Programul Artist to Artist debutează în această ediție și deschide seria dialogurilor între artiști români și internaționali.
Spectacolul „Gaviota”, în regia apreciatului creator argentinian Guillermo Cacace, prezent pe scenele unor festivaluri majore precum Wiener Festwochen, ajunge pentru prima dată în România și deschide Stagiunea Internațională de Teatru ARCUB 2026.
Cele două reprezentații vor avea loc pe 7 și 8 martie, ora 19:00, la Sala Mare – ARCUB, iar spectacolul din 8 martie va marca, în mod simbolic Ziua Internațională a Femeii, într-o montare în care pe scenă urcă exclusiv actrițe.
Un spectacol internațional, o distribuție integral feminină
Inspirat din universul lui Anton Pavlovici Cehov, „Gaviota” este o reinterpretare contemporană a „Pescărușului”, construită ca o experiență de proximitate, intensă și confesivă. În această versiune, cinci actrițe – Paula Fernandez MBarak, Pilar Boyle, Muriel Sago, Marcela Guerty și Romina Padoan – interpretează toate personajele, feminine și masculine, propunând o rescriere scenică radicală a convenției teatrale.
Prezența exclusiv feminină nu este un gest demonstrativ, ci unul poetic și politic în același timp: vocile femeilor devin purtătoarele tuturor tensiunilor, dorințelor, eșecurilor și viselor din textul cehovian. În contextul reprezentației din 8 martie, spectacolul capătă o rezonanță suplimentară – o celebrare a forței, fragilității și complexității experienței feminine.
Despre fragilitate, criză și supraviețuire
„Gaviota” s-a născut în februarie 2020, chiar înainte de declanșarea pandemiei, iar timp de un an și jumătate repetițiile au avut loc online, într-o perioadă marcată de crize sanitare și geopolitice. Pentru Guillermo Cacace, montarea a fost o necesitate personală și artistică – un proiect esențial în parcursul său creator, o experiență pe care și-a dorit să o ducă la capăt indiferent de context.
În această versiune, Masha devine centrul emoțional al spectacolului, privirea prin care sunt recompuse destinele frânte ale celorlalți. „Gaviota” explorează iubiri neîmplinite, visuri care se destramă și acumularea tăcută a durerii, într-un demers de esențializare care caută intensitatea prin proximitate și șoaptă – teme ce răsună profund într-o lume aflată în permanentă criză.
Un parcurs internațional remarcabil
Premiera a avut loc în februarie 2023, la Sala Apacheta din Buenos Aires. De atunci, „Gaviota” a fost invitat în numeroase festivaluri și spații de prestigiu din Europa și America, printre care Wiener Festwochen (Austria), Festival Santiago a Mil (Chile), Printemps des Comédiens (Franța), Noorderzon Arts Festival (Olanda), BAM – Brooklyn Academy of Music (New York, SUA) și importante scene din Spania. Prezența la București marchează prima întâlnire a spectacolului cu publicul din România.
Seria de întâlniri Artist to Artist debutează cu Eugen Jebeleanu pe 7 martie
Pe 7 martie, după reprezentația spectacolului „Gaviota”, ARCUB inaugurează seria de întâlniri Artist to Artist, un format dedicat dialogului dintre creatori și public. Invitatul primei ediții este regizorul Eugen Jebeleanu, a cărui montare a piesei „Pescărușul” se află în repertoriul Teatrului Național din București (premieră 2022).
Eugen Jebeleanu va intra în dialog cu echipa artistică a spectacolului „Gaviota”, într-o conversație despre reinterpretarea universului cehovian, despre criză, fragilitate și actualitate scenică. Întâlnirea deschide astfel un spațiu de reflecție între două viziuni regizorale asupra aceluiași text, în prezența publicului.
Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru ARCUB 2026
Organizată de Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Culturală Camil Petrescu, Stagiunea Internațională de Teatru ARCUB 2026, curatoriată de Oana Borș și Ioana Anghel, continuă direcția începută anul trecut și propune o ediție construită în jurul temei Criză / Crize.
Proiectul este un demers care răspunde unei nevoi importante a publicului bucureștean: accesul la producții internaționale de succes, prezentate pe marile scene ale lumii. Prin alegerea spectacolului „Gaviota” ca deschidere – o montare apreciată în festivaluri de prestigiu – ARCUB își reafirmă misiunea de a aduce la București spectacole relevante pentru prezent și de a crea un spațiu viu de întâlnire între comunitate și teatrul contemporan internațional.
Gaviota / Pescărușul
Regia: Guillermo Cacace
Dramaturgie: Juan Ignacio Fernández
Distribuție: Paula Fernandez Mbarak, Pilar Boyle, Muriel Sago, Marcela Guerty, Romina Padoan
Asistent regie: Alejandro Guerscovich
Fotografie: Alejandra López
Producție: Gabriela Gobbi
Manager distribuție și producție: Carlota Guivernau
Design Grafic: Leandro Ibarra
Fotografii de scenă: Francisco Castro Pizzo
Durata: aprox. 100 minute (fără pauză)
Spectacolul se joacă în limba spaniolă, cu supratitrare în română și engleză.
Recomandat de Magic Fm
Parteneri: Aqua Carpatica, Sâmburești
Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, București Fm, Agerpres, Adevărul, Historia, Teatrul azi, Liternet, Happ.ro, Daily Magazine, Mergem la teatru, Cărturești.
Biletele pentru spectacolul Gaviota pot fi achiziționate prin arcub.ro, iabilet.ro și la Casa de bilete ARCUB (str. Lipscani 84-90).
Urmăriți-ne pe Facebook, Instagram și pe canalul Whatsapp ARCUB
Detalii pe www.arcub.ro
În 2026, ARCUB aniversează 30 de ani de activitate – un parcurs construit prin premiere culturale, curajul primei dăți și proiecte care au scos arta în oraș și au adus oamenii împreună. Campania aniversară ARCUB30 se desfășoară sub sloganul „București, în premieră” și pune accentul pe proiectele care deschid drumuri pentru artiști și comunități și transformă orașul prin cultură. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii. ARCUB este organizatorul celor mai ample evenimente de stradă din București, printre care: Festivalul internațional al luminii – Spotlight, Festivalul Internațional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internațional de jazz în aer liber din Capitală, Bucharest Jazz Festival, și al Zilelor Bucureștiului. Mai multe detalii pe www.arcub.ro.