Europa are capacitatea de a se reinventa perpetuu și de a își rezolva cu abilitate propriile contradicții. În pofida faptului că a dominat lumea din foarte multe puncte de vedere, bătrânul continent a fost, de asemenea, cel care a semnat condamnarea colectivă a fundamentelor civilizației sale prin intermediul celor două războaie mondiale (dacă ne este permis să vorbim despre continent ca fiind o entitate de sine-stătătoare). Chiar și în aceste condiții dramatice, atunci când își pierduse primatul și poate rațiunea existențială, Europa a trasat conturul unui proiect menit a pune capăt atitudinilor belicoase și a apropia oamenii, indiferent de apartenența lor etnică, lingvistică sau religioasă: Uniunea Europeană, devenită între timp un proiect major, viabil, dar grevat în același timp de numeroase vulnerabilități.

România a devenit membru al Uniunii Europene în 2007, dar, din nefericire, cel puțin la nivel empiric, se poate observa o abordare relativ ambiguă a cetățenilor la acest episod. În mod evident, cetățenii noștri se bucură din plin de avantajele integrării europene, mai ales în ceea ce privește circulația sau găsirea unui loc de muncă, așadar sub aspect practic. Pe de altă parte, prea puțini dintre noi cunosc mecanismele de funcționare a Uniunii Europene, principiile și valorile pe care se bazează, rolul instituțiilor sale sau deciziile care se iau permanent. Există, cu alte cuvinte, un important deficit de educație aferent acestui domeniu, ca parte a carenței educaționale generale, situație care pare încă departe de a își fi găsit soluții adecvate.

În cadrul acestui context, merită remarcată apariția lucrării Eu.Ro. Un dialog deschis despre Europa, scrisă de președintele României, Klaus Iohannis și apărută recent la Editura Curtea Veche Publishing. Cu atât mai mult cu cât, în prima parte a anului 2019, România deține președinția Consiliului Uniunii Europene, iar în luna mai vor avea loc alegerile pentru un nou Parlament European. Aflat la final de mandat prezidențial, domnul Klaus Iohannis mai face un exercițiu de imagine lansând o nouă carte. După Pas cu pas și Încă un pas, Klaus Iohannis încearcă să ne delecteze, în stilul care l-a consacrat, cu încă un volum. Din capul locului trebuie spus că pare excesivă pretenția de a cataloga această lucrare drept o carte în sensul propriu-zis al cuvântului, ceea ce, de altfel, nici autorul nu face. În schimb, o putem privi drept un ghid a cărui rațiune stă în explicarea câtorva aspecte fundamentale ce țin de funcționarea Uniunii Europene. Sunt astfel abordate teme precum valorile și principiile europene, Brexitul, migrația sau digitalizarea din cadrul spațiului european. Autorul face, în plus, un istoric al Uniunii Europene, așa cum se raportează în permanență la situația țării noastre în conjuncție cu aceste fenomene. Se adaugă la aceasta un consistent glosar, inserat în cuprinsul paginilor prin intermediul căruia sunt clarificate anumite aspecte, grafice, tabele și așa mai departe. Nu în ultimul rând, aspectul grafic al acestei lucrări este unul ireproșabil, deși pare menit mai mult a lungi în mod inutil numărul paginilor.

Scopul declarat al președintelui Klaus Iohannis este acela de a se adresa nespecialiștilor, cetățenilor care au minimă tangență cu realitățile europene, cel puțin din punct de vedere teoretic. Cu toate acestea, senzația pe care o degajă scrierea domniei sale este una de profundă superficialitate, îngrijită stilistic doar pe alocuri și al cărei mesaj se învecinează prea des cu banalitatea. Mai exact, Klaus Iohannis însăilează o serie lungă de platitudini, de idei searbăde, reci și impersonale, care nu au putere de penetrare de nici un fel, nici măcar la nivel emoțional. Ceea ce s-a dorit a fi un mesaj adresat compatrioților însetați de cunoaștere se transformă adesea într-un exercițiu narcisistic, fapt dovedit de multitudinea de citate rostite de autor de-a lungul timpului prezente în cadrul lucrării, precum și desele referi la persoana sa în raport cu anumite episoade analizate.  Prin această carte, Klaus Iohannis nu reușește să aducă Europa mai aproape de publicul nespecialist, nefamiliarizat cu subtilitățile mecanismelor de integrare europeană, dar nici să înlăture scepticismul specialiștilor pentru care Uniunea Europeană este o construcție din ce în ce mai vulnerabilă.

În mod cert, analiza unei cărți trebuie să pună accentul asupra conținutului și mai puțin asupra caracterului persoanei care a scris-o. De pildă, Ioan Slavici propunea la un moment dat să închidem granițele țării și să ucidem toți evreii din România, dar opera sa este în continuare apreciată pentru valoarea sa intrisecă. În același timp, acest gen de disociere este foarte greu de făcut în ceea ce îl privește pe Klaus Iohannis, mai ales că domnia sa nu ne lasă să facem acest lucru. De pildă, chiar dacă foarte discret în raport cu dimensiunea lucrării, președintele nu pierde ocazia de a se răfui cu coaliția aflată la guvernare, în opoziție cu domnia sa din punct de vedere politic. Problema apare atunci când faptele sunt distorsionate, menite a sprijini o logică a argumentării specifică: astfel, vorbind despre celebra Ordonanță 13 din 2017, Klaus Iohannis afirmă că aceasta dezincrimina unele fapte de corupție. Or, actul legislativ respectiv nu dezincrimina abuzul în serviciu, ci introducea un prag valoric, lucru reclamat chiar de Curtea Constituțională în motivarea unei decizii. În mod cert, actul în sine este mai mult decât discutabil, dar orice discuție onestă nu poate pleca de la o premisă falsă.

În diverse rânduri, lucrarea lui Klaus Iohannhis pare scrisă sub formă de antiteză: spațiul european este unul al principiilor și valorilor, guvernat de idei democratice și statul de drept, în timp ce România se confruntă cu grave probleme structurale, mai ales în ceea ce privește fenomenul corupției. În mod evident, nu se poate nega generalizarea corupției în țara noastră, un fenomen recurent, de altfel, dar nici a fetișiza statele Uniunii Europene din acest punct de vedere nu pare fezabil. Recent, au apărut numeroase informații despre practicile incorecte ale unor companii europene sau ale unor bănci din același spațiu care au participat la masive operațiuni de spălări de bani. Sumele sunt astronomice, probabil mult mai mari decât tot ceea ce s-a scurs în România din cauza corupției. Aceasta nu trebuie și nu poate fi o scuză pentru cei care încearcă să submineze efortul luptei anticorupție, luptă care, de altfel, pare să aibă mai mult implicații politice decât etice.

Nu vom găsi în lucrarea lui Klaus Iohannis nici o analiză profundă asupra subiectelor abordate, foarte serioase, de altfel. Lipsește minima reflecție, curiozitatea intelectuală, tensiunea generată de numeroase dileme. Sunt absente nuanțările, luările de poziție clare sau originalitatea elegantă a soluțiilor. Întregul demers pare orientat în sens hagiografic, ceea ce nu este rău până la un punct, Uniunea Europeană este o construcție fără doar și poate pozitivă, care a adus multe avantaje inclusiv României. De altfel, Klaus Iohannis recunoaște existența unor serioase probleme care pot pune în pericol construcția europeană, dar le rezolvă prin calm și serenitate. Dacă ar fi să rezum totul într-o frază, aș putea spune că mesajul președintelui se reduce la o celebră maximă lansată în spațiul public de un fost mare fotbalist român: „Să fie bine ca să nu fie rău!”.

În rare momente, atunci când generalizarea este întreruptă de reflecție personală, Klaus Iohannis dă dovadă de o logică deficitară în cel mai bun caz. Astfel, se arată la un moment dat, rezultatele ultimului barometru de opinie realizat de Parlamentul European, apărut în octombrie 2018 consemnează o scădere drastică a încrederii cetățenilor români în Uniunea Europeană, de la un procent de 59% (aprilie 2018) la unul de 49%. Președintele leagă această situație de încercarea coaliției de guvernare de a schimba legile justiției și încercarea Uniunii Europene de a stopa acest proces. Dar dacă acest modificări sunt profund negative, iar instituțiile europene abilitate încearcă legitim să le deturneze, de ce ar scădea încrederea populației în Uniunea Europeană? De ce nu ar scădea în primul rând încrederea în cei care ne guvernează?

Modul în care Klaus Iohannis scrie această lucrare este unul redundant, prolix pe alocuri și deseori repetitiv. Un exemplu concret este dat de cuvintele scrise într-o fraze și reluate imediat fără a aduce însă un plus de informație, ceea ce nu poate fi decât supărător pentru un cititor atent. Regretabile sunt și greșelile gramaticale sau de exprimare, care s-au strecurat invariabil în cadrul lucrării: aflăm, astfel că

„…în 2017, din totalul tinerilor cu vârsta de 19 ani care s-au înscris la bacalaureat și au participat la toate problemele (sîc) doar puțin peste 70% au promovat.” Chiar pe aceeași pagină, mai jos, se spune că „Chiar dacă o parte dintre cei care nu promovează examenul reușesc să o facă în sesiunile sibsecvente (!)…”

Dincolo de aceste observații, lucrarea lui Klaus Iohannis este o gură de oxigen într-un peisaj politic dominat de mediocritate sau sufocat de plagiate și diplome false. Autorul trece în revistă o gamă largă de subiecte ce merită cunoscute și aprofundate, chiar dacă nu într-un mod academic sau măcar dezirabil. Nu ar fi rău ca majoritatea politicienilor noștri de vârf să încerce acest gen de exercițiu livresc. La fel, trebuie salutată aprecierea lui Klaus Iohannis asupra rolului României în procesul de exterminare a evreilor din timpul celui de-al doilea război mondial, un adevăr prea des ocultat de mulți istorici români. În final, nu se poate să nu remarcăm apariția acestei lucrări într-un an electoral.

Dacă ar fi să analizăm pe cei mai mulți dintre oamenii noștri oameni politici doar prin prisma scrierilor, discursurilor sau interviurilor, în mod cert am avea o imagine eminamente pozitivă asupra lor. De pildă, înainte de Răscoala din 1907, Ionel Brătianu susținea energic cauza țărănimii, împinsă constant spre abrutizare și sărăcie. Cu toate acestea, nu a avut nici o problemă de conștiință să fie în primul rând al celor care au reprimat brutal revolta acestora. Întotdeauna, distanța între teorie și practică este una deloc neglijabilă, mai ales în cazul diverșilor conducători. De altfel, Ionel Brătianu a fost un veritabil om de stat, în pofida faptului că i se pot aduce numeroase reproșuri mai mult decât întemeiate. Și parcă avea mai mult talent.

Eu.Ro. Un dialog deschis despre Europa de Klaus Iohannis

Editura: Curtea Veche Publishing

Anul apariției: 2019

Nr. de pagini: 392

ISBN: 978-606-44-0248-6

Share.

About Author

Avatar photo

Istoric, pasionat de avatarurile istoriografiei românești și evoluția ideologiilor politice, dar mai presus de toate, de lectură în general, singura capabilă de a îmi menține spiritul critic conștient și de a îmi induce optimismul fără de care lumea ar părea atât de sumbră.

2 comentarii

  1. Domnule Caranfilof, dumneata cine esti de iti expui parerea ca si cum ar trebui sa fie si parerea noastra?!…

    • Nu stiu cum ati ajuns sa simtiti ca autorul acestui articol va obliga sa aveti aceeasi parere cu dansul, eu nu am avut deloc aceasta impresie, nu am simtit ca scrie si in numele meu. M-a bucur sa citesc recenzii decat sa-mi para rau ca am pierdut timpul cu o carte.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura