Pentru a marca sărbătoarea Crăciunului în anul 2023, reprezentanţa Comisiei Europene la Stockholm organizează un concert de Crăciun, în parteneriat cu reprezentanţele diplomatice a 21 de state membre ale Uniunii Europene, la care s-a alăturat ambasada Ucrainei. Concertul va avea loc luni, 11 decembrie, de la ora 18.00, la biserica Adolf Fredrik, situată în zona centrală a capitalei suedeze. Gazdele serii vor povesti despre tradițiile de Crăciun din fiecare țară participantă și un colind tradițional va fi interpretat în limba oficială a statului respectiv.

Colindul românesc “Împodobește, mamă, bradul” va fi interpretat vocal de binecunoscuta interpretă Eva Jumătate, în vârstă de 15 ani, acompaniată la pian de Doru Apreotesei, ambii artiști de origine română fiind stabiliți în Suedia.

În broșura caietului program al concertului sunt descrise obiceiurile de Crăciun ale fiecărei țări participante, colindele fiind publicate în limbile originare și în engleză. La finalul serii toţi artiştii, împreună cu publicul, vor interpreta colindul “Stille Nacht, heilige Nacht.”

Prezența muzicienilor în cadrul concertului este susținută de ICR Stockholm, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Suediei. Concertul de Crăciun este organizat și în colaborare cu EUNIC Stockholm.

***

Eva Jumătate a devenit cunoscută, în 2019, în Suedia, încă de la vârsta de 11 ani, când a participat la  emisiunea “Suedezii au talent”, fiind printre primii trei finaliști, care au fost cei mai votați  concurenți din partea publicului.  Eva a reprezentat Suedia în Italia, la festivalul „Sanremo Junior”, a câștigat concursul „Shooting Star” în 2017, iar un an mai târziu a fost distinsă cu medalia de argint în cadrul aceluiași show. Recent, Eva a fost distribuită, în rol principal, în două spectacole de musical, “Alice in Țara Minunilor” și “Scoala de rock”.  În 2022, artista a compus și a lansat primul ei single, “Round and round”.

Doru Apreotesei (pianist, keyboardist, solist) a colaborat cu trupe jazz-fusion și formații rock foarte cunoscute, Pro Musica, Gramofon, Post Scriptum, Sfinx. A compus piese pentru toate aceste trupe, dar și pentru soliști cunoscuți, printre care Mircea Baniciu. A colaborat și cu Disneyland Paris, alături de compozitorul Vasile Șirli. Doru Apreotesei a emigrat în Suedia în 1985, piesele sale fiind transmise în continuare frecvent de posturile de radio din România.  În Suedia, a semnat trei albume cu muzică originală, cel mai important fiind “Piano Dreams”, licențiat și în Asia sub numele de “Deep Blue”.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura