Toamna orădeană se anunța bogată în tot felul de evenimente culturale, dar parcă anul acesta recolta este mai bună, mai frumoasă și mai diversă decât în ultimii ani; Trupa Siglideti Ede a Teatrului de Stat Regina Maria a organizat cea de a VI – a ediție a Infinite Dance Festival într-un context riscant: partea a doua a programului se suprapunea anul acesta cu evenimentele dedicate Toamnei Orădene redenumită de câțiva ani FestiFall. Patosfera, Lacul lebedelor, Omul cel bun din Seciuan, Gala de dans a Universității Maghiare de Dans din Budapesta sau programul excepțional propus de Szegedi Kortars Balett s-au bucurat de participarea unui public dornic să simtă emoția redată și transmisă prin expresia artistică atât de complexă și profundă a dansului.
Pe cât de diferite ca expresie, ca muzică și coregrafie, Patosfera, Omul cel bun din Seciuan, Casa Bernardei Alba, Bolero și Wilds (ultimele trei propuse de Compania de Dans Contemporan din Szeged), aduc în prim plan crize existențiale în care ne recunoaștem fie ca indivizi, fie ca membri ai unei comunități, întrebări pe care ni le punem la un moment dat cu toții, nevoia unor răspunsuri și/sau soluții cât mai pertinente, viabile. Dacă Patosfera propusă de Mădălina Dan (Centrul Național de Dans București) are un pronunțat mesaj social, provocându-ne să ieșim din rutină, să ne implicăm, să participăm, Omul cel bun din Seciuan al Blankăi Macaveiu și al studenților anului II de la Universitatea de Arte din Târgu Mureș e aproape mistic, aducând în prim plan prin mișcare, decoruri, costume, partitura muzicală dramele noastre interioare cele mai profunde. Cele două spectacole de teatru-dans sunt pe cât de diferite, pe atât de complementare: prin concepția coreografică, jocul de lumini metalic, dur, rece, al Patosferei, Mădălina Dan și cei cinci dansatori-actori ne supun unui duș rece pe cât de neașteptat, pe atât de necesar: vârtejul de informații inutile, încălzirea globală, crizele politice și economice care par să nu se mai termine ne fac să uităm de noi înșine. Dar cele două întrebări puse la momentul oportun te ajută să îți redefinești reperele. De la ce altitudine se face liniște e o întrebare inedită, dar cum călătoriile spațiale nu mai par atât de inaccesibile ca acum câțiva ani, e o întrebare binevenită. Avem nevoie de liniște? Mădălina Dan nu ne lasă prea mult timp de reflecție. Cum ar fi lumea fără oameni e o întrebare mai veche, pe care și-au pus-o mai toți cei preocupați să definească umanitatea și locul omului în univers. Dicția impersonală, rece a dansatorilor-actori ne ajută să ne construim propriile noastre răspunsuri.
Omul cel bun din Seciuan, o adaptare a dramei lui Bertolt Brecht, aduce în prim plan prin mișcare, dans, costumele și fețele neutre drama pierderii individualității și independenței. Mișcarea fluidă, dar în același timp fermă, uneori sacadată, alteori subtilă, creează emoție profundă într-un univers muzical fascinant.
Gala de dans a Universității Maghiare de Dans din Budapesta a fost o surpriză mai mult decât plăcută: calitatea celor opt secvențe de balet clasic și dans modern, dar și cele patru dansuri ale celor de la secțiunea Folclor au creat bună dispoziție și ne-au pus pe gânduri: oare de ce în universitățile de profil din România nu se regăsește în curriculum secțiunea de dansuri populare? Miile de ore de repetiții, profesionalismul, seriozitatea, dedicarea au contribuit la reușita unui spectacol cu totul deosebit.
Organizatorii au reușit să aducă în ultima zi a festivalului Compania de Dans Contemporan din Szeged cu un triptic excepțional: Casa Bernardei Alba, Bolero și Wilds au fost, grație concepției coreografice a lui Juronics Tamas (Casa Bernardei Alba și Wilds), respectiv a celebrului Enrico Morelli (Bolero), momente de emoție pură, profundă, o imersiune în universului fascinant al expresiei artistice prin dans, mișcare. Drama văduvei Bernarda Alba și a fiicelor sale este și drama noastră, a celor de azi, o dramă pe cât de particulară, pe atât de colectivă, iar Bolero-ul propus de Enrico Morelli ne scoate din anonimat tocmai prin efortul de grup, colectiv. Dansul tribal din cea de a treia secvență – Wilds – și tentativa de a atrage în grupul aparent amorf și primitiv ne pun pe gânduri. Cum se termină totul? Răspunsul e strict personal, individual. Perspectivele sunt multiple. Dansul evidențiază, dincolo de perfecțiunea expresiei corporale, complexitatea de trăiri umane, unele aproape uitate, altele exacerbate, unele desconsiderate, altele prețuite la justa lor valoare.
