Reputatul dirijor Ion Marin, directorul de onoare al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi fondatorul Programului Naţional Cantus Mundi, a fost decorat de către Președintele României, Excelența Sa Domnul Klaus Werner Iohannis, luni, 14 ianuarie, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în  grad de Comandor. Distincția a fost acodată „în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia importantă avută la demararea şi dezvoltarea primului program naţional de integrare socială prin cântec coral din România, precum şi pentru promovarea artei muzicale româneşti în străinătate”. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni și a inclus și un moment muzical emoționant susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu.

Parcursul dumneavoastră profesional constituie un exemplu pentru tinerii muzicieni români. Deopotrivă  dirijor și compozitor, sunteți inițiatorul celui mai amplu proiect educațional și social construit pe temelia muzicii, precum și Președinte onorific al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Prin toate aceste dimensiuni ale carierei dumneavoastră legați, de câteva decenii, prin muzică, România de Europa și de întreaga lume”, a declarat Președintele României, Excelența Sa Domnul Klaus Iohannisla ceremonia de la Palatul Cotroceni.

Este o mare onoare pe care o împart cu fiecare copil din cei 40.000 din Programul Național Cantus Mundi. Bucuria aceasta trebuie transformată într-un entuziasm care să ne motiveze să ducem această energie către mulți alți copii și iubitori de muzică, a spus maestrul Ion Marin.

Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru restrâns și a cuprins și decorarea profesorului dr. arhitect Emil Barbu Popescu și a doamnei Elise Stan, realizatoare de emisiuni TV.

Ideea maestrului Ion Marin a fost pusă în aplicare, în ultimii 7 ani, de o echipă foarte efervescentă. Meritul și valoarea acestei idei în societatea românească au fost recunoscute azi prin acordarea acestei distincții. Nu putem decât să ne bucurăm de faptul că societatea apreciază Programul Național Cantus Mundi și valorile culturale pe care le produce și că integrarea socială a copiilor prin cânt coral devine subiect pe agenda publică”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Pe 10 ianuarie, cu ocazia concertului inaugural dedicat preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, maestrul Ion Marin a dirijat, pentru prima oară pe scena Ateneului Român, Orchestra Uniunii Europene formată din 90 de muzicieni,

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu sprijinul membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 7 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.000 de coruri. 40.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura