„Erezie. Isus Cristos și ceilalți fii ai lui Dumnezeu”. O analiză

Catherine Nixey a studiat literatura clasică, greacă și latină, la Universitatea din Cambridge, iar apoi, câțiva ani, le-a și predat. În prezent este jurnalistă la The Times. Interesul cercetătoarei se concentrează pe studierea începuturilor creștinismului și relația acestuia cu civilizația greco-romană. Volumul care a stârnit controverse a fost The Darkening Age, tradus și în limba română cu titlul Epoca întunecării (Humanitas, 2020). Cartea a fost distinsă cu premiul pentru nonficțiune al Societății Regale de Literatură. În 2024 publica Heresy. Jesus Christ and the Other Sons of God, tradus în limba română de Radu Cucuteanu, în 2025, la Editura Humanitas, sub titlul Erezie. Isus Cristos și ceilalți fii ai lui Dumnezeu.

Cartea este structurată în 19 scurte capitole, precedate de prolog, introducere, nota autoarei, iar la final se regăsește și o listă a ilustrațiilor folosite pentru a înțelege și mai bine informațiile expuse. Bibliografia este extrem de generoasă, așa cum ne-a obișnuit cercetătoarea. Folosește izvoare primare, care provin atât din sfera creștină, cât și romană, precreștină, izvoare secundare, adică lucrări generale despre subiectul abordat și supus analizei. Metodele aplicate de Catherine Nixey pe parcursul cercetării sale se concentrează pe analiză și interogarea surselor istorice folosite. Cu o scriere accesibilă, autoarea își propune, în primul rând, să înțeleagă ea contextul apariției creștinismului, faptele din jurul nașterii lui Isus, dar și mediul în care toate acestea se petrec, considerându-le extrem de relevante. Scopul cărții de față nu este nici să destructureze credințe și convingeri, nici să creadă orbește, ci să înțeleagă și să analizeze. În aceeași măsură, autoarea aplică metoda comparativă a surselor. Interoghează izvoarele creștine, dar și pe cele precreștine, observând diferențele și mergând pe firul acestora pentru a afla de ce lumile ilustrate acolo sunt diferite, precum și rolul credinței în mijlocul unei lumi în schimbare.

Autoarea mărturisește că, mai presus de orice,

această carte este o poveste despre felul în care se nasc și mor ideile. Este totodată o poveste a supraviețuirii lor. Ne vorbește despre cum dăinuie istoriile antice și șoaptele divine. Ne spune despre felul în care religiile se schimbă iar și iar, pe măsură ce se răspândesc și se învechesc, propagându-se pe alte tărâmuri și în alte epoci,

este o carte despre felul în care generațiile creștine au dorit să dețină controlul asupra memoriei viitorului, dar și despre rolul ereticului, acel Toma necredinciosul care a dat multe bătăi de cap autorităților creștine, mai ales Inchiziției. Este o analiză a mentalităților și a faptelor, concentrându-se și pe conceptualizare.

Catherine Nixey se trage dintr-o familie de foști monahi romano-catolici și, într-un fel sau altul, a trăit tot timpul sub semnul greutății religiei în viețile lor. De aici, încă din copilărie, autoarea s-a arătat interesată de faptele creștine, mai ales de cele care depășesc dogma. Relația sa cu divinitatea s-a arătat sinuoasă, a pendulat mereu între a crede cu tărie sau a se raporta cu scepticism, conchizând:

chiar dacă în cele din urmă am renunțat la catolicism, religia s-a așternut pe mine asemenea prafului, depunându-se în locuri vizibile și invizibile deopotrivă. La mult timp după ce am încetat să mai cred, tot mai dădeam peste resturi de catolicism, tăinuite în mintea mea, care zăcuseră acolo nederanjate și neobservate vreme de ani întregi.

Astfel, cercetătoarea își stabilește cu minuțiozitate premisele cărții, susținând că este o carte despre erezie și despre felul în care credințele sunt reduse la tăcere în mod violent. În aceeași măsură, este o carte despre autocenzură, despre teama de a aduce la lumină propriile convingeri. La granița dintre cele două lumi supuse analizei, cea păgână și cea creștină, se vor compara obiceiurile creștine și păgâne, nu se impune liniaritatea și nici abordarea strict cronologică, scopul nefiind de a crea o un tablou al faptelor, în ordinea întâmplării lor, ci de a înțelege cauzele și consecințele acestora. De asemenea, se vor aduce în atenția cititorului spații istorice diferite, chiar dacă toate drumurile mergeau spre Roma.

La început se impune definirea conceptului de erezie, originea acestuia aflându-se în limba greacă – hairéo, tradus prin eu aleg, iar haíresis – alegere. Așadar, în spațiul precreștin, termenul era folosit cu sens pozitiv, a fi capabil să faci alegeri. În primul secol creștin, însă, conceptul capătă o conotație negativă, ereticul fiind opozantul, necredinciosul, cel care trebuia pedepsit pentru ideile în care credea sau le propaga. Autoarea susține că, în titlu, a folosit termenul cu înțelesul său creștin, pentru că în această carte este vorba despre alegere și despre cum poate fi pierdută posibilitatea alegerii.

În primul capitol, Anticrist, se conturează ruptura dintre lumea greco-romană și cea nouă, cea care se reliefa la orizont, care se va construi în jurul noii religii. Despre această apariție, autoarea susține că noua religie nu aducea nici o fărâmă de noutate. Nașterea lui Isus aducea cu sine înfrângerea instantanee a zeilor Imperiului Roman. La nivel dogmatic, acest eveniment este însoțit de mister, de magie, un moment zero al începerii unei noi lumi. Însă, extrem de interesant, este privirea din exterior. Diferența dintre viziunea creștină și cea precreștină asupra nașterii și existenței lui Isus. Intelectualii din Antichitate nu au fost surprinși sau extaziați de cele întâmplate, dimpotrivă, autoarea susținând că departe de a asculta povestirile despre Isus cu respirația tăiată de admirație, reacția celor mai mulți intelectuali din Antichitate era de dispreț sau plictiseală, amestecate cu entuziasm. Motivul acestei poziții este explicat în paginile următoare. Contextul acelor ani era cel al multitudinii de profeți, mulți care doreau să își dovedească apropierea de sfera divinului, misticii apăreau des în mijlocul oamenilor încercând să îi convingă de puterile lor miraculoase. Astfel, în vremea aceea nu era mare lucru să pornești o nouă religie, după cum erau convinși cinicii acelor timpuri. Raportat la nivelul și durata vieții, speranța de viață în Antichitate era de aproximativ 25 de ani, ceea ce le oferea oamenilor speranță era supranaturalul. Nașterile erau prilej de mare primejdie, la fel și primii ani ai copilăriei, iar acolo unde leacurile medicinale nu aveau efect se invocau zeii sau profeții. De altfel, medicina și religia erau îngemănate. Acesta este un punct în care intervin contradicțiile, disputele între creștini și păgâni, dat fiind că cei din urmă susțineau cu tărie că vindecările miraculoase și învierea morților erau fapte petrecute cu mult înainte de apariția monoteismului. Pentru ei nu era o noutate.

Această bogăție a poveștilor cu învieri va fi folosită ca armă împotriva creștinismului atunci când a început să susțină că mântuitorul era unic în toate privințele. Unic? Nu prea, a spus Celsus.

Magia și farmecele ocupau un loc determinant în imaginarul roman antic. Între strălucirea zilei și obscurul nopții, Roma era un oraș al fricii de fantome, de hoți, de bandiți. De această frică profitau magicienii, alături de exorciști, ghicitori, clarvăzători. Diferența era făcută de educație. Cei educați luau în râs aceste practici și convingerea unora că au un efect sigur. Odată cu apariția creștinismului și adoptarea ca religie oficială, deci după secolul al IV-lea, legile împotriva magiei s-au înăsprit și mai mult. S-au ars cărțile de magie, s-au făcut razii la domiciliu pentru a distruge orice fel de urmă și legătură cu aceste practici păgâne. Însă problema pe care au început să și-o pună oamenii Antichității era legată de limita dintre practicile religioase și cele magice. Mult timp, criticii au considerat că religia era doar un șiretlic pentru a face bani. Orice fel de asemănare între cele două era pentru creștini un motiv de deranj. De asemenea, foarte interesant, legat de imaginar și felul în care circulau ideile, era maniera în care oamenii l-au ilustrat pe Isus de-a lungul timpului. Chipurile sale diferă de la o perioada la alta, în funcție de comunități și de maniera în care se raportau la noua religie.

Uneori apare ca un bătrân cu barbă, alteori ca un tânăr fără barbă; în unele reprezentări apare cu pieptul gol și la fel de viril ca un zeu grec, pe când alteori este prezentat cu o sexualitate ambiguă, cu obraji fini, păr lung.

Odată cu consolidarea creștinismului, condamnarea necredincioșilor devine o practică omniprezentă. Ereticii, vinovați de erezie, suferă unele dintre cele mai grele pedepse, individual sau colectiv, fiind și momentul organizării primelor cruciade. Astfel, devine extrem de cunoscută cruciada albingensă, o cruciadă lansată nu împotriva unui inamic străin, ci contra fraților creștini. Era doar începutul. Avea să ia naștere Inchiziția, inchizitorii scriau manuale privind tehnicile eficiente de interogare și își țineau socotelile foarte detaliat. Apare ereziologia, despre care autoarea susține că era un nou gen de literatură. Retorica creștină va intra în conflict cu cea științifică și filosofică, curiozitatea începe să fie privită cu suspiciune. Încep primele procese și arderi pe rug ale celor care încalcă limita lui crede și nu cerceta, considerându-se că cercetarea este răsturnarea credinței. Filozofia cultiva îndoiala, scrierile creștine îi stigmatizează pe gânditorii antici precum Pitagora, Platon, Zenon. Era necesar ca noua religie să își contureze propria identitate culturală. Literatura este influențată imediat. Dispare poezia erotică, de dragoste, iar locul este luat de scrierile moralizatoare. Istoria se rescrie. Evenimentele relatate se vor raporta la marile fapte creștine, asemenea și datarea, cronologia, dat fiind că timpul în sine începea să evolueze pe o axă creștină. În 1557 a fost conceput Indexul cărților interzise unde se regăseau și autori precum Gibbon, Copernic, Erasmus, Hume, Hobbes, Voltaire, etc. Impactul a fost major pentru viitor. Cunoașterea a fost modelată, memoria structurată, vina seculară neasumată în totalitate. Reconstituirea epocii de tranziție de la păgânism la creștinism, dar și primii ai creștinismului este un demers anevoios tocmai din cauza absenței surselor, dispărute în negura practicilor epocii.

Demersul lui Catherine Nixey este important pentru lărgirea orizontului cunoașterii și pentru semnele de întrebare pe care aceasta le ridică pe parcursul cercetării. Cartea nu trebuie citită cu părtinire și nici cu patimă, ci cu distanța necesară față de o scriere istorică. Erezie. Isus Cristos și ceilalți fii ai lui Dumnezeu își propune și reușește să aducă la lumină o lume greu de reconstituit și mai greu de înțeles.

Erezie. Isus Cristos și ceilalți fii ai lui Dumnezeu de Catherine Nixey