„Atunci spălătorul de geamuri coborî de pe scară, și toată lumea – el, lăptarul, doamna MacNally, Maureen MacNally, mama și Annie Rose – intră în bucătărie să bea un ceai cald.”

Ele sunt personajele cărții Alfie. Alfie intră primul și împreună spun povestea lui Alfie, cel pornit să cunoască lumea pe cont propriu. Dacă-i reușește sau nu, va trebui să aflați citind cartea împreună cu cei mici. Cu ilustrații cuceritoare de-a dreptul (impecabil realizate, care surprind întocmai atmosfera de poveste, dar și nota de realism caracteristice narațiunii), cartea devine un obiect prețios, care se va cere pus la păstrare în cufărul cu amintiri al copilului și deschisă la vremea când acesta va vrea să-și aducă aminte cum e să fii copil.

Alfie. Alfie intră primul de Shirley Hughes

Editura: Litera

Colecția: Litera Mică

Traducerea: Justina Bandol

Anul apariției: 2018

Nr. de pagini: 32

ISBN: 978-606-33-2967-8

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura