și le dorea au determinat‑o, tot mai târziu, să‑și facă o colecție de păpuși. Le‑a vândut la un moment dat, ieftin, într‑un anonimat perfect, gândindu‑se că, din cauză că era celebră, oamenii nu vor crede că în copilărie nu avusese păpuși. Dacă s‑ar fi știut că Greta Garbo era cea care vindea păpușile, prețul lor ar fi fost foarte mare, putând fi considerate piese de muzeu. Dar ea nu le‑a vândut în nume propriu, preferând să piardă bani decât să‑și etaleze frustrările copilăriei.

A făcut doar șapte ani de școală. Unii biografi au scris că era o elevă silitoare, supusă, studioasă, lipsind în total de la școală doar puțin peste două săptămâni, când a fost bolnavă. Când muncea la grădină aranja să se ducă mai puțin la școală. Alți biografi au scris că nu‑i plăcea școala, îi plăcea teatrul și frecventa teatrul de amatori împreună cu unii prieteni sau punea în scenă reprezentații cu fratele și sora ei. Își dorea să devină actriță. A abandonat școala la 13 ani, pentru că tatăl ei a murit, la doar 47 de ani, și familia a rămas fără mijloace de supraviețuire. ”