Domnul Fox, vulpoi fantastic

„Nu vreau să țin un discurs. Vreau să spun doar un sigur lucru, iar acesta e următorul: SOȚUL MEU E UN VULPOI FANTASTIC.” Roald Dahl

Ca simplu cititor, scriu despre cărțile pe care mi-ar plăcea să le citească și alții, fiindcă altfel e lumea asta a paginilor parcurse împreună când există și o discuție la mijloc. Cel mai important mi se pare să scriu despre cărțile pentru copii, fiindcă ei își pot găsi profilul de cititor dacă întâlnesc ceea ce li se potrivește. Iar Roald Dahl li se potrivește perfect copiilor, li se potrivește și celor mari. Depășind prejudecata referitoare la barierele de vârstă, observi calitățile acestui uriaș scriitor.

Proza lui Roald Dahl are o tentă moralizatoare, doar cât să scoată în evidență lucrurile bune, principiile sănătoase, experiențele din care oricine poate învăța.

Domnul Fox, vulpoi fantastic este ilustrarea proverbului „Sătulul nu crede celui flămând”. Cei care au mult nu se gândesc să împartă. Dimpotrivă, se simt atinși de orice tentativă de subțiere fină a bunăstării de care se bucură singuri:

„Jos, în vale, erau trei ferme. Proprietarii lor se descurcaseră de minune. Ajunseseră oameni pricopsiți. Pe cât de pricopsiți, pe atât de afurisiți. Toți trei erau cam la fel de afurisiți și de mizerabili. Numele lor erau Boggis, Bunce și Bean.” (p. 7)

Sigur că portretul fizic al personajului negativ este în acord cu portretul moral. Cei trei B sunt urâți la înfățișare și la suflet, sunt ghiftuiți și limitați, nu văd nimic mai departe de propria bunăstare. Când trebuie să vină de hac vulpoiului care fura găini, rațe și cidru cât să-și hrănească familia, se dovedesc malefici de-a dreptul. Domnul Fox rămâne fără frumusețe de coadă, retezată de un glonț bine țintit. Pierderea cozii e motiv de mare supărare pentru domnul Fox, care-și dă seama imediat că proprietarii fermelor nu glumesc.

Cei trei B pândesc cu rândul vizuina vulpilor și se încăpățânează să nu renunțe la obiectiv: eliminarea adversarului. De suferit au însă toate făpturile din împrejurimi, mai ales că cei trei malefici aduc niște excavatoare și, văzând că nu pot scoate vulpile din vizuină nici măcar prin înfometare, se pun pe săpat dealul.

„Gaura pe care o săpaseră excavatoarele semăna cu craterul unui vulcan. Era o priveliște atât de extraordinară, încât valuri de curioși dăduseră năvală din satele din împrejurimi să vadă cu ochii lor. Stăteau pe buza craterului și se uitau în jos la Boggis, Bunce și Bean.

— Hei, Boggis! Ce se-ntâmplă acolo?

— Vrem să prindem o vulpe!

— Tre’ să fiți nebuni!

Lumea râdea și făcea bășcălie de ei. Dar asta nu reuși decât să sporească furia și încăpățânarea celor trei fermieri, mai hotărâți acum ca niciodată să nu se lase până nu pun mâna pe domnul Fox.” (p. 37)

Dorința de răzbunare a fermierilor este exagerată. A devenit adevărată obsesie și nici măcar batjocura oamenilor nu-i face pe cei trei să-și abandoneze planurile ridicole. Diferența dintre cei trei B și animăluțele care se solidarizează pentru a se apăra este exprimată frumos în dialogul dintre vulpoiul Fox și Bursuc:

„— Ești mult prea cumsecade, îi răspunse domnul Fox.

— Și ce-i rău în asta? insistă Bursuc.

— Păi tu nu-ți dai seama, îi explică domnul Fox, că Boggis, Bunce și Bean umblă să ne omoare? Sper că știi atâta lucru.

— Știu, Foxy, știu, spuse blândul Bursuc.

— Dar noi, Bursuc, nu ne coborâm la nivelul lor. Doar noi nu umblăm să-i omorâm.

— Asta ar fi culmea! se îngrozi Bursuc.

— Nici prin gând nu ne-ar trece să facem una ca asta, îl liniști domnul Fox. Ciupim oleacă de mâncare de ici, oleacă de colo, cât să ne ducem zilele noi și familiile noastre. Păi nu?

—Păi dacă n-avem încotro… spuse Bursuc.”

(p. 76)

Să mai spun că această carte este frumoasă și datorită traducerii. Florin Bican, el însuși un minunat scriitor, ne face acest dar.

Domnul Fox, vulpoi fantastic de Roald Dahl