Expoziție personală Ilie Boca – un omagiu adus iubirii, inspirației și devotamentului

În data de 4 martie 2026, ora 14.00, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu” Bacău, se va deschide expoziția „STĂRI. În memoria Licăi” a artistului Ilie Boca. Publicul iubitor de artă este invitat să descopere o nouă expoziție personală semnată de Ilie Boca, celebru artist plastic băcăuan, un nume de referință în istoria artei plastice din România și un creator care a adus Bacăul pe harta artei internaționale.

Expoziția reunește cele mai recente lucrări ale artistului și este concepută ca un profund omagiu adus soției sale, cea care i-a fost mereu alături și care, de-a lungul anilor, a reprezentat privirea cea mai apropiată și mai atentă asupra procesului său de creație. Prin această selecție de lucrări, artistul oferă publicului nu doar o experiență estetică, ci și o incursiune intimă în universul său afectiv și spiritual.

Creațiile expuse reflectă maturitatea artistică a unui maestru care, prin pasiune, rigoare și o neobosită căutare a frumosului, a inspirat generații de artiști. De-a lungul carierei sale, expozițiile lui Ilie Boca au străbătut țara și numeroase orașe din Europa, fiind apreciate pentru forța expresivă, profunzimea simbolică și autenticitatea limbajului plastic. Printre orașele în care și-a expus creațiile se numără Bacău, București, Cluj-Napoca, Roma, Kiel și Düsseldorf (Germania), Târgu Mureș, Galati, Suceava, Bistrita, Arad, Timișoara, Zalau, Sibiu, Gura Humorului, Iași, Fălticeni, Corint (Grecia), Chișinău, Lugoj, Basel (Elveția), Piatra Neamț, Geldrop (Olanda), Cairo, Oradea, New York, Dej, Tecuci, Cagliari (Italia), Bendorf, Essen (Germania), Timișoara, Budapesta, etc.

Ilie Boca a primit distincții importante, printre care „Steaua României în Grad de Ofițer” și titlul de Cetățean de Onoare al municipiului și județului Bacău, precum și al localității Botoșana din județul Suceava. În 1997, Ziarul Deșteptarea i-a acordat Premiul Special, recunoscând astfel impactul său deosebit în domeniul artistic, iar  în semn de recunoaștere a valorii și contribuției sale excepționale la patrimoniul artistic național, în anul 1998, artistul a fost distins cu Marele Premiu „George Apostu”, una dintre cele mai importante distincții acordate de Centrul de Cultură „George Apostu”.

Noua expoziție devine astfel nu doar un eveniment cultural de marcă pentru comunitatea băcăuană, ci și o declarație artistică despre iubire, loialitate și dialogul tainic dintre artist și cel mai fidel martor al creației sale. Lucrările sunt oferite, cu această ocazie, contemplării publicului larg, invitând vizitatorii la reflecție și la o întâlnire sinceră cu emoția transpusă în culoare și formă.

Opera lui Ilie Boca este una extrem de variată şi de o bogăţie rar întâlnită, atât în ceea ce priveşte întinderea propriu-zisă, cât şi anvergura ei lăuntrică. Ea s-a structurat, de-a lungul a peste patru decenii, în jurul unei viziuni unitare şi al câtorva coordonate mari. […] pictorul şi-a identificat spaţiul de interes în zona de confluenţă a unui anumit spirit popular, ingenuu şi lipsit de orice crispare, cu un reflex religios generic, în permanenţă viu şi nefundamentat pe vreo dogmă anume. Din această perspectivă, pictura sa este o adevărată epopee în imagini, un imn închinat spiritului, liber de orice constrîngere, dar mereu protejat, printr-un fel de bucurie transmisibilă şi printr-o pudoare consubstanţială, în faţa unor posibile excese de gesticulaţie. (Pavel Șușară, critic de artă).

Curatorii expoziției sunt Ovidiu Ungureanu, manager al Centrului de Cultură „George Apostu”, și Ioana Boca, fiica artistului, iar invitatul special al vernisajului este Marius Manta, scriitor și profesor al Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău.

Vă invităm să participați în număr cât mai mare la acest eveniment important, pentru a împărtăși împreună frumusețea creației maestrului Ilie Boca! Expoziția poate fi vizitată în perioada 04.02.2026 –  25.03.2026, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu” Bacău.

Parteneri: Uniunea Artiștilor Plastici din România și Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Bacău.

Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura