A fost pentru prima oară când am ajuns la Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, FILTM. Da, s-a suprapus cu FILIT, dar cum la festivalul ieșean am tot fost, m-am gândit că o schimbare nu strică și am mers în celălalt capăt de țară. Bine am făcut. (a nu se înțelege că nu apreciez festivalul ieșean și echipa care-l pune la cale).
credit foto FILTM
Din punct de vedere logistic, nu se compară cele două festivaluri. Nici nu-mi propun aici să fac o comparație, ci doar să spun că cel mai mult m-am bucurat că în programul ediției 2024 a FILTM au fost două conferințe cu filosofi și despre filosofie, ceea ce în programul FILIT n-am văzut niciodată. Conferința lui Cristian Iftode și Constantin Vică m-a bucurat foarte mult. Mi-era dor de o contră argumentativă cum numai la filosofi găsești, de o calitate a expunerii (deloc regizată, apropo) cu mult peste media celor din România și o de expunere introductivă pe cât de sintetică, pe atât de bine pusă în slujba întâlnirii: prezentarea invitaților, a subiectului și lansarea direcțiilor de dezbatere. Meritul este integral al lui Florin Lobonț pentru cum a decurs această dezbatere despre AI și democrația noilor genuri literare, cei doi invitați asumându-și rolurile până la finalul întâlnirii. Atât de mult m-au impresionat cele auzite, încât la întâlnirea cu elevii de la Sânnicolau Mare am continuat (în mintea mea, dar și în timpul dialogului direct) argumentele lor, încercând să aflu de la adolescenți ce înțeleg ei prin IA, care este rostul acesteia, cât de des îl accesează și în ce scopuri etc. O discuție fertilă, în care ideile puse în discuție au confirmat concluziile dezbaterii Resetând literatura: Ctrl+Alt+Scrie: AI și democrația noilor genuri literare, semn că organizatorii au gândit excelent programul ediției. Am mers împreună cu Ciprian Măceșaru și George State, ambii invitați în calitate de poeți, convinși totalmente că vom avea puțini elevi și aceia dezinteresați, pentru că era ultima zi de școală înainte de vacanța dintre primele două module ale anului școlar în curs. Preambulul întâlnirii cu elevii din Sânnicolau Mare a fost el însuși o adevărată surpriză, oferită de Sergiu Stoica, cel care ne-a primit cu mare generozitate și ne-a condus prin muzeul găzduit la etajele Casei de Cultură din Sânnicolau Mare. Un muzeu dedicat lui Béla Bartók, compozitorul maghiar contemporan cu George Enescu. Sculpturile lui Alexandru Fuks completează în mod fericit parcursul expozițional dedicat lui Bartók; am remarcat acuratețea amenajării, lipseau citatele sforăitoare și asocierile de idei contraproductive.
credit foto FILTM
Dincolo de faptul că am dat premii pentru cele mai bune/pertinente întrebări, am rămas cu două lucruri în minte: la finalul dezbaterii au venit la mine doi elevi, care m-au întrebat direct, fără ocolișuri, ce părere am despre programa școlară pentru limba și literatura română. Le-am răspuns că știu ce-i doare și, mai ales, cât de mult îi afectează faptul că nu se regăsesc deloc în literaturile pe care trebuie să le parcurgă pentru examenul de Bacalaureat. E trist să vezi copii interesați, dornici să citească cât mai mult, dar afectați profund de faptul că se văd obligați să citească texte în care nu se regăsesc, care nu le mai spun nimic. Aici e și o problemă legată de cine și cum predă, știu profesori de literatură care fac adevărate scamatorii și transformă orele în întâlniri fertile cu literatura română și scriitorii ei. Am vorbit cu cei doi despre nevoia de a introduce cât mai multă literatură contemporană în programa obligatorie (dar fără să excludem total clasicii sau alte generații de scriitori), dar și cât mai multe scriitoare (aici eu am rezervele mele, nu țin neapărat la respectarea cotei de gen, în schimb țin foarte mult la criteriile de estetică, n-o să abdic niciodată de la acestea în favoarea unei reprezentativități care nu are neapărat legătură cu calitatea unui text literar). Al doilea lucru rămas în memoria mea afectivă a fost nevoia concretă de comunicare a acestor elevi: dincolo de foiala și nerăbdarea caracteristice vârstei, dincolo de aroganța voit afișată pe fețele unora dintre participanți, se vedea nevoia de comunicare, dorința de a pune întrebări, dar și nevoia de a primi răspunsuri pertinente, valide, de la oameni îndreptățiți să o facă. Faptul că aveau în fața lor doi scriitori și, cu voia dumneavoastră, un cronicar literar, nu i-a intimidat, ci i-a provocat să găsească răspunsuri la întrebări mai vechi.
A mai fost o idee care ne-a făcut să reflectăm îndelung pe drumul spre Timișoara: dacă și cum pot tinerii deosebi un text scris de inteligența artificială de unul scris de o ființă umană. Lipsa de stil a textului scris de IA este evidentă pentru noi, cei care avem niște lecturi asumate și adunate de-a lungul anilor, dar cum rămâne cu copiii și tinerii crescuți în era digitală, care sunt într-o coabitare continuă cu telefoanele mobile și orice alt mijloc de comunicare online? La urma urmei, stilul ține de estetică, deci de capacitatea de a aprecia în termeni de frumos/urât un text literar și/sau o operă artistică. Dar sunt oare capabili tinerii să înțeleagă că acest simț estetic ne deosebește categoric de orice altă entitate capabilă să scrie texte cu un conținut variabil de cuvinte? În lipsa exercițiului, a lecturii asumate, mă îndoiesc profund că pe un adolescent îl interesează frumusețea unui text; mai degrabă el este interesat de funcția pragmatică a acestuia, ce și câtă informație transmite, nu și cum o transmite, cu ajutorul căror instrumente lingvistice.
Festivalul de literatură e un eveniment în sine, foarte diferit de o lansare de carte, de un club de carte sau de orice altă manifestare literară. Întins pe o perioadă de câteva zile, el cuprinde în programul său întâlniri specifice, dezbateri și alte câteva evenimente. Jurnaliștii pot lua interviuri invitaților, cozile la autografe se lungesc în funcție de câți fani are un scriitor sau altul. Se creează astfel o atmosferă unică, un mediu de comunicare perfect. Literatura și aliații ei a fost tema ediției de anul acesta a FILTM. La finalul lui, mi-am dat seama că cei mai importanți aliați ai literaturii rămân cititorii, fără ei e imposibil să mai vorbim despre ficțiune, nonficțiune și tot restul. Rămâne o întrebare deschisă: de cine depinde să existe viitoarele generații de cititori, căci, nu-i așa, trăim vremurile în care se pare că scriitorii sunt mai mulți decât cititorii.
În loc de concluzii: am luat două interviuri la Timișoara, dar am uitat efectiv că fac fotografiile-martor, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat până acum. Două interviuri cu scriitori foarte diferiți, ceea ce m-a bucurat. Dincolo de frumusețea dialogului față-în-față se află bucuria recunoașterii valorii și autenticității oamenilor, ceea ce în cazul celor doi, ține loc de orice altă recompensă. Tot la Timișoara mi-am dat seama – a nu știu câta oară – că e bine să fii marginal, să gravitezi pe orbita unei lumi marcată de orgolii, vanități și nevoi de confirmare. Sper ca FILTM să-și mențină independența (politică, înainte de orice altceva) și să-și reconfirme statutul de festival internațional valoros.
