Emigranții Teatrului Național Radu Stanca Sibiu

Textul lui Sławomir Mrożek a fost de multe ori pus în scenă în România, din multe motive – doi actori, scenografie adaptabilă spațiilor mici, puține elemente de decor de dimensiuni mari. Dar înainte de toate subiectul – provocator și de actualitate, în ciuda anilor scurși de la data apariției acestuia (1974). Emigrarea a fost mai mult decât un fenomen social încă de la primele valuri de migratori consemnate ca făcând istorie în anale. Nu e rostul să discut aici despre conotații, semnificații, efecte și factori determinanți, ci vreau să spun doar că Mrożek a fost interesat să redea prin intermediul unei scrieri dramaturgice de mare finețe natura schimbărilor la nivel individual – cum afectează pe fiecare dintre noi emigrarea. Astăzi se folosește termenul de migrant, dispărând i-ul sau e-ul așezat în fața cuvântului și care venea(u) să ne ajute să distingem între fluxuri de migrație – unii pleacă, alții vin din/în țara despre care se face vorbire (Matei Vișniec are Migraaaanți, dar e un text scris ani buni după cel al polonezului).

Despre emigranții lui Sławomir Mrożek nu știm decât că petrec o noapte de Anul Nou într-un subsol insalubru și plin de semnele sărăciei copleșitoare. Nu știm de unde au venit și unde vor să ajungă, aflăm doar că unul dintre cei doi are o casă (undeva), cu o nevastă și un copil care-l așteaptă. De ce au ajuns emigranți, va trebui să ghicim noi, după cum tot noi, spectactorii, va trebui să completăm puzzle-ul identitar cu piesele lipsă – de ce se află acolo, ce studii au, cum de reușesc să supraviețuiască, familiile originare etc. După limbajul folosit ne dăm seama că unul dintre ei e un intelectual (filosoful), celălalt e mai puțin atent la cuvinte și mult mai atent la cum arată, dar, mai ales, e foarte interesat de mâncare (muncitorul). Forța intelectuală vs forța fizică/brută. Nu e neapărat o antiteză aici, cât o marcare a diversității tipologiei migrantului – oamenii migrează din n motive și nu e mai puțin important de studiat capacitatea de adaptare a fiecăruia în parte la condițiile oferite de țara în care se află pentru moment. Teancurile de cărți par să fie peste tot și țin loc de colac de supraviețuire filosofului, nu și muncitorului. E interesant felul cum a ales regizorul să redea scenic dinamica dată de diferențele dintre cei doi – de la haine și până la tonalitate (filosoful vorbește foarte încet, dar accentuând atent anumite cuvinte, de exemplu), după cum a ales să construiască acțiunea bazându-se pe micile diferențe (dar importante) din reunirea cărora se naște un adevărat univers. Emigranții lui Sławomir Mrożek par a fi suma tuturor eșecurilor noastre, ale rateurilor noastre, datorită nouă au ajuns acolo, în acel subsol insalubru și plin de igrasie. De aceea ei aleg să se hrănească cu carne de câine, să folosească cuvinte pompoase, să vorbească despre vise în momente total nepotrivite, să mănânce banii la propriu.

Dincolo de faptul că e foarte greu să-ți ții obiectivitatea trează – într-o lume marcată tot mai mult de nesiguranța economică, de lipsa unor repere valorice cu adevărat importante, pare că toți putem să ajungem (fie și din întâmplare) emigranți – putem să facem și aprecieri legate de felul cum a ales regizorul să redea trama la nivel scenic. Din punctul meu de vedere, are câteva fracturi majore (nu înțeleg de ce-a ținut să pună în aceeași scenă votca – pomenită în replică – cu sticla de whisky și sirtaki-ul dansat pe masă de cei doi), dar per ansamblu avem de-a face cu un spectacol care nu provoacă din punct de vedere teatral. Spectactorii vor ieși din sală cu amintirea unui Paraschiv Ioan foarte charismatic (care mizează, totuși, mult prea mult pe această calitate), cu replici întregi pline de mesaje care dau de gândit și ating pe oricine, dar cam atât.

Emigranții Teatrului Național Radu Stanca Sibiu e de văzut, măcar pentru faptul că veți vedea ce înseamnă text foarte bine construit din punct de vedere dramaturgic.