Degețelele

Celor mari, cartea le amintește de copilărie. S-ar putea să le trezească și imaginea Mâinii (The Thing), animalul de companie din Familia Addams, însă nu e nimic rău în această potriveală.

Pentru cei mici, versurile ghidușe se dovedesc un minunat exercițiu de imaginație, fiindcă fiecare degețel face parte dintr-o poveste măruntă și totuși atât de importantă. Când ești copil, totul este important. Explorarea universului se referă la viața dintre cer și pământ, la întâmplările din exterior și cele interioare. Baza cunoașterii este descoperirea propriului corp și a lumii din jur. Învățarea prin joacă este cel mai atractiv lucru care ni se poate întâmpla, indiferent de vârstă, iar sonoritatea pe care cuvintele o capătă atunci când sunt așezate în versuri transformă aceste momente în amintiri prețioase, așa cum mărturisește autoarea:

„Pe când eram foarte mică, bunica îmi recita din când în când, seara, la culcare, o poezioară de o strofă, în care personajele principale, întruchipate ghiduș de ea cu palma răsfirată în aer, erau degetele de la o mână. Ce încântare putea fi să o urmăresc! Am încercat să readuc poezioara în prezent, îmbogățind-o cu noi aventuri ale acestor personaje atât de însemnate. Nepoții mei de câțiva anișori o ascultă fermecați, la început cu ochii măriți de mirare și apoi, din ce în ce mai mici, pe măsură ce lunecă încet în somn.“

Ce frumoasă e imaginea mâinii cu degetele deschise în evantai, gata să atragă atenția asupra unui întreg univers care se lasă stăpânit când este atins, cuprins, cercetat. Degețelele sunt curioase și nerăbdătoare, pregătite să înceapă frumos o nouă zi:

„Uite zece frățiori

Mititei și-ascultători,

Care mă-nsoțesc din zori.”

Versurile te cuceresc imediat. Sunt simple și ingenioase, creând de multe ori impresia că oferă răspunsuri la întrebări nerostite.

„Ăsta merge la purcei.

Toți sunt roz și rotofei,

Că mănâncă tot ce vrei.”

Îți dai repede seama că degețelele sunt harnice. Hrănesc animalele, aduc apă de la fântână, repară ce e de reparat pe lângă casă, dar mai ales la bucătărie sunt neîntrecute. Își dovedesc priceperea pregătind plăcinte, „chifteluțe/ Supă bună, sărmăluțe,/ Puse-n oale verzi, drăguțe”.

Cuvintele sunt alintate, căpătând forma lor dulce, preferată de copiii mărunței. Iar cuvintele trebuie să fie la înălțime, la înălțimea cuvenită, deci sunt mărunțele și ele: „degețele”, „frățiori”, „cumințele”.

„Seara, zece degețelele spălate și curățele

Merg la somn, că-s cumințele.

Așa-i c-ați prins drag de ele?”

Ilustrațiile duc mai departe povestea spusă în cuvinte. Degetele se mișcă repede, e treabă multă și timpul trece imediat. În imagini apar două clepsidre, una simplă, doar schițată, apoi încă una cu nisip, ca la plajă, cu șezlonguri și umbreluțe de soare. În același desen, foarte vizibil, un minunat ceas cu figurine simpatice indică ora prin cifre albe pe fundal roșu. Culorile alese pentru ilustrații sunt vii și inspiră energie. Nu e timp de pierdut, așa că un cuptor cu microunde reduce miraculos timpul preparării bucatelor la numai trei secunde:

„Ăsta zice: dă-mi și mie!

Iar cel mare îi răspunde:

Încă nu pot, n-am de unde!

Nu-s puse la microunde,

Dar sunt gata-n trei secunde.”

Cartea este o încântătoare invitație la un joc de-a hărnicia. Dar este și o serioasă preocupare pentru cunoașterea felului în care suntem „proiectați” nativ să funcționăm, cu deplină libertate în mișcări, având bucuria de a face, dinamici și sănătoși, multe lucruri utile. Dezvoltarea motricității fine este una dintre premisele creșterii armonioase a celor mici. Fiindcă este vremea când cei mici primesc daruri, „Degețelele” este o carte numai bună de așezat sub brad. Iar dacă știi ce să faci cu o carte, cum să-i răsfoiești paginile și să intri în joc, ai să constați că depășește frumos vârsta recomandată pe copertă (2-5 ani), merge binișor mai departe.

Am găsit câteva informații despre autoare în prezentarea editurii:

GABRIELA TABACU s-a născut la Oradea, dar, cum locuieşte în Bucureşti de când se ştie, se consideră bucureşteancă get-beget. Tot de când se ştie, desenează. Apoi, învăţând să citească, a devenit pasionată de poveşti. La vremea marilor alegeri, a decis să facă arhitectură. A muncit mulţi ani să înveţe cum. (E de spus că învaţă încă şi în ziua de azi.) Viaţa ei s-a schimbat însă într-o dimineaţă de toamnă, în vreme ce făcea ordine în pod, unde a găsit o lădiţă plină-ochi cu poveşti. De fapt, era umplută până sus cu multe-multe cuvinte din care ea a început să construiască poveşti. Pentru că nu doar casele se construiesc, ci şi poveştile. Trăieşte deci, printre poveşti şi desene de case. Însă lucrurile se leagă, pentru că orice casă are povestea ei şi orice poveste e o casă a cuvintelor meşteşugit împletite ca să pună cap la cap felurite fapte care astfel capătă înţeles şi rost în lume.

Degețelele de Gabriela Tabacu