Un client vinovat de un accident de mașină i se confesează, invocînd secretul profesional, unui tînăr avocat de succes, al cărui destin se va schimba radical din clipa aceea. Cu o structură și așa depresiv-melancolică, nemulțumit de „prestația” palidă a existenței sale vulnerabile de pînă acum, juristul de douăzeci și cinci de ani își va asuma acea faptă străină, care-l va ajuta să-și clameze ferm propria filosofie de viață: „Sentimentul cel mai glorificat de omenire” – spune el – „e pe nedrept glorificat! Iubirea pălește în fața frisonului pe care ți-l dă vinovăția! Chiar și-atunci cînd vinovăția nu-i a ta”. Dincolo de vinovăția de împrumut, din prezent, discursul protagonistului ne va revela o alta, profundă, lucidă, reală, care-l bîntuie încă de la naștere.

„Scrisul borderline al Dorei Pavel apare ca rezultatul fecund al unor interferențe culturale cu literatura occidentală anglofonă. Aceste interferențe situează ideatic thrillerele abisale și metafizice ale romancierei sub zodia unor autori precum Ian McEwan, Patrick McGrath sau Joyce Carol Oates, care aparțin, la rîndul lor, galaxiei eclectice a neogoticului postmodern. Hiperconcentrată și minimalistă, pe de o parte, iar pe de altă parte marcată adînc de sedimentări epice dense, cumulative, proza Dorei Pavel înglobează o formă particulară de neogotic. Un gotic hibridizat, ivit dintr-un psihism sumbru și fragmentat, dar nu mai puțin unul rezidual, remodelat și proiectat într-un nou organism paradoxal: ceea ce voi numi un neurogotic.” (Giovanni Magliocco, Università degli Studi di Bari Aldo Moro)

Dora Pavel este licențiată în Litere și a lucrat în învățămînt, în cercetare și ca jurnalist radio. A publicat patru volume de versuri și două de povestiri, precum și trei cărți de convorbiri cu scriitori români. Odată cu apariția primului său roman, Agata murind (2003; ediția a II-a, Polirom, 2004; ediția a III-a revăzută, Polirom, 2014; tradus și publicat la Editura Crealite din Madrid), roman distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, autoarea abandonează definitiv poezia și proza scurtă, dedicîndu-se în exclusivitate romanului de ficțiune. A publicat, tot la Polirom, alte trei romane de succes, Captivul (2006; ediția a II-a, 2017), Pudră (2010) și Do Not Cross (2013; apărut în versiune spaniolă la Editura Dos Bigotes din Madrid, în 2018). A mai colaborat la elaborarea a două lucrări de referință: prima ediție cu litere latine a Bibliei de la Blaj a lui Samuil Micu (1795), tipărită la Vatican în 2000, premiată de Academia Română, și antologia Școala Ardeleană, vol. I-IV (apărută în 2018 în cunoscuta colecție „Opere fundamentale”), distinsă cu Premiul „Perpessicius” al Muzeului Național al Literaturii Române. Dora Pavel revine acum la Polirom cu un nou roman, Bastian, cu același imaginar de tip gotic în reliefarea laturilor abisale, fragile ale psihicului uman.

Fragment

Prin casă mi se perindau, la fel ca la uşa cabinetului nostru avocăţesc (două camere într-o clădire moştenită de la bunica paternă, Lora Ciser, soţia bunicului August), indivizi de toate soiurile: erau unii încă entuziaşti şi bine motivaţi, dar mă contrariau mai ales cei care păreau să nu mai aibă pic de voinţă şi interes, împinşi de la spate de alţii, de vreun părinte sau de-o soră, de vreun unchi sau de-un prieten, obligaţi să-şi tîrască viaţa de pe-o zi pe alta, să mimeze că ar mai vrea s-o facă. Unor asemenea inşi, condamnaţi din start la renunţare, le adulmeci duhoarea de învins. Învinşii au o duhoare aparte. O duhoare de mort. Cu toate astea, ei mă fascinau şi pe mine cel mai mult, cum ne fascinaseră pe amîndoi şi în postura de jurişti, pe ei am ajuns să-i studiez şi eu, să-i accept, ba să-i şi îndrăgesc. Doar prezenţa lor mă umplea de admiraţie şi de gravitate. Pelerinii de acest tip nu doar că nu-mi cereau nici un fel de explicaţii despre locuinţă, dar mă rugau chiar să tac în timpul vizitei lor, stîndu-mi alături la o măsuţă, în interior sau pe terasă. Nu pretindeau să fie lăsaţi singuri. Tăcerea absolută care se instala în vecinătatea unor asemenea inşi îmi crea senzaţia unei linişti eterne, a tăcerii care se aşterne între cel viu şi cel mort, întins sub ierburi, lîngă el. Era acolo, între mine şi tipii ăştia, abulici, care urmau să decadă fără să se ajute şi fără să poată fi ajutaţi, cea mai îmbietoare chemare către moarte, dar şi cea mai mare taină a speciei. Era o cursă în care puteai cădea imediat, oricît de experimentat psiholog te-ai fi pretins a fi, aşa cum se pretindea Bastian şi cum în glumă mă pretindeam acum şi eu, în sinea mea. Abia în preajma unor asemenea proscrişi, care somnolau de cînd îmi pătrundeau în casă, tîrîndu-se apoi greoi prin încăperi sau pe holuri, mie îmi era bine. Nu-mi era teamă, îmi era bine. Abia cu ei alături aveam libertatea de-a mă gîndi la orice sau pur şi simplu la nimic. Adesea, în aşteptare, aţipeam şi eu pe un scaun, cu capul proptit în piept, pînă clientul îşi făcea rondul şi revenea să se aşeze. Somnolam şi eu. Pînă nu demult, deosebirea dintre mine şi un astfel de individ, de nesalvat, era că eu puteam dormi profund chiar şi-n agitaţia casei, pe cînd celălalt nu dormea niciodată. De-o bună vreme încoace, însă, nu prea mai puteam dormi nici eu. Îmi amintesc cu îngrijorare concluziile lui Bastian. Dacă ar fi putut dormi, un asemenea tip nefericit n-ar fi ajuns să facă ce urma să facă şi s-ar fi putut salva. Absenţa somnului, tocmai ea, îl condamna definitiv la o judecată bolnavă şi, apoi, posibil, la delincvenţă, spunea Bastian. La fel mă va condamna şi pe mine? La ce mă va condamna? mă întrebam în orele de insomnie severă, cu gîndul la acei inşi taciturni care-mi treceau pragul, care-mi boţeau husele canapelelor, aidoma depresivilor care ne frecventaseră pe noi, avocaţii Carp. Cu gîndul la cei ce voiau să piardă şi o făceau storcînd din ei prin neodihnă şi ultima vlagă, trăind şi arzînd intens tot ce mai aveau de simţit, priceput, văzut, perceput pînă să închidă ochii.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura