Revin la proză scurtă, din ce în ce mai des în ultimul an. Și e proză scrisă de autori români. Semne bune are literatura noastră, să spunem. Pentru că, până nu de mult, „povestitorul” era un fel de „urma scapă turma” printre scriitori; «Haide, domnule, nu ești capabil să scrii ceva sute de pagini închegate sub titlul de „roman” nu ești scriitor». Doar că finețea unei scriituri nu stă în multele pagini; de cele mai multe ori straturile sub care trebuie să cauți esența sunt condensate în povestiri scurte, care redau viața așa cum e ea. Imprevizibilul, inexorabilul și impotența omului în fața destinului fac casă bună cu povestirea.
Anca Goja mi-e cunoscută din mediul online, frecventăm aceleași cercuri de prieteni virtuali, cred că e posibil să ne și vedem în plan fizic cât de curând; o urmăresc cu mare drag pentru că îmi place la ea constanța. E printre puținii care nu se dezic de ceea ce fac; adică literatură, literatură de calitate bună. Și după ce a publicat în diverse reviste și antologii a ajuns acum la al doilea volum, după ce „Zăpadă neagră și alte povestiri” a fost premiat și apreciat și de critică și de către cititori. Și mai e ceva ce-mi place mult la ea: nu încetează să se perfecționeze, participă la tot felul de ateliere de scriere creativă, nu cred că din dorința de a mai afla ceva despre tehnica scrierii, cât din motive de surse de subiecte. Spun asta pentru că în vreo câteva dintre povestirile din „Fabrica de fericire” am regăsit ceva din spiritul „Poveștilor cu final schimbat”, volumul scris de Florin Iaru. Dar doar în spirit. Restul e intuiția și talentul Ancăi Goja de a contura personaje contemporane cu noi, aproape că banale prin platitudinile pe care le tot emit (cu viteze uluitoare uneori) și prin așa-zisele probleme existențiale cu care se confruntă. Spre deosebire de alte volume citite recent, în care am dat peste tușe grosiere ale defectelor și „handicapurilor” din cotidian, peste sarcasme gratuite și prost așezate în pagină, la Anca Goja dai peste un firesc aproape pierdut, chiar nefiresc deja pentru mulți dintre noi. Personajele din „Fabrica de fericire” au un singur lucru în comun: își caută fericirea; căutările au loc în cele mai neașteptate locuri, pe diferite lungimi ale zilei/nopții, se caută fericirea la modul conștient sau nu, cu ochii larg deschiși sau prin intermediul celor din jur. Dacă ajung sau nu în posesia acestui elixir de viață lungă veți afla citind volumul.
„Săptămânile au trecut, iar eu nu mi-am găsit răgazul de a-i face amicului Nic o vizită. După o vreme, am început să aud tot mai multe despre el și afacerea lui. Ideea prinsese la public, iar concetățenii noștri se înghesuiau să își facă rezervări la Fabrica de fericire. Am auzit că încăperile erau închiriate cu o lună înainte. Mirajul fericirii fără efort făcea victime. Erau acolo încăperi cu miros de cetină, gutui și cozonaci, care te făceau să retrăiești Crăciunul copilăriei la orice oră; camere cu aromă de mare, nisip fierbinte și scoici, care îți garantau relaxarea în câteva zeci de minute; spații cu iz de haine proaspăt călcate, de lemn ars și de ceai de mentă, care te făceau să te simți mai bine decât în propria casă. În câteva luni, Nic se îmbogăți: își cumpără o vilă, o mașină de fițe, o garderobă nouă pentru nevastă, jucării scumpe pentru copii. Acum nu mai era bătrânul neîngrijit pe care îl întâlnisem eu, ci un bărbat spilcuit, la mijlocul vieții, mereu zâmbitor și sigur pe el.” (Fabrica de fericire)
Anca Goja este o fină observatoare a vieții contemporane, e la curent cu toate miturile și falsele rețete de succes, știe cam toate tiparele gândirii specifice unora sau altora dintre conaționali. Și toate astea se amestecă într-un mare fel și chiar unic fel, dând naștere povestirilor de față. Și fiindcă spuneam mai sus că o știu din mediul online, în ultima povestire, una dintre cele mai bine scrise, dar și cea mai lungă ca întindere, „Pe urmele Albei ca Zăpada” atinge un subiect foarte drag mie: incultura ridicată la rang de vastă înțelepciune. Pentru că, nu-i așa, astăzi am ajuns să luăm drept modele „succese de carton/sticlă”, efemere precum hologramele, care sunt gata să ne servească rețete succes, uitând, evident, să ne spună și că durata acestui succes tinde spre „instant” și atât.
«- E un citat. Îl știu de pe Facebook. Am o memorie bună și îmi place să țin minte tot felul de vorbe de duh. Ajută la conversație, spuse ea, cu o figură cât se poate de serioasă. Și cită: „What matters in life is not what happens to you but what you remember and how you remember it”, zice Gabriel García Márquez, cine o mai fi și ăsta.» (Pe urmele Albei ca Zăpada)
„Fabrica de fericire” chiar e o fabrică; un loc unde regăsim ingrediente bine alese și specific amestecate, astfel încât rezultatele sunt povestiri dintre cele mai bune. E un volum unitar, fără false introspecții sau dubioase analize de stări de fapt. Citindu-l vă veți delecta și chiar veți medita la ce e bine să perpetuăm de-a lungul vieții noastre. S-ar putea să ne trezim cu mai puțini prieteni, dar nu-i bai, puțini și buni să fie. Și să nu uit, îi mulțumesc autoarei pentru că mi-am găsit „personajul”. 🙂
Editura: Școala Ardeleană
Colecția: Școala Ardeleană de proză
Prefață: Victor Cubleșan
Anul apariției: 2016
Nr. pagini: 186
ISBN: 978‐606‐8699‐87‐5
Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii.