“Desenele pe care Carmen Ham le expune la Galeria Brăteanu seamănă cu niște mandale, fiindcă au o serioasă doză de hipnotic în ele. Și e foarte probabil ca demersul să își fi avut începutul în dorința de a căuta în linii și în diferitele lor forme o sursă de meditație ori de deconectare. Doar că instinctul și curiozitatea au fost mai puternice și au scos-o pe artistă din zona figurilor geometrice regulate, pe care mandalele ar presupune-o, ducând-o spre una unde vigoarea și energia liniilor s-au întâlnit cu imaginația și interesul de a căuta forme noi. De aici rezultă o serie de imagini fluide și schimbătoare, asemenea valurilor, ce incubă vertijuri și turbioane, curbe moi sau strânse, dar în care sunt “transcrise” nu puține “scene” de inspirație minerală.

Fără să-și mascheze feminitatea și apetența pentru structurile de tip floral, arhitecta Carmen Ham “proiectează”, în toate lucrările sale, rețele fine ce se întrepătrund sau se continuă cu altele mai viguroase, cu zone de culoare, ce au rolul să accentueze anumite arii ori să delimiteze unele perimetre. Aceste spații colorate delicat cu acurele & acrilic devin supape pentru ochiul prins în vibrația și tensiunea ce străbat imaginiile din galerie.

Stranii, surprinzătoare și, totuși, cumva recongnoscibile, lucrările doamnei Ham ne reamintesc spusa poetului și matematicianului Ion Barbu, cum că “desenul corupe raţionamentul”, dar, în același timp îl confirmă pe Jean Auguste Dominique Ingres, care îl considera ca fiind onestitatea artei.”

                                                                                                      Robert Șerban

Vernisajul  va avea loc joi, 14 martie, ora 18:00 la Galeria Brăteanu situată în Timişoara pe Str. Lucian Blaga Nr. 8. Expoziția poate fii vizitată până în data de 27 martie în intervalul orar 9-17. Proiect susținut de WORLD MEDIA TRANS & PENSIUNEA GERNIK 100 din Gârnic. Pentru detalii ne puteți contacta la adresa de e-mail: brateanucostin@gmail.com sau la telefon: 0724523525.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura